Constantin Vică, lector universitar Filosofie: "Mi-am început cariera de ajutor de bucătar. Mă inspira geniul gastronomic al partenerei. Semnificația? Că fără dragoste ți-ar sta mâncarea în gât"

Constantin Vică este doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti din anul 2011, cu o teză de filosofie practică în domeniul internetului şi al tehnologiei web. Viața lui era oricum ca a unui „salam de biscuiți”, acasă, astfel încât COVID-ul nu i-a schimbat tabieturile. Despre fake-urile rusești crede că seamănă cu ciocolată rusească. La început zici că e din Elveția, dar la final are gust de pământ. Urmăriți zilnic jurnalul anti-Covid 19. Youtube-Perspektiva.

Ce-i cu fake-urile rusești? Cât de mult influențează?

Seamănă cu ciocolată rusească. La început zici că e din Elveția, dar la final are gust de pământ. Cu toate acestea, îmi place ambalajul, ursulețul acela minunat. Să vedem ce va face și ursulețul de la Kremlin.

Dacă omul e prost și emoțional, ce-i faci? Cum îi spui că-i păcălit de știri COVID?

Ce să-i fac, doar nu e omul meu. Nu-i spun nimic, important e să îi ofer ceva mai bun și mai convingător, care se poate califica la categoria „cunoaștere”, deci adevărat. Dar nu reușesc întotdeauna.

Ce teorie, ce “etică aplicată” citești pe rețelele de socializare astăzi?

Niciuna. Oamenii nu încarnează teorii, ci credințe, convingeri, crezăminte. Ca tendință, pare că suntem din ce în ce mai cinici deghizați în utilitariști, căutând cea mai mare fericire pentru cât mai mulți, cu alte cuvinte, fiind de acord cu sacrificarea unora dintre noi.

Cît de competenți suntem pe rețele în problema COVID?

În marea problemă, deloc. În părți, elemente specifice ale ei, de la problema epidemiologică, de la cea a rețelelor de contagiune la cea a deciziei grele privind alocarea ventilatoarelor în spitale, există specialiști, experți, oameni care au reflectat și au studiat îndeajuns. Dar agregarea cunoștințelor specifice în marele răspuns final, aceasta nu cred că este cu putință. Cel puțin nu unei singure minți umane.

Cum s-a schimbat relația noastră cu propria intimitate pe COVID?

Nu știu de relațiile celorlalți, dar eu rămân la vorba lui Rimbaud: „Je est un autre”.

Tu ce gesturi faci dimineața?

Aceleași. Dar uneori parcă n-aș mai face niciunul.

Cum îți petreci ziua?

Mă trezesc, puțin mai târziu decât de obicei. Mă întind, mă articulez, mă dezarticulez. Merg acolo unde nu-ți voi spune. Apoi iau un foarte mic dejun. Beau o cafea, rulez o țigară. Apoi Zoom, Mozilla Firefox, Zotero, Adobe Reader, Microsoft Word, Latex, Gmail, Google, Twitter, Facebook și prietenii lor. Apoi programe mai vechi, dar care merg impecabil: Aristotel, Spinoza, Locke, Hume, Kant, Hegel, Marx, Nietzsche, Wittgenstein, Foucault etc. Apoi citesc poezie și verific cursul valutar. Dacă în cazul acestuia nu am surprize, în cazul poeziei lucrurile stau minunat.

Ce gesturi faci seara?

Îmi închid laptopul, deschid o carte.

Simți cum te „robotizezi”?

Nu mă robotizez, mă dezorganizez. La început de aprilie am sărbătorit 100 de ani de la apariția termenului „robot”, am dat de băut boților online și am recitit Karel Čapek, unul din autorii favoriți.

Cum te îmbraci? Cum îți simți hainele?

Mă îmbrac lejer, mă simt lejer. Mă bucur că, atunci când pun hainele „de oraș”, ele îmi vin, ba chiar mai bine. Sau mi se pare, că le port atât de rar.

Cum stai cu plictiseala?

Lupt împotriva ei așa cum se lupta cândva pentru pace. Formal. Nu mă plictisesc, întotdeauna mai e ceva de citit, de văzut pe Youtube, de reflectat.

Cu ce ochi îți vezi familia zilnic?

Îmi văd sora în videocall-uri, părinții mi-i ascult la telefon, iar tovarășa de viață e lumina ochilor mei.

Cum percepi casa? Cum reziști frecușului zilnic?

Casa de acasă e o binecuvântare, casa de marcat e o teroare. Rezist destul de bine, am momente de deznădejde sau de enervare, dar trec repede, bine că nu e prohibiție.

Cum v-ați împărțit zonele și rolurile în casă?

Stăm împreună în camera de zi, alteori fiecare stă într-o altă cameră, iar cine e cu adevărat inteligent și-a făcut birou-culcuș pe balcon, de unde se vede parcul și se aud graurii. Nu eu sunt cel inteligent.

Ce instincte/sentimente s-au activat mai puternic față de familie? De ce?

Pentru că sunt departe, mă gândesc adesea la bunicii mei, îi sun mai des, râdem, mă bucur de înțelepciunea lor, pe care tot timpul am asumat-o, dar acum ei chiar o împărtășesc într-un mod care, paradoxal, mă face să îi simt mai tineri decât mine.

Ți-e frică de COVID 19?

Frica mi-a dispărut când am citit, nu mai știu unde, cel mai bun sfat: comportă-te ca și cum ai fi luat deja virusul.

Care sunt zvonurile care te-au marcat?

Niciunul.

Cum ai știut că-s fake-uri?

Din felul în care erau formulate, există niște mărci ale limbajului zvonistic, para/cvasi-infomativ. Ce-i drept, am între contactele online niște monștri de raționalitate investigativă și, chiar dacă ar fi să mă las puțin convins, postările lor mă trezesc imediat. O singură dată era „să pun botul”, pentru o secundă, dar lupii-sanitari ai pădurii narative digitale deja sfâșiaseră zvonul în primul comentariu. Cinste lor!

Care sunt știrile oficiale care te-au marcat?

Declararea stării de urgență – pentru că am înțeles că elefantul democratic a început să se legene pe o pânză de păianjen.

De ce studenții își închid VIDEO si SONORUL când fac cursuri?

Pentru că sunt la ei acasă și acolo sunt suverani. Pentru că ei, ca și profesorii, simt alienarea numită impropriu educație online. Pentru că nu mai pot despărți între privat și public, între prezentarea PPT și plânsul copilului.

Cum ai gândit despre ele?

La început, m-a deranjat puțin că unii studenți erau interpasivi. Apoi mi-am dat seama că suntem în aceeași oală. Care fâșâie, se blochează, îngheață, dă erori, are întârziere etc. Am observat că studenții mei preferă exercițiul scris. E foarte bine.

Cum îți simți trupul? Faci exerciții cu el?

Mai fac și exerciții, dar nu sunt chiar un tip sportiv, dimpotrivă. Mai ies la alergat, mai dau o horă prin casă cu Jane Fonda, mai trag de câte-un picior peste cap, cum ne zice doamna de yoga din ecran. În același timp, cred că dezvolt gastrită, ulcer etc. Văd că sindromul acesta e răspândit.

Cum vezi timpul care este tot mai lung și liber?

Poate părea lung, dar liber nu e. E un timp fracturat, făcut franjuri, de coexistență a mai multor activități, un timp în care toată munca devine invizibilă și aceasta scade capacitatea de a recunoaște, de fapt, cât efort depunem. Nu numai miliția dă amenzi, ci și noi am ajuns să ne comportăm ca propriul milițian. Nu e nevoie, acest timp de recluziune e un timp în care nu trebuie să ne judecăm aspru.

Cum domini timpul?

Ca să răspund precum Kant, timpul și spațiul nu sunt „existențe reale”, în sensul că nu pot fi proprietăți ale obiectelor sau evenimentelor, nu sunt nici substanțe, ele „nu pot exista în sine, ci numai în noi”.

Ce jocuri aveți?

Jocul intelectual al filosofiei, jocul culinar al bucătăriei, jocul amintirilor, jocul planurilor de viitor, jocul comenzilor online, jocul în doi.

Ce muzică asculți?

Înapoi la Bach. Nick Cave. Cosmin TRG, care a avut profeția de a compune „Izolat”. Noise, cu Nava spațială.

Ce filme vezi?

Urmăresc câteva seriale apropiate de interesele mele, dar, recunosc, acum au început să mă plictisească. Filme indie. Nu mai suport rețeta Netflix. Neț pix. M-a impresionat un film senegalez extraordinar, Atlantique, debutul regizoarei Mati Diop.

Ai proiecte? Cum vezi viitorul?

Da. Scriu la câteva articole, m-am apucat de limbajul Python, tot mâzgălesc la o carte. Viitorul se prezintă frumos, că va trebui să ne relansăm în viață.

Cum arată moartea pe net acum?

Din păcate, ea doar pe net se mai arată. Nu mai putem să-i mai conducem în momentul trecerii pe cei dragi, cei care ne-au fost aproape, ne-au luminat, ne-au iubit, ne-a ajutat.

Cum arată Dumnezeu pentru rețele, acum?

Ca un câmp de luptă. Fiind orientat agnostic, nu știu ce să cred \uD83D\uDE0A, încerc să găsesc calea de mijloc, de pace, mi se pare penibil-infantil cum se ceartă oamenii în jurul deciziilor ecleziastico-politice de azi.

Hrana?

Mănânc la fel ca întotdeauna, cât mai variat cu putință. Mi-am început, cu succes aș zice, cariera de ajutor de bucătar, chiar cu anumite inovații inginerești. Mi-am dat seama că îmi place să fac asta. Mă inspira geniul gastronomic al partenerei. Semnificația? Că fără dragoste ți-ar sta mâncarea în gât.

Zilnic te trezești în aceeași realitate: stai acasă. Mintea ta cum acceptă acest lucru?

Acceptă destul de ușor. Devenisem oricum un om „de casă” în ultimii ani, ca salamul de biscuiți. Am o bibliotecă pe care mă pot baza, am niște boxe bune, îmi fac singur petrecere-n club. Mai mult, prietenii sunt întotdeauna gata de-un banchet online.

Cum vezi acum “mulțimea”?

N-o mai văd, că-i strada pustie. Dar o simt online, zvăpăiată, intensă, contradictorie, ca orice mulțime de ființe speriate, angoasate. Sunt și eu parte a ei, e și ea parte a mea.

Ce înseamnă cei care se întorc acasă – pentru tine?

Dacă te referi la cei care se întorc din Europa din varii motive, înseamnă mai mulți cetățeni care pot da țării mai mult cărbune. E o șansă pe care statul, dacă mai are cine să gândească în el, dar și piața, care e o formă de cunoaștere distribuită, o pot fructifica. Dar nu prin amenzi sau joburi mizere.

Cât de mult te-a ajutat cultura ca să poți discerne între bine-rău?

M-a ajutat de acolo de unde istoria evoluției speciei noastre nu mai are ceva de zis. Sau chiar și împotriva ei.