Semnificația reprimirii Siriei în Liga Arabă. Interese economice si rațiuni pragmatice
Acum că a devenit mai clar ca niciodată că Bashar al-Assad nu pleacă nicăieri și că regimul său se va menține la putere în viitorul apropiat, o serie de state din Orientul Mijlociu își intensifică eforturile de a-l reintegra pe dictatorul sirian în normalitatea regiunii și în structurile sale politico-economice. Liga Arabă s-a întrunit în Cairo duminică, reunind miniștri de externe ai țărilor membre care au votat pentru reprimirea Siriei în cadrul organizației ca membru cu drepturi depline. Liderul sirian a vizitat Emiratele Arabe Unite în luna martie a acestui an, iar ministrul de externe a participat luni la o întâlnire comună alături de omologii săi din Iordania, Egipt, Irak, și Arabia Saudită în capitala Amman. Conform unor informații, neconfirmate până la momentul actual, Riadul s-ar pregăti să primească vizita lui Bashar al-Assad în curând, după ce ministrul de externe saudit Faisal bin Farhan a vizitat Siria în luna aprilie. Astfel de informații există și cu privire la o posibilă întâlnire cu actualul președinte turc Recep Tayyip Erdogan.
Demnă de notat este și vizita de miercuri a președintelui Iranului, Ebrahim Raisi, la Damasc, prima de la izbucnirea războiului civil în 2011 și una descrisă de către liderul iranian drept ”un punct de cotitură” în relațiile dintre cele două state. Vizita lui Raisi vine la doar câteva săptămâni după încheierea unui acord de normalizare a relațiilor dintre Teheran și Riad, înțelegere mediată de Irak și Oman, și semnată la Beijing. Un total de 15 acorduri au fost semnate de către cei doi lideri, documente menite să ”deschidă un nou capitol în domeniul cooperării economice.” Printre altele, ministrul de externe iranian Hossein Amir-Abdollahian, parte a delegației prezidențiale, s-a întâlnit în Siria și cu lideri în exil ai unor grupări palestiniene. În aceste circumstanțe, regimul de la Damasc are oportunitatea de a redeveni parte a structurilor politico-economice regionale și de a-și recăpăta legitimitatea erodată de sinistrele crime comise de-a lungul războiului civil împotriva populației siriene în general și a opoziției în particular.
Dimensiunea economică a vizitei lui Ebrahim Raisi este deosebit de relevantă pentru a înțelege sursele entuziasmului unor țări din regiune în a normaliza relațiile cu Siria. Distrugerile provocate de războiul care durează de peste un deceniu au generat adevărate dezastre umanitare. Acum, însă, generează oportunități economice uriașe pentru statele dornice să investească în reconstrucția post-conflict a Siriei. Costurile reabilitării orașelor distruse, parțial sau complet, și a infrastructurii de toate felurile s-ar putea ridica la peste 400 de miliarde de dolari, conform unor estimări.
Pentru țările din Golf, Siria ar putea să nu reprezinte, în momentul de față, o prioritate. Cu toate acestea, menținerea lui Bashar al-Assad la putere este utilă din rațiuni de securitate, liderul sirian arătându-și disponibilitatea de a coopera în această sferă, desigur, în situații de interes pentru monarhiile din Golf, precum și din motive ce țin de predictibilitatea regimului. Viziunea Emiratelor Arabe Unite este aceea că o normalizare treptată va îndepărta Siria de influența Iranului, iar aceasta va da rezultate mai bune decât impunerea unor reforme rigide. Arabia Saudită este ceva mai precaută și, deși conștientă de pericolul unui stat sirian fragmentat, vrea să vadă reducerea influenței iraniene și o schimbare de poziție din partea lui al-Assad înaintea îmbunătățirii relațiilor. Iordania, stat vecin Siriei, a avut multiple tentative de normalizare a relațiilor cu regimul de la Damasc, însă fără prea mult succes. Una dintre cele mai semnificative probleme cu care Ammanul se confruntă la granița cu Siria este traficul transfrontalier de droguri, în special Captagon, o alternativă la amfetamină.
Revenind la aspectul economic, interesul statelor din Golf nu este acela de a investi miliarde într-o economie falimentară din rațiuni umanitare pentru bunăstarea populației siriene. În contextul în care opoziția la adresa regimului al-Assad este subjugată, iar Statul Islamic este, practic, irelevant în Siria, devine tot mai clar faptul că Bashar al-Assad nu întâmpină piedici semnificative în a-și perpetua dictatura. Astfel, utilitatea investițiilor în reconstrucția post-conflict a Siriei este una de natură politică pentru că banii cumpără influență. Să nu uităm, totuși, că al-Assad s-a menținut la putere în toată această perioadă tulbure cu ajutorul Iranului și al Rusiei. Atragerea sa către sfera de influență a monarhiilor din Golf înseamnă îndepărtarea sa de tentațiile Teheranului. Pe de altă parte, Bashar al-Assad are, la rândul său, nevoie să-și diversifice sursele de sprijin financiar având în vedere circumstanțele actuale din Iran.
În același timp, regimul de la Teheran realizează că diminuarea în intensitate a războiului din Siria și reducerea la irelevanță a principalelor grupări opozante Damascului impun o schimbare majoră a rolului jucat de Gărzile Revoluționare, spre exemplu, în conflictul sirian. Grupările armate suținute de Iran în Siria, inclusiv Hezbollah, își vor pierde curând din relevanță și legitimitate în contextul lipsei unor amenințări reale la adresa lui Bashar al-Assad. O astfel de situație va împinge Teheranul în direcția transformării funcțiilor îndeplinite de aceste structuri a căror prezență fizică în Siria va rămâne o necesitate în perioada următoare. Pentru a rămâne un actor important în peisajul sirian, regimul iranian va trebui să facă trecerea de la o logică a războiului, în care resursele sunt investite în armament sau personal militar, spre exemplu, la o logică post-conflict, în care accentul cade pe reconstrucția infrastructurii și furnizarea de servicii. De asemenea, Teheranul este perfect conștient de faptul că tentația monarhiilor din Golf va îndepărta Siria de sfera sa de influență, motiv pentru care începe să acorde o importanță deosebită dimensiunii economice a relațiilor sale cu Damascul.
Rămân, totuși, piedici importante în calea reconstrucției Siriei. Una dintre acestea este regimul sancțiunilor impuse de Occident asupra țării arabe, măsuri care previn investiții majore în momentul de față. Atât Statele Unite ale Americii cât și Uniunea Europeană sunt lipsite de o viziune clară în ceea ce privește Siria, iar agresiunea Rusiei în Ucraina face din aceasta o chestiune marginală pe agenda internațională. În același timp, însă, capacitatea sancțiunilor economice de a produce o schimbare de comportament este pusă sub semnul întrebării inclusiv în țările din Golf, Iranul fiind cel mai apropiat exemplu al limitărilor acestui mecanism. Faptul că situația din Siria nu indică în vreun fel că Bashar al-Assad va părăsi puterea în viitorul apropiat și eforturile țărilor din regiune de normalizare a relațiilor cu Damascul vor produce, probabil, în viitor, o ridicare treptată a sancțiunilor, sau cel puțin o acceptare tacită a încălcării acestora, pentru a permite investiții în reconstrucția post-conflict.
În concluzie, decizia unor state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iran, și Iordania de a accelera reintegrarea regimului lui Bashar al-Assad în structurile politico-economice ale Orientului Mijlociu prin normalizarea relațiilor cu acesta vine, cel mai probabil, din motive cât se poate de pragmatice. Distrugerile provocate de războiul din Siria oferă oportunități economice imense care, pe de-o parte, pentru monarhiile din Golf, prezintă interes în vederea cumpărării de influență politică și îndepărtarea Damascului de Teheran. Pe de altă parte, Iranul realizează că diminuarea semnificativă a amenințărilor la adresa supraviețuirii regimului lui Bashar al-Assad necesită o transformare majoră a rolului jucat de grupările armate susținute de Teheran și a Gărzilor Revoluționare în Siria –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro