Sari direct la conținut

Preafericite, cuvîntul Colectiv îți mai spune ceva?

Contributors.ro
Alexandru Toma Patrascu , Foto: Arhiva personala
Alexandru Toma Patrascu , Foto: Arhiva personala

În urmă cu cinci ani se înregistra cel mai grav accident pe care l-a cunoscut România în ultimele decenii. Incendiul din Colectiv, cu cele peste două sute de victime – morți și răniți, a zguduit întreaga țară și a scos la suprafață hidoșenia unui sistem corupt și incompetent. Tragedia a reprezentat o primă fisură în angrenajul bine uns al politicii mioritice, cu partide care mimează competiția în alegeri, dar care sînt unite în realitate de imense interese financiare și care își împart frățește „feudele” de unde le vin banii: posturi în ministere, primării, consilii de administrație…

Momentul Colectiv a aratat și adevărata față a Bisericii: cu profesori de religie care le-au spus elevilor că victimele tragediei au fost „pedepsite de Dumnezeu” pentru că s-au dus să se distreze în clubi și cu preoți care i-au declarat „sataniști” pe iubitorii de muzică rock 2. Că această atitudine e generalizată în rîndurile BOR a demonstrat-o însuși Patriarhul Daniel: „Să vină lumea la biserică, nu la club.” a tunat Nespus de Fericitul… 3

Iar oamenii au înțeles: „Vrem spitale, nu vrem catedrale / Piedone, Viorel, luați-l și pe Daniel” s-a scandat, de către mii de voci, în București, în Sibiu și în alte mari orașe.iv

Au trecut cinci ani de la tragedia din Colectiv. A învățat ceva Biserica Ortodoxă între timp? A învățat ceva Patriarhul Daniel?

Astăzi ne confruntăm cu o altă tragedie: o epidemie de o amploare nemaiîntîlnită de un secol. Doar în România au murit pînă acum aproape 7.000 de oameni, de patru ori mai mulți decît la cutremurul din ’77. În fiecare zi se înregistrează în jur de 6.000 de noi cazuri, iar 3% dintre acești bolnavi vor muri. Asta înseamnă aproximativ 180 de morți zilnic…

Boala se transmite de la om la om, iar evenimentele cu mulți participanți sînt responsabilul principal în răspîndirea maladiei. 5 Dar ce a făcut BOR în acest context? I-a sfătuit pe oameni să se ferească de aglomerație și să stea în casă? Să respecte măsurile de igienă anunțate de medici? Nu! I-a îndemnat la… pelerinaj! . Iar cînd guvernul a introdus un minim de restricții pentru a-i proteja pe oameni de boală și de moarte, Biserica Ortodoxă, prin vocea Patriarhului Daniel, și-a permis să amenințe autoritățile de stat cu „căderea regimului”, o acțiune care frizează de-a dreptul incitarea la revoltă și care este sancționabilă penal!

Citeste intreg articolul si coemnteaza pecontributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro