Europa care va veni … și nu știm unde ne va găsi (nu doar fiscal!)
Diplomația are și ea limitele ei. ”Mai mulți colegi au arătat că suveranitatea fiscală este de primă importanță pentru statele membre (…) Vorbim de un subiect sensibil”. (Eugen Teodorovici, președinte în exercițiu al Consiliului Economic și Fiscal, ECOFIN). ”Multe state membre au salutat decizia Comisiei de a iniția dezbateri pe acestă temă. E adevărat, opiniile au fost foarte diverse, ceea ce înseamnă că e nevoie de mai multe discuții” (Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene).
Cu aceste declarații laconice, ne putem face o idee despre ce s-a întâmplat în partea ne-publică a ședinței ECOFIN din 12 februarie, când agenda a ajuns la punctul ”schimb de păreri privind inițiativa trecerii de la votul pe bază de unanimitate la votul pe bază de majoritate calificată, în procedură legislativă ordinară, în adoptarea anumitor chestiuni de plitică fiscală la nivel de EU”.
Pe scurt, a fost o atmosferă de… lucru, ascunsă în comunicat sub câteva cuvinte cheie – considerabil, deschiderea, spațiu…”Un număr considerabil de state au cerut păstrarea actualului echilibru în sistemul de vot din domeniul fiscalității, în timp ce alții și-au arătat deschiderea pentru a examina dacă există spațiu de îmbunătățire” – din comunicatul de presă de după ședință. Notă: un ziarist vorbea în timpul conferinței de presă despre cum doar Germania și Franța s-ar fi arătat susținătorii ai trecerii la VMC.
Tehnic vorbind, nu-ți trebuie multe vorbe ca să explici despre ce e vorba – niciun stat nu va mai avea drept de veto pe directive fiscale europene, pentru că deciziile se vor lua în Consiliul UE de către grupul care adună cel puțin 55% din statele membre și acoperă 65% din populația Uniunii. Iar procedură ordinară înseamnă că de acum se ține seama și de forma adoptată în Parlament, care nu mai are doar rol consultativ.
Dar la nivel politic, traducerea e un pic mai complicată. Să spunem doar atât: fiscalitatea e ultimul domeniu în care se mai juca exclusiv după principiul de la începuturile proiectului european – adoptarea deciziilor pe bază de unanimitate. În plus, Consiliul era unicul for legislativ pe chestiuni fiscale.
În joc este unul din ultimele atribute de suveranitate care mai rămăsese la dispoziția statelor membre, mici sau mari. Și aici nu e vorba naționalism ieftin, ci de o discuție pragmatică, pentru că, prin VMC, economiile mari își pot impune mai ușor propriile teme, fără să mai țină atât de mult cont de efectele asupra economiilor mici, cele care pur și simplu sunt din altă ligă, din altă poziție a clasamentului.
Am încercat să prezint aici fațetele chestiunii, în cadrul sesiunii de consultări deschise de Comisie la începutul anului, alături de alte zeci de organizații europene care au ținut să-și prezinte poziții.
Poziții care au arătat încă o dată că subiectul e … sensibil și va consuma multă energie, cel puțin până la summit-ul de la Sibiu din mai (Comisia a fixat acest moment pentru luarea unei decizii).
Dar tocmai pentru că este sensibil, nu mă aștept ca România să aibă o poziție categorică, alb-negru. Ar fi ineficient în primul rând. Tocmai pentru că este sensibil, m-aș aștepta însă ca noi, ca țară, să ne pregătim pentru meciurile de la Bruxelles cel puțin așa s-a pregătit și prezentat echipa noastră de tenis la începutul săptămânii. Meciul acela de dublu, cel puțin, a fost atât de frumos (și de eficient) pentru că fetele noastre au format o echipă, în adevăratul sens al cuvântului.
Or când avem meciuri așa grele, la care nu suntem doar jucători, ci și arbitri (ca țară care deține președinția Consiliului), mi se pare simptomatic că acum ne-am găsit ca, acasă, să dăm lacom și cu forehand-ul și cu reverul și în afaceri, și în BNR, și să facem târziu bugetul, și ăla pe angajamente (detalii aici). Iar marți, ministrul Teodorivici mai trimitea și un voleu nediplomatic către Comisie, recomandându-i să prezinte … și cifrele atunci când face prognoze (relativ la recenta Prognoză de iarnă). Toate astfel de mișcări nu fac decât să ne șubrezească șansele de negociere, ca să nu spun mai mult.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe
INTERVIURILE HotNews.ro