Viagra nu este ​punga eco de 10 bani

Supermarketurile au băgat punga eco de 10 bani. Iei un morcov harști 10 bani. Iei un ardei capia harști 10 bani. Iei o salată verde dai în plus 10 bani. Orice iei ți „se fură” 10 bani pentru o nenorocită de pungă. Iei zece produse ți se ia leul. E taxa bio, eco. Numește-mă rasist, numește-mă bătrân, numește-mă antieco. Dar am și eu revoltele mele. Nu cer nici măcar respect. Am și eu mica revoltă anti-sistem. Uite-o!

Așa că eu fac așa. Iau șase-șapte morcovi. Și zece cartofi. Și 1 salată. Și 2 țeline. Și 3 păstârnaci. Și cinci cepe. Și 3 napi. Și șase ciuperci. Trei andive. Număr impar, o mică grămadă. Și le pun în coș. Coșul e gratis, nu?

BALAMUC! Si cu coșurile a devenit o problemă. În loc să stea la intrarea în Mega Traian București, Mega Traian a zis: ce-ar fi să vând locul unde stau coșurile. Și l-a dat lui Coca Cola. Așa că urăsc Mega Traian și Coca Cola. N-am ce face, e aproape de mine Mega ăsta, merg acolo, cumpăr, dar nefiind coșul la îndemână, urăsc locul. Împac utilul cu ura.

Bun, și Cola urăsc cu ocazia asta. Nu că mă otrăvește, nu. Mă doare-n cot de otravă. Eu luam Cola de distracție. Acum nu mai iau. De ce? Că mi-a luat locul de coșuri de la intrarea în supermarket. Ce contez eu? Nu contez! Managerul a hotărât, managerul nu se gândește la om. Intri în Mega Traian și intri automat. Intri zicând e coșul acolo. Intri și vezi: nu-i. Păi, cum mai încarc eu marfa? Ieși din supermarket și ia-ți coș, nesimțitule! Și trebuie să ocolești standuri, case de marcat. Ocolește, bă! Deci, cam așa stau. Pentru ocolul ăsta repetat. Că n-am coșul la îndemână, omenește, la intrarea în magazin, urăsc Mega și Cola. Asta e. Ura mea nu o dau la nimenea.

Acum să vedem ce fac eu înainte. De ce-mi doresc cu ardoare coșul. Pentru că nu vreau să dau 1o bani pe punguțele eco. Aici e lege. S-a băgat legea cu punguța s-o plătești. Să plătești că iei punguță. Dar aici e o întrebare. În ce îți pui produsele. Răspunsul: ia de acasă și vei fi fericit. Bun, unii sunt fericiți cu pungi cumpărate repetat de la supermarket. Eu, nu. N-am unde să le mai pun. Au devenit mobile în casă, în sine. Stau stive. Zeci de pungi de rafie. Mii de punguțe eco.

Deci, pleci la supermarket? Ia, băâ, pungă! Este prima regulă a superconsumului. A doua regulă, nu intra în supermarket fericit. Nu! Vezi, unde-i coșul!

Și cum mereu uit unde-i coșul, înjur! Apoi, iau coșul și protestez. Cum? Am zis. Iau șase-șapte morcovi. Și zece cartofi. Și 1 salată. Și 2 țeline. Și 3 păstârnaci. Și cinci cepe. Și 3 napi. Și șase ciuperci. Trei andive. Și le pun în coș. Le pun în coș, fără pungi. Când ajung la casă, le pun pe bandă și vânzătorul le ia, le potrivește greu pe cântar și apoi șterge cu șervețelele după mine. Cartofii lasă urme pe cântarul de la casă. Și salata e udă, lasă urme pe cântarul de la casă.

Uite, nu dau bani, nu vreau să dau bănuți în număr de zece pe punguță. Încalc legea? Nu. Las urme prin viață. Las urme într-un supermarket. Într-o fabrică de bani. Las urme. Praf de cartofi. Picături dintr-o salată. Sunt gesturi ca de Viagra pentru mine. Ce bine îmi e. Asta da adrenalină.

P.S: Acest articol nu face reclamă la produse. Acest articol nu promovează vreun magazin. Acest articol este un articol. O supărare. Supărarea vine, supărarea trece.