VIDEO Vicepreședinte ASF: Cel puțin trei asigurători au tarife RCA injuste. Când promite că prețurile pe 6 luni nu vor mai fi aproape cât cele pe un an
Cel puțin 3 asigurători au tarife RCA injuste pentru anumite categorii de clienți considerați „asigurați cu risc ridicat”, cu prețuri chiar și de 2-3 ori peste valoarea tarifului de referință, și la fel de incorectă este și practica ca prețurile pe 6 luni să fie aproape similare cu cele pe un an, a declarat miercuri pentru HotNews.ro Sorin Mititelu, noul vicepreședinte pe asigurări în ASF. Soluția promisă de acesta este introducerea unor ghiduri de conduită, în vara acestui an, care dacă nu vor fi respectate să permită intervenția ASF.
Sorin Mititelu, noul vicepreședinte ASF, a admis într-un interviu HotNews.ro că unii asigurători au un comportament inadecvat la tarifele RCA practicate către acea categorie de asigurați ce se încadrează și ajung la Biroul Asiguratorilor Auto din România (BAAR) pentru a fi alocați pe mecanismul asiguratului cu risc ridicat.
- „Deci, pe segmentul transportatorilor, spre exemplu, aproape 40% dintre aceștia ajung să fie alocați pe mecanismul acesta.
- În mod normal ar fi trebuit să fie undeva până în 5% dacă este să facem analize comparative cu alte piețe unde sunt mecanisme similare în funcțiune, ceea ceea ce înseamnă că undeva ceva nu funcționează în piață.
- Și ce nu funcționează? Modul de tarifare.
- Și de ce se întâmplă așa? Datorită unei conduite inadecvate a celor care ofertează în piață.
- Înțelegem care este rațiunea, dar comportamentul nu este unul adecvat.
- Rațiunea este de a evita să spunem preluarea în portofoliu a acelor segmente de clienți care în mod obiectiv aduc costuri suplimentare față de alte segmente, dar fiind o asigurare obligatorie, acest segment nu poate fi evitat și trebuie a fi acceptat în mod corect de toți cei din piață”.
Mititelu: Avem cel puțin 3 asigurători care pentru anumite segmente de clienți oferă tarife pe care le putem considera injuste
În ciuda faptului că asigurătorii susțin că prețurile mari către transportatori sunt date de frecvența și severitatea daunelor provocate în trafic, oficialul ASF a revenit cu precizări miercuri pentru HotNews.ro.
- „Evident ca nu toți asigurătorii practică tarife injuste pe segmentul „transportatori”. Criteriul de încadrare în categoria „asigurati cu risc ridicat” este cel potrivit căruia cel ce primește minim 3 oferte care au fiecare o valoare mai mare decât cea a tarifului de referință aferentă segmentului de asigurați din care face parte.
- Prin urmare, avem cel puțin 3 asigurători care pentru anumite segmente de clienți oferă tarife pe care le putem considera injuste.
- În plus, este de remarcat că, în cele mai multe cazuri, diferențele față de valoarea tarifului de referință nu sunt minore, ci semnificative, uneori chiar și de 2-3 ori peste valoarea tarifului de referință”.
Tot injust este și ca polița RCA pe 6 luni să coste aproape cât cea pe 12 luni. Când promite ASF să schimbe această practică
HotNews.ro l-a întrebat pe șeful din ASF și dacă i se pare normal ca o poliță RCA pe 6 luni să coste aproape cât cea pe 12 luni, o practică observată în piață și reclamată și de cititorii noștri.
„Este tot o practică injustă”, afirmă vicepreședintele ASF.
Ce pârghii are ASF pentru a opri aceste practici?
- „Soluția o vom avea în curând. Este vorba de introducerea unor Ghiduri de conduită de piață. Este un instrument prin care sunt prezentate politici, metode, tehnici utilizate de asigurători în condiții de piață normală și care pot fi considerate și bune practici în piață.
- Și nu doar pentru modul cum se relizează tarifarea.
- Acestea vor reprezenta recomandări pe care autoritatea le poate face asigurătorilor.
- În situațiile în care se va constata că aceste politici, metode, tehnici, ori altele asemenea, sunt folosite impropriu, autoritatea va putea solicita explicații asigurătorilor care să le justifice practica.
- Dacă explicațiile nu sunt relevante atunci, autoritatea poate impune un set de măsuri, care devin obligatorii și din acest punct se intra pe regulile standard de supraveghere și control”, a precizat Mititelu.
Acesta a reamintit faptul că autoritatea nu are drepturi în formarea prețului în piață și căatunci când a încercat să intervină a fost subiect de infringement pe regulile de drept ale Uniunii Europene.
Când vor apărea aceste ghiduri de conduită?
„Până la sfârșitul lunii iunie 2024”, a mai spus vicepreședintele ASF.
Potrivit acestuia, nu este necesară nicio modificare la cadrul de reglementare actual pentru a introduce astfel de ghiduri de conduită în piață, măsură care ține de legea de funcționare a ASF, nu de legea RCA.
Alte informații din interviul acordat HotNews.ro:
- VIDEO Cum ar scădea prețul RCA dacă asiguratul își asumă o parte din risc. Șef ASF: Ar putea fi reduceri între 5 și 10%, în funcție de franșiză
- Un nou șef al ASF recunoaște că românii au dreptate când sunt nervoși de prețul RCA: „Blamul public împotriva ASF este 100% justificat” / INTERVIU cu Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF
- INTERVIU Șoferii prudenți suferă o nedreptate la prețul RCA, confirmă ASF: „Sistemul actual nu face nicio diferențiere semnificativă între cei cu daune sau fără”