Să ai un plan nu înseamnă să scrii un plan. Adevăratul test pentru coaliția de guvernare de la București

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro„Important nu e să-l depunem (PNRR, n.m.) cu o săptămână mai repede sau mai târziu. Important e să fie un plan realist, bine făcut, acceptat de Comisie și finanțabil, și care reflectă obiectivele României.”

Klaus Iohannis

Concedierea intempestivă din guvern, decisă de premierul Florin Cîțu, a ex-ministrului sănătății Vlad Voiculescu a fost considerată testul politic al actualei coaliții guvernamentale, după ce URS+PLUS a intrat în conflict cu PNL, considerând remanierea un afront. A fost tensiune politică și tot tacâmul, așa cum se obișnuiește în politica dâmbovițeană. Dar nu a fost un test real pentru guvern.

Testul real pentru guvern este PNRR. Cum arată, ce propune și cum va fi implementat. Mă tem că abordarea PNRR de către guvernul Cîțu se anunță deja a fi un semi-eșec. Din mai multe motive. Mai întâi, draftul aplicației finalizat în martie și abordarea tranzacționistă de tipul: „Uite, aveți lista noastră de intenții care ar costa cam 40 de miliarde, ce sunteți dispuși să finanțați cu 30 de miliarde?” mi se pare o abordare teribil de ne-europeană.

Dacă PNL se regăsește în raport cu PNRR pe o linie de continuitate cu abordarea guvernelor Orban, de la USR+PLUS aveam însă alte așteptări: speram să rupă paradigma de abordare de tip extrabirocratic și să apese accelerația prin birourile cu experți osificați de care sunt pline ministerele și Palatul Victoria. Am beneficiat în schimb de lamentarea ministrului Ghinea, care a arătat cu degetul spre ministere pe care nu le-a numit: „…eu personal nu mai sunt dispus să răspund public pentru decizii care tărăgănează la alte instituţii”[1].

În fine, ca să nu epuizez subiectul înainte de a începe, aș remarca faptul că avem disponibilă o finanțare de 80 de miliarde pentru cadrul multianual 2021 – 2027, iar lista celor 30 de proiecte din martie, care adună circa 40 de miliarde, mă tem că este cam tot ce am putut găsi la această oră.

Dincolo de negocierea pentru a alege din lista respectivă domeniile ce pot fi finanțate prin NextGenerationEU (NG-EU), o întrebare serioasă este și ce vom mai pune pe masa Comisiei – în afară de plățile directe pentru agricultură (cât mai este posibil) – până în 2027, pentru a atrage alte 49,9 de miliarde de euro?

PLANUL DE REDERSARE PENTRU EUROPA: SCURTĂ RECAPITULARE

1. Cadrul financiar multianual 2021 – 2027:

• NG-EU: este un instrument temporar de redresare în valoare de 750 de miliarde euro (acum revizuit la 800 miliarde euro), menit să contribuie la repararea daunelor economice și sociale imediate provocate de pandemia SARS-Cov-2. După pandemia de COVID-19, Europa trebuie să fie verde, digitală, rezilientă, mai bine pregătită să facă față provocărilor actuale și viitoare.

• Mecanismul de redresare și reziliență: elementul central al Instrumentului NG-EU, cu împrumuturi și granturi în valoare de 672,5 miliarde euro disponibile pentru sprijinirea reformelor și a investițiilor întreprinse de țările UE. Scopul este de a atenua impactul economic și social al pandemiei de COVID-19 și de a face ca economiile și societățile europene să devină mai durabile, mai reziliente și mai bine pregătite pentru provocările și oportunitățile oferite de tranziția către o economie verde și de tranziția digitală.

• Priorități și instrumente:

(a) modernizarea politicilor tradiționale, cum ar fi politica de coeziune și politica agricolă comună, pentru a maximiza contribuția acestora la prioritățile Uniunii;

(b) combaterea schimbărilor climatice, cu 30% din fondurile UE, cea mai mare pondere din bugetul european de până acum;

(c) protecția biodiversității și egalitatea de gen.

Planurile naționale de redresare și reziliență depuse de diferite state europene, inclusiv România, pot fi găsite pentru consultare pe site-ul „Rethink the Recovery” (rethinktherecovery.org) – „Recovery Plans Reports”.

IDELE LUI MARTIE

Acum mai bine de o lună, guvernul, prin vicepremierul Dan Barna și ministrul Cristian Ghinea au prezentat PNRR în forma care urma să fie transmisă în primă analiză la Comisia Europeană. Documentul era organizat pe 6 (șase) piloni și enunța o proiecție de 41,22 miliarde de euro, pentru un disponibil de circa 30 de miliarde de euro, fonduri destinate României prin NG-EU.

Desigur, una din primele întrebări puse de oamenii din presă reprezentanților guvernului a fost legată tocmai de această supralicitare: de ce venim cu o listă de proiecte care depășește cu o treime disponibilul alocat, iar răspunsul ministrului Cristian Ghinea (pentru mine un răspuns tipic dâmbovițean, adică reflectând fără rest mentalitatea orientală a târguielii) a fost: „să avem o marjă de negociere”.

Din start Bucureștiul a pornit cu stângul, în condițiile în care la Palatul Victoria avem un guvern pe care ni l-am dorit a fi exact contrariul tipului de guvernare imprimat de PSD. De la un guvern condus de Viorica Dăncilă sau Mihai Tudose, de exemplu, m-aș fi așteptat să acționeze tranzacționist cu Bruxellesul, de la USR și PLUS nu.

Cum arăta proiecția PNRR în martie ac.:

O analiză Frames (Frames & Factory 4.0)[2] din martie 2021 sugera o altă paradigmă de abordare, cu propuneri și avertismente concrete, din care retrospectiv merită să extragem câteva idei, doar pentru a înțelege că nu i-ar fi stricat deloc guvernului să se bazeze mai puțin pe structura birocrației osificate și neperformantă din ministere și mai mult pe experții independenți și mediul de afaceri:

• România are șansa de a arde etapele din tranziția energetică și să atingă mai repede țintele Pactului Verde european, care își propune ca, până în 2050, Europa să limiteze drastic gazele cu efect de seră. Vorbim despre reforme structurale care trebuie realizate într-un context al crizelor multiple, iar istoria ultimilor 30 de ani ne arată o capacitate redusă de management al crizelor și a reformelor fundamentale. Dacă nu transformăm această oportunitate într-un proiect național care să implice în mod real instituțiile statului, mediul universitar, companiile și societatea civilă, nu avem garanția că vom mai avea această șansă în viitor.

• În următorii 10 – 15 ani, în majoritatea țărilor europene, cărbunii și gazele naturale vor fi înlocuiți de tehnologiile verzi, precum energia din surse hidro & eolian, de inovațiile din sectorul hidrogenului și de energia nucleară. Dacă România nu se va înscrie cu proiecte verzi concrete în PNRR, care să angreneze afaceri pe orizontală în economie, dincolo de faptul că vom pierde finanțarea UE, vom fi buni de plată. Taxele pe poluare lipsa de competitivitate economică și deteriorarea climatului de investiții ne vor afecta pe toți.

• România are o tradiție de peste 100 de ani în producția de petrol și gaze. În contextul Pactului Verde european viitorul acestui domeniu este pus sub semnul întrebării, mai cu seamă că rezervele dovedite de țiței ale României se vor epuiza în circa 16 ani, la un consum de 3,4 milioane de tone anual. Într-o Românie în care centrala termică individuală a devenit o necesitate, este greu să implementezi o strategie în acest sector. Fără un plan concret în acest domeniu, care să reducă amprenta de carbon, nu avem nicio șansă să ardem etapele, să ne pregătim pentru viitorul energetic. În următorii 5-6 ani , pentru populație va fi mai ieftin să treacă la încălzirea pe curent electric, centralele termice electrice având deja un randament foarte bun.

• Statul ar fi putut încasa cel puțin 1 miliard de lei taxe directe și indirecte din exploatarea gazelor din Marea Neagră. În plus, exploatarea din Marea Neagră ar putea deveni un proiect pilot pentru testarea tehnologiilor eoliene și pe bază de hidrogen. Asta mai ales că investitorii au luat deja în calcul principiile trasate de Green Deal și încearcă să reducă amprenta de carbon și să mizeze pe tehnologii care le pot aduce un avantaj economic pe termen mediu și lung.

• Dincolo de faptul că, până în 2050, va trebui să renunțăm în mare parte la resursele poluante, vestea bună este că avem resurse alternative. Iar cea mai importantă o reprezintă resursa hidro. Potrivit strategiei energetice, potențialul hidroenergetic tehnic amenajabil este de cca. 40,5 TWh/an, din care cca. 11,6 TWh/an revin Dunării, iar pe ramurile interioare se poate valorifica un potențial de cca. 24,9 TWh/an prin centrale cu putere instalată mai mare de 3,6 MW și cca. 4 TWH/an în centrale de putere mai mică.

• Sectorul eolian se află în prim plan, cu capacități instalate de aproximativ 3.000 MW, cele mai multe în zona Dobrogei. Prin poziția sa geografică, România se află la limita estică a circulației atmosferice generată în bazinul Atlanticului de Nord; ceea ce implică că se manifestă cu o intensitate suficient de mare pentru a permite valorificarea energetică doar la altitudini mari pe crestele Carpaților. Investițiile în eolian se desfășoară rapid, în2-3 ni, astfel că putem ajunge la un nivel excelent până în 2030. Pentru ca sectorul eolian să-și atingă potențialul, este nevoie de rezolvarea problemelor din rețelele de transport, creșterea capacității de interconectare și stocare, unde suntem în continuare deficitari.

• Investițiile în infrastructură sunt absolut necesare, însă trebuie însoțite de o strategie națională în privința transportului auto. Parcul auto național are aproape 80% dintre vehicule cu o vechime peste 10 ani. Avem cea mare rată de accidente din Europa. Iar acest lucru se întâmplă pentru că avem o infrastructură slab dezvoltată, dar și pentru că starea tehnică a vehiculelor este degradată. Este necesar ca, în PNRR, să existe o alocare substanțială pentru dezvoltarea în parteneriat public-privat de rețele de alimentare a automobilelor electrice, o condiție esențială pentru dezvoltarea pieței auto nepoluante.

• În sectorul resurselor umane, România are nevoie de un amplu program de reconversie profesională în meseriile viitorului, iar programul de reziliență ar putea fi primul pas spre o recalificare la nivel național. Cursuri specializate, gratuite, asigurate de stat și de partenerii săi din mediul privat, în cadrul cărora oamenii să-și dezvolte competențe digitale pentru noua realitate economică.

MEANWHILE…

Draftul, că nu știu cum anume să-l numesc altfel, cu lista celor 30 de domenii, pe șase piloni, în care România ar putea propune proiecte de peste 40 de miliarde de euro, „nu a fost transmis la Bruxelles”, după cum ne-a asigurat ministrul Cristian Ghinea[3], dar a ajuns totuși acolo în cursul lunii aprilie, pentru ca echipele de experți să-l „negocieze”.

Între timp, la București și la Bruxelles preocupările erau diferite: la București coaliția de guvernare schimba lovituri politice pe seama remanierii ministrului sănătății, în timp ce la Bruxelles miniștrii de finanțe ai Germaniei, Franței, Italiei și Spaniei făceau un apel oficial către Comisie să grăbească statele membre să-și depună planurile de redresare și reziliență, astfel încât să poată fi lansată operațiunea de împrumutare a celor 800 de miliarde de euro necesare finanțării NG-EU.

Nu intru în detaliile de culise ale remanierii fostului ministru Vlad Voiculescu, povestea a fost pe deplin consumată de presa de toate tipurile de la București și îndelung comentată pe rețelele sociale, conflictul dintre PNL și USR+PLUS stingându-se așa cum a început, acoperit de meandrele concretului.

Comisia, pe de altă parte, nu a pierdut timpul. Mai întâi, a recalculat în prețurile zilei și a stabilit că cele 750 de miliarde de la nivelul anului 2018 trebuie să devină 800 de miliarde în prețurile anului 2021 – 2022; deci suma pe care Uniunea o va împrumuta de pe piețele internaționale pentru a finanța programul NG-EU va fi aceasta din urmă.

Planul este acela de a împrumuta cei 800 de miliarde până în anul 2026, în tranșe anuale de câte 150 de miliarde și returnarea integrală a împrumutului până în anul 2058. Nu avem încă și un consens al statelor membre (poate că este încă devreme) privind modul de returnare al împrumuturilor: (i) impunerea de noi taxe; (ii) creșterea aportului statelor membre la bugetul Uniunii sau (iii) reducerea finanțărilor de la bugetul Uniunii către statele membre.

Deocamdată Comisia urmează să-și concretizeze propunerile privind planul instituirii de taxe noi, cum ar fi:

• până la finele anului 2021: (i) o taxă digitală; (ii) un nou sistem de comercializare a certificatelor de emisii de CO₂ și (iii) un mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de CO₂.

• până la mijlocul anului 2024: (i) o taxă pe tranzacțiile financiare, (ii) o nouă bază fiscală comună a societăților și (iii) o contribuție financiară pentru sectorul corporativ.

LOBBY-UL INDUSTRIILOR TRADIȚIONALE

Pe măsură ce planurile de redresare ale statelor membre prind contur, și corporațiile legate de sectoarele tradiționale, în special cele afectate de politicile de reducere a amprentei de carbon, își intensifică presiunea asupra guvernelor naționale și asupra Comisiei, pentru a atenua impactul Green Deal asupra propriilor afaceri.

Interesant de urmărit, din acest punct de vedere, este și discursul oficialilor PETROM – OMV și a anexelor de comunicare ale companiei, cum este cazul Federației Patronale a Gazelor (FPPG) – vezi luările de poziție ale Christinei Verchere[4] și ale lui Frank Neel[5] – raportat la planurile de business viitoare.

Așa se face că PETROM – OMV insistă pe lângă guvern și la Bruxelles că nu există tranziție verde fără economia gazului metan, pe care îl denumește „combustibil de tranziție”, în timp ce pentru viitorul businessului constatăm de fapt că:

(i) PETROM își revizuiește strategia de business pentru perioada următoare, urmărind să prioritizeze investițiile în surse regenerabile de energie[6];

(ii) Aflat (prematur se pare) în ultimul său an de mandat la președinția consiliului de administrație al OMV[7], Rainer Seele negociază vânzarea pachetului de acțiuni deținut de compania austriacă la PETROM către fondul de investiții Mubadala din Emirate[8].

Poate că poziția companiilor petroliere privind rolul gazului metan în tranziția verde (ținta fiind taxonomia proiectelor verzi) ar fi mai ușor de înțeles, dacă respectivele companii, asemeni PETROM, nu s-ar limita la o simplă retorică, menită să le ofere o păsuire în remodelarea businessului propriu.

Altminteri, ar fi interesant de discutat de ce aceste companii nu au devenit partenere ale guvernelor pentru a finanța pe model tripartit (companii – guverne naționale – NG-EU) proiecte concrete de tranziție. În România, de exemplu, politica ultimilor ani pentru PETROM – OMV a fost aceea de a renunța la rețelele de distribuție gaze pentru comunități și la închiderea sau transferul perimetrelor gazifere considerate neprofitabile.

PNRR-UL „NETRANSMIS” S-A ÎNTORS CU O LUNGĂ LISTĂ DE OBSERVAȚII DE LA COMISIE

În cele din urmă, așa cum bine au observat mai mulți observatori avizați, experții Comisiei nu au fost prea entuziasmați de propunerile României cuprinse în draftul PNRR și nici de modalitatea în care am abordat negocierea. Comisia ar fi vrut să ne racordăm la prioritățile enunțate de Bruxelles și să venim cu proiecte concrete, orientate către viitor. Bucureștiul a măturat sertarele de la Palatul Victoria și ce a putut găsi mai acătări a trecut pe listă, eventual încercând să fardeze „verde” sau „digital” fiecare propunere. Nu a ținut.

În cele din urmă vicepremierul Dan Barna a ieșit în fața presei și a încercat să explice eșecul primei runde de negociere pe marginea draftului de PNRR[9]:

• Pilonul 1: „Noi avem trei miliarde pentru irigații. Au zis că nu este o reformă care ajută reziliența după COVID, pentru că acest instrument european a fost gândit ca statele să se repună pe picioare după criza COVID”;

• Pilonul 3: „Comisia crede că este o alocare prea mare. Noi ne menținem punctul de vedere că este o alocare necesară, chiar dacă este foarte mare, necesară pentru români, pentru a încheia inelul de autostrăzi, pentru a demara A7 către Moldova și, posibil, și A8, legătura între Moldova și Transilvania”;

• Pilonul 3: „Acolo (rețele de gaze, n.m.) e un punct de vedere al Comisiei Europene care spune că rețelele care vor fi dezvoltate din PNRR – România nu poate să ardă etape, nu poate să treacă de la cărbune și lemn la hidrogen, gazul e un combustibil de tranziție”.

În cele din urmă, subiectul a fost tranșat de premier[10]: „Sunt mai mulți miniștri care au nemulțumiri de faptul că în feedback-ul Comisiei sunt aduse niște aspecte care ne fac, atunci când prioritizăm, să mai tăiem. Când ai 41 de miliarde, toată lumea te iubește la Guvern. Când trebuie să aduci la 29 de miliarde, nu te mai iubește toată lumea. Am propus, și azi în Guvern am avut o discuție, o metodă prin care să ajungem la 29 de miliarde. Tot ceea ce înseamnă verde, tot ce însemană digital rămâne.”