De ce pandemia e o ocazie unica să ne găsim un loc în Europa chiar dincolo de Spargelzeit

Lumina crudă a pandemiei ne face să percepem realitatea fără mască. Înainte să fim prima țară unde o să se depoziteze rezerva strategică a UE de materiale pentru urgențe medicale (cum am aflat săptămâna trecută), suntem depozitul de brațe de muncă pentru urgențe agricole al UE. În definitiv, e și acesta un statut: îi putem zice țara care se bucură deSpargelzeit (vremea culesului sparanghelului în Germania)!

Acum 7 ani, un tânăr român uimea Germania cu un record incredibil … 900 de kg de sparanghel cules într-o zi. Presa din Thuringen lăuda în general sezonierul din Est care, cu recorduri sau nu, pe banii pe care acolo îi lua un beneficiar de ajutor social, salva practic recolta și punea pe masa consumatorului german mult iubita legumă. ”Fără ajutoarele din România și Polonia n-am avea nicio șansă”, concluziona un fermier local. De atunci, Germania și-a adâncit și mai mult acestă dependență, până într-acolo încât astăzi, în plină pandemie, a dat liber curselor de avioane care aduc mii de sezonieri-specializați în recoltarea eficientă (timp, costuri). Mai întâi, s-a făcut apel la resurse locale: pe o platformă lansată chiar de ministerul Agriculturii s-au înscris 16.000 de germani – chiar și câțiva jucători de fotbal – dar, cum spun fermierii, nu sunt de mare ajutor oameni care nu sunt învățați cu efortul fizic.

Situația e disperată, în condițiile în care, în mod normal, ar fi nevoie de 300.000 de sezonieri. Dar desigur astea nu sunt vremuri normale și guvernul de la Berlin a hotărât că, într-un compromis pragmatic siguranță sanitară-siguranță economică, pot fi aduși 80.000 de sezonieri – 40.000 în aprilie, restul în mai. Atunci Bucureștiul a reacționat rapid și … povestea o știm.

Avem noroc: Germania n-a apelat la soldați

Pragmatic vorbind, nici nu puteam avea altă reacție. Ce ar fi fost dacă Germania și-ar fi dus pe câmpul de sparanghel șomerii (sunt 1,4 milioane înregistrați, rata 3,2%) sau, și mai și, ar fi urmat sfatul popularului Bild, de a băga soldații să strângă recolta? Ar fi însemnat că mii și de mii de români să rămână fără șansa unui trai decent anul acesta. La 9,35 EUR brut, cât câștigă minim pe oră un angajat legal (conform legii salariului minim, Mindestlohngesetz, abreviat MiLoG), lucrătorul poate aduce acasă, după un sezon de trei luni, chiar 4.000-5.000 EUR – bani în mână, după ce plătește masă, casă (de impozit ești scutit pentru sume mici). Asta după un sezon în care ar munci pe rupte și ar accepta condițiile care i se oferă (1). Dar undeva la 5.500 EUR este și echivalentul câștigului net pe care l-ar obține în România, după un an/patru sezoane, un celibatar fără copii cu salariul mediu pe economie. (Eurostat, 2018). Și nota bene, acest angajat mediu încă nu și-a plătit întreținerea și mâncarea.

Cifrele seci sunt implacabile. Văzute din afară, șansele noastre de schimbare a stării de fapt arată cam așa – „voi aveți cât? un salariu mediu net aproape 670 EUR pe lună, echivalentul a 4 EUR pe oră (2). În agricultură, recolta e promițătoare – net 500/lună, 3 EUR pe oră. Și ăsta e salariul mediu. Și fără să ții cont că a venit pandemia, mai vine o criză etc. Dacă voi, românii, credeți că puteți subvenționa un fermier local să aducă un salariu minim net nu de 9 EUR, nu de 7 EUR, dar la cel puțin 4 EUR/oră (acum este undeva sub 2 EUR) să pună el sparanghel și să-l vindeți în Germania, care va renunța să mai pună sparanghel, atunci … viel glück (noroc)! Doar să nu veniți după aia să emitem eurobonduri pentru voi. Apropo, vedeți ce faceți cu deficitele de acum!”

Și atunci ce-i de făcut? Nu cred să existe altă variantă decât: atragerea de investiții cu valoare adăugată mare, singurele care îți permit creșterea naturală a salariilor. Așa vom avea o piață de desfacere internă puternică, care să ofere principala susținere pentru o agricultură fiscalizată în România. Când consumatorul mediu va putea să-și pemită să aibă în mod obișnuit la masă sparanghel, atunci și fermierul român/investitorul va avea cui să vândă, va începe să angajeze sezonierul român pe salarii bune, dar își va putea amortiza mai ușor costurile, așa va putea ieși și la export cu prețuri competitive. Altfel, nici în teorie nu ne putem imagina că putem aștepta să vindem sparanghel, căpșuni, brânză etc. în Europa, la costuri … nemțești. Iar costuri românești înseamnă acum, din păcate, doar salarii (mici) românești, când celelalte componente de cost sunt la nivel european.

Să aduci investiții mari care să nu fie atrase doar de salarii mici înseamnă, la nivel macro, politic, să-ți faci un rost, un statut în Europa. Vestul are tehnologia, noi le putem oferi strategia! Dacă e să vorbim de investiții mari, de domenii strategice, trebuie transmis un mesaj clar – da, statul vrea să investească aici și aici.

Citind ”lista cu măsurile aprobatede statele membre în baza articolul 107(2)b din Tratatul de Funcționare UE și în baza Cadrului Tmporar de Ajutor de Stat în contextul pandemiei de coronavirus”, un investitor ar găsi România înregistrată, pe 11 aprilie, cu o schemă de susținere a IMM-urilor în valoare de 3,3 miliarde de euro. Românii au fost cei mai zgârciți la detalii – banii se vor duce pe ”subvenții directe și garanții de stat pentru împrumuturi de investiții și capital de lucru”. Sigur, la modul general, asta face toată lumea.

Dar să nu pierdem momentul: e poate printre ultimele dăți când se va mai întâlni așa ceva – ciclopul de la Bruxelles-ul va închide, parțial și temporar, ochiul prin care măsoară ce s-ar putea numi ajutor de stat. Și încă ceva, chiar acum câteva zile, dna. Vestager, teribilul comisar pe Concurență în Comisia trecută, vicepreședinte al actualei Comisii, a fost nevoită să transmită – ”nu avem nicio problemă dacă statele vor acționa ca participanți la piață, dacă asta trebuie făcut; dacă vor să cumpere acțiuni, să prevină o preluare forțată …”. Putem înlocui preluare forțată, cu dispariție/pierdere forțată. Mesajul e – pentru un stat care are o politică de dezvoltare, acum e momentul să treacă la acțiune!

Nu vreau să fac aici neapărat comparație cu polonezii, care și ei (mai) sunt furnizori de brațe de muncă pentru sparanghel. Dar se pare că vor să joace în altă ligă! În orice caz, au forța și curajul să încerce efectele unei infuzii masive de capital. (3).

Sigur, se poate spune, pentru o economie fragilă ca a nostră, cu deficite pe toate palierele (când, și înainte de coronavirus, Consiliul Fiscal estima un deficit bugetar spre 10 miliarde de euro), și trei miliarde de euro pote fi o sumă. Dar ce faci atunci când banii sunt puțini? Selecție! Cauți ținte de interes, care să antreneze domenii de viitor și care efectiv să multiplice efectul în economie (după valoare adăugată, forță de muncă, export, proiecte de dezvoltare tehnologie etc.)!

Vi se pare că sună dur cuvântul selecție? Dar selecția pe care e obligat să o facă medicul, epuizat și disperat, când se vede că nu mai are un ventilator-două în plus la terapie intesivă? Pandemia asta ne cam obligă să vedem realitatea fără mască, nu-i așa?

Dacă e să vorbim de valoare adăugată, voi aduce în discuție câteva cifre. Cel mai mare producător european de ventilatoare mecanice pentru spitale este o companie germană care a avut în 2018 venituri de 2,6 miliarde de euro. În economia românească, aceasta este mai mult decât cifra de afaceri a celei de-a treia companii la nivel național, din domeniul energiei-petrolier. Astea sunt cifrele, acesta e potențialul în economia noastră de consum, cum zicem de obicei cu superioritate. Dar bine că avem măcar pofta asta de consum, dacă nu putem, spre exemeplu, să avem și noi ca cehii, o divizie a acestui producător de înaltă tehnologie (și care dă mai multă siguranță pe vreme de pandemie)!

Și încă o cifră – pe CAEN 2660, producție echipamente pentru radiologie, electrodiagnostic și electroterapie, în economia românească sunt înregistrate 7 întreprinderi (IMM), din care doar trei trec de 10 milioane lei cifră de afaceri (sursa: tpsoft.ro).

Lupta cu ”inamicul nevăzut”

Dar să mergem mai departe. Administrația noastră nu vrea să influențeze, c-așa e în legea junglei: cine scapă, scapă, doar certificat să aibă. Pentru că îți trebuie certificate de situații de urgență pentru ”susținerea operatorilor economici în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea, în condițiile legii, de facilități de creditare, măsuri de sprijin ori în relațiile comerciale”.

După ce răsuflăm, citim că sunt două: ”TIP 1 (ALBASTRU) –rezultă întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a efectelor deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență. TIP 2 (GALBEN)– rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor/veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor/veniturilor din perioada ianuarie-februarie 2020”.

Nu comentăm alegerea procentului. Observăm doar că, în condiții de stare de urgență oficială, ești nevoit să scoți certificat de la Guvern să invoci stare de urgență potrivit legii și unde: în relația cu instituțiile publice.(4) Și facem asta probabil doar ca să probăm avantajul că acest certificat(e) e ”gratuit, exclusiv online”, dar e nevoie de semnătura electronică. Dacă nu e electronică, ”certificatul de urgență se revocă”. (Certificatul, că urgența rămâne!)

O cerință interpusă fără explicații (nu se putea rezolva altfel?) are darul să convingă investitorul că, la români, informatizarea administrației ajunge în final o birocrație mai rapidă, dar cel puțin la fel de sufocantă. Mai amabilă, greu de crezut:

”Întrebare –Dacă, din greșeală, aplicația a generat un alt tip de certificate poate fi anulat și solicitat tipul care corespunde situației societății?Răspuns: Puteți solicita doar un singur tip de certificate – TIP1 (ALBASTRU) sauTIP 2 (GALBEN). În cazul în care ați obținut certificatul care nu trebuia, semnalați situația la e-mail info.csu@imm.gov.ro” (de pe site-ul Ministerului Economiei)

Un fel de încercați la ghișeul de la etaj, în varianta digitală, de data asta. Iar toate astea se întâmplă în plină luptă cu ”inamicul nevăzut” cum scrie pe același site oficial, sub #ÎmpreunăFacemRomâniaBine. Poate e o licență poetică de-a denumi așa SARS2-CoV-ul. Ceea ce e un fel de fake news – corona nu e chiar nevăzut: când te uiți cu un microscop electronic, dacă îl ai, când faci teste, dacă le faci, chiar poți să-l vezi! De altfel toată lumea asta l-a văzut – e rotofei și cu un soi de ciuperci pe el, fiecare în ce culoare îl vede. La noi, sigur nu e verde, că ar fi o combinație de albastru cu galben.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro