Sănătate de la Andrei Vieru: Fac zilnic câteva flotări. O lumânare. O cobră / Panica din jur a avut totdeauna darul să mă calmeze. Jurnal ANTI-Covid 19, ziua 20
Ce face toată ziua Andrei Vieru pianist și scriitor? Face exerciții fizice, exersează la pian, cască, citește, își imaginează. În rest, Andrei Vieru își folosește uzul rațiunii. Privește spre „românul născut poet”: „cei mai mulți dintre noi ne cunoaștem, cel mai adesea, doar interesele imediate, interesele clipei. Ce spun e legat în mare măsură de ipocrizia noastră. Se constată empiric. Faci stocuri și mimezi empatia.” Uite-l, apoi, pe Andrei Vieru dialogând cu „obsesia” de pe internet că omenirea nu are nevoie de frontiere, că în felul ăsta se va obține o unitate pe planetă. Andrei crede că asta e o idee totalitară, iar ieșirea din COVID 19 va fi marcată de astfel de sminteli cu iz de geniu.
Ce gesturi faci dimineața?
Fac tot soiul de gesturi surdo-mute, în particular, casc. Îmi simetrizez inspirația și expirația în raport cu deviația de sept. Câteva flotări. O lumânare. O cobră.
Cum îți petreci ziua?
În perioada asta, mi-o petrec, în principal, mișcându-mi degetele pe claviatură și citind. Una dintre claviaturi e tot surdo-mută. O folosesc nu în ciuda faptului că nu scoate sunete, ci tocmai de asta. Pentru că presupune un efort de imaginație sonoră foarte benefic pentru învățul și reînvățul partiturilor. Altfel, epidemia m-a prins exact în momentul în care am terminat o carte despre cauzele profunde ale crizei prin care trecem. Titlu și subtitlu: Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate. E o carte de filozofie politică. E prea devreme să încep să scriu altceva. Auăleu! Bine că mi-ai amintit: începusem mai demult să scriu altă carte. O să-ți spun când voi fi cu scrisul mai aproape de sfârșit. Una peste alta, sunt multe de făcut, multe de învățat.
Ce gesturi faci seara?
Încerc să casc. 🙂 E o anumită simetrie peste zi.
Cât de automate sunt aceste gesturi?
Din păcate, cu excepția gestului ăluia tainic cu ajutorul căruia îmi pierd uneori ochelarii, nu prea sunt automate. Nu mă bazez pe reflexe decât atunci când vreau să-mi pierd ochelarii, cheile sau mobilul. Zilele astea am pierdut chei și brelocuri, dar am găsit, în schimb, în arhivele mele lăsate în paragină o înregistrare de-a mea cu Partita a treia de J.S. Bach. Îmi aduc aminte că am învățat această spledidă lucrare prin 1997. Am adus vorba de ea fiindcă am învățat-o doar după partitură, fără pian. Cu alte cuvinte, eliminând din capul locului, într-un mod radical, reflexele manuale și auditive din tot procesul de fixare în mintea mea a partiturii și a interpretării acesteia. Am reascultat-o și am considerat că o pot pune pe Youtube. Dacă vrei s-o asculți și tu, poți 🙂
Ce plăcere mai ai?
Orice fac, fac cu plăcere. Cum altfel, dacă tot m-am hotărât să fac!?
Simți cum te robotizezi? Ce faci contra?
Nu simt că m-aș robotiza… La mine, nu primează reflexele. Presupun că dacă încerci să înveți mereu câte ceva, nu prea are cum să treacă automatismele pe primul loc.
Cum te îmbraci? Cum îți simți hainele?
Am renunțat la papion… Fracul e-n dulap…
Cum stai cu plictiseala?
Nu am avut niciodată timp să mă plictisesc. Plictisul e teren propice pentru frici, panici, obsesii.
Cu ce ochi îți vezi familia zilnic?
Cu ochiul-șoricelului și cu ochiul pineal.
Cum percepi casa? Cum reziști frecușului zilnic?
Frecușul e totdeauna unilateral. Ca o aplauză 🙂
Cum v-ați împărțit zonele și rolurile în casă?
Cumpărăturile, în ultimele zile, le-am făcut eu. Nevasta face restul. Am făcut o miniconferință de la Yalta și ne-am împărțit zonele de influență.
Ce instincte/sentimente s-au activat mai puternic față de familie? Dece?
Îngrijorare, grijă: Sorge, Versorgung.
Ți-e frică?
Până acum, nu mi-a fost frică de Covid-19. Mi-e mult mai teamă de isteria generală. Spun asta deși pe mine panica din jur a avut totdeauna darul să mă calmeze. Cel puțin pe moment. În clipa asta sunt mai liniștit decât am fost vreodată de la începutul epidemiei.
Care sunt zvonurile care te-au marcat?
Aș da un exemplu nu de zvon sau de fake, ci de ceva perfect adevărat, și totuși cu valoare de balivernă. Spunea cineva pe FB cu multă însuflețire că din păcate oamenii nu se uită la rata de outcome (cazuri cu un final), care este azi, în Italia, de 45% morți, față de 55 % (deja) vindecați. Cifrele care sunt la originea acestui procentaj sunt reproduse corect, dar procentajul e total irelevant. Te uiți la el numai dacă ții cu tot dinadinsul să te panichezi. Există o anumită voluptate a panicii. On aime à se faire peur, spune francezul. Oricum, nu știm câți au contractat virusul dintre cei care nu vor fi avut vreodată niciun simptom.
Care sunt știrile oficiale care te-au marcat?
O știre care m-a marcat a fost aceea a chemării la o demonstrație organizată de feministe în Spania, la începutul epidemiei. O alta: chemarea — cu sprijinul autorităților — la o passeggiată generalizată adresată populației, spre a arăta lumii întregi că italienilor nu le e teamă de molimă. Cuvintele de ordine au fost: „Milano non si ferma”, „Italia non si ferma” (Cam așa cum, tot din motive ideologice, se bate lumea cu pumnul în piept că nu-i e teamă de terorism.) Hotărârea președintelui Macron de a menține primul tur al alegerilor municipale și, „en même temps”, de a închide școlile.
S-a restaurat încrederea în oficialitate?
Încredere în oficialități n-aș putea spune că am. Poate doar în alea din Coreea de Sud, care pun în carantină țintit, nu așa, în prostie, cum s-a făcut în Europa. In general, oficialitățile din mai toate țările iau hotărâri pe temeiuri ideologice. Și în baza unor informații extrem, extrem de parcelare. Nu sunt nici primul nici ultimul care va fi remarcat că corectitudinea politică a făcut, în circumstanțele actuale, destul de multe victime. Pe cât se pare, s-a mizat tocmai pe paralizia gândirii occidentale (datorată, iată, corectitudinii politice) atunci când s-a lansat în Italia un clip de combatere a „rasismului antiasiatic” prin îmbrățișări cu oameni de aparență orientală. Sigur că ce se întâmplă în lume e impresionant. Închiderea — unilatarelă și în același timp unanimă! — a granițelor, fără să-i pese cuiva de ce va spune UE, care în treacăt fie spus, a cam încetat să mai existe. Cel puțin pentru o vreme. M-a impresionat refuzul Germaniei de a ajuta Italia. Acum UE vrea să revină în conștiința românilor, pretinzând că-i acordă României un miliard de euro. După câte am înțeles, însă, nu-i dă României un miliard. Se pare că doar se abține de la a i-l lua. Iartă România de niște taxe. Un simplu jos contabil… Impresionant mi se pare si refuzul Germaniei și al Olandei de a împărți costurile legate de molimă.
Cum îți simți trupul? Faci exerciții cu el?
Da, încerc să fac. Altfel mori cu zile din alte cauze decât gripa. Sedentarismul omoară mai multă lume decât virusul ăsta.
Cum vezi timpul care este tot mai lung și liber?
Totdeauna poți găsi cum să ți-l ocupi. Un exemplu: când în 2016 am hotărât să pun o frână interesului meu pentru matematică, îmi venise o idee interesantă. Am scris o mică notă bazată pe ea. N-am avut curajul s-o arăt cuiva. Acum o să am timp să mai arunc un ochi peste ea. Pe de altă parte, i-am propus Adelei Toplean să scriem o carte împreună. Sper că va accepta. În ceea ce scrie ea sunt câteva conceptualizări care sunt și ale mele. De exemplu, relația dintre speranțe și iluzii, dintre pretenții și pretexte. Ale mele, nu în sensul că aș fi și eu la originea lor, ci în acela că mi-au folosit. Mi-a fost imposibil să nu le adopt în timp ce scriam la ultima carte, asta cu frontierele și cu libertatea.
Cum domini timpul?
Uitându-mă la secundar.
Cît timp pierzi pe net? Ce anume urmărești?
Pierd și eu ceva timp, ca toată lumea. Dar nu mai mult decât în vremuri normale.
Cât timp citești? Ce citești?
Citesc cartea lui Jonah Goldberg, Fascismul liberal.
Ce jocuri aveți?
Jocuri de societate: nu te supăra frate 🙂
Ai proiecte? Cum vezi viitorul?
Se mai întâmplă și minuni pe lumea asta. Ieri o editură pariziană mi-a propus un contract de publicare a unei cărți alcătuite dintr-un lung eseu despre problematicile traducerii și din traducerea efectivă (în franceză) a teatrului lui Pușkin. Sunt două lucrări — sau mai bine zis două fațete ale aceleiași cărți — pe care le-am terminat mai demult. O fațetă teoretică și una practică. O teorie a traducerii urmată de rezultatele ei concrete. Cam cum a făcut Busoni în al său tratat de transcripție. Anticipând răspunsul la întrebarea ta următoare, să ascultăm Ciaccona de Bach în cea mai cunoscută transcripție a ei pentru pian, în compania uneia dintre cele mai impresionante fresce din tot Occidentul: Triumful morții de Buonamico Buffalmacco.
Cum arată moartea?
Cu coasa în mână. Citesc în paralel cu Jonah Goldberg, o carte de Peck, People of the Lie, publicată de altfel și la noi, de Curtea veche. O recomand cu căldură. Pomenesc de ea fiindcă e vorba în ea, printre multe altele, de nevroze obsesionale legate de moarte.
Cum arată Dumnezeu? Cum îl înțelegem dacă el nu ne înțelege?
Si le mérite entrait dans les visées de la providence, les voies du Seigneur ne seraient pas impénétrables. Dacă Providenţa ar ține cont de merite, căile Domnului n-ar fi nepătrunse. Nu cred că Dumnezeu are vreo obligație teologică de a ne înțelege.
Cum arată Paștele în mintea ta în vreme de Coronavirus?
Cu ouă roșii.
Cum stai cu stocurile de alimente?
Nu am făcut niciun fel de stoc. Am spus deja că n-am fost nicio clipă panicat. Hipertrofia instinctului de supraviețuire în dauna tuturor celorlalte dimensiuni ale ființei atrage cu sine o grămadă de efecte nedorite. Ca să dau un exemplu nu foarte evident, duce la o imposibilitate de a-ți armoniza interesele de moment cu cele pe termen lung. De asta se spune că românul e născut poet. Fiindcă cei mai mulți dintre noi ne cunoaștem, cel mai adesea, doar interesele imediate, interesele clipei. Ce spun e legat în mare măsură de ipocrizia noastră, dar nu e locul aici să spun exact cum și de ce. Se constată empiric. Faci stocuri și mimezi empatia.
Dar cu stocurile de desinfectanți?
Dezinfectanți aveam dinainte. Nevroză obsesională nu prea.
Cum te aprovizionezi? Ți-e frică de locuri publice?
Nu mi-e frică. Dar nici imprudențe nu fac. Nu pendulez între bravadă și lașitate. Încerc, permanent, să dau dovadă de „prudență (cât de cât) curajoasă”.
Cum este pregătitul hranei? Ce te inspiră?
Obiceiurile alimentare nu mi s-au schimbat în ultima vreme. Mănânc ca în vremuri normale.
Zilnic te trezești în aceeași realitate: stai acasă. Mintea ta cum acceptă acest lucru?
Nu stau chiar mereu în casă. Mintea mea mai face uneori și niscai exerciții de imaginație, nu doar exerciții fizice.
Cum vezi acum “mulțimea”, ca om?
Ca pe o comunitate atomizată, susceptibilă însă să se ideologizeze de azi pe mâine, să se unifice toată într-un tot totalitar prin contaminare cu o idee, cu un virus sau cu o idee despre un virus. De exemplu, ideea că omenirea nu are nevoie de frontiere, că în felul ăsta se va obține o unitate pe planetă e o idee totalitară. Despre asta — printre multe altele — este și micul meu tratat de libertate pe care îți spuneam mai devreme că l-am terminat. Ăsta ar putea fi motto-ul întregului meu Elogiu al frontierelor: „În chestiunea reformării lucrurilor, care e diferită de deformarea lor, există un principiu simplu, care probabil va fi numit paradox. Să spunem, de dragul simplității, că e vorba de un gard sau de o poartă ridicată de-a curmezișul unui drum. Tipul modern de reformator se apropie vesel de gard și spune: «Nu văd rostul acestui gard; hai să-l dăm jos.» La care un tip de reformator mai inteligent ar face bine să răspundă: «Dacă nu vezi la ce folosește, cu siguranță că n-o să te las să-l dai jos. Du-te și mai reflectează. Dacă ai să te întorci și ai să-mi spui că acum vezi utilitatea lui, atunci s-ar putea să-ți permit să-l distrugi.»” (Chesterton)
Ce înseamnă cei care se întorc acasă pentru tine?
Compatrioți…
Cât de mult te-a ajutat cultura ca să poți discerne între bine-rău?
Cred că nu cultura te ajută să deosebești binele de rău, ci orizontul. Orizontul în sensul cel mai evident al cuvântului: până unde vezi. Din cultură face parte și incapacitatea școlită, dobândită cu mari eforturi, acea incapacitate învățată despre care vorbește Herman Kahn.
Mesaj Andrei Vieru
Andrei Vieru are două cărți publicate în România.
Mesajul său este: vă rog insistent să nu cumpărați DOAR aceste cărți. Susțineți, citind astăzi, posibilitatea de a mai citi și mâine. Susțineți editurile din România!
Citește și scrie în Jurnalul ANTI-covid19
Freud Netflix
VIDEO Coronavirusul și Sergiu Ion Ciobotariu. Cum știrea devine un basm cu Făt Frumos
Ordonanță militară
Nu fă Nuntă și nu fugi din carantină
INTERVIURILE HotNews.ro