Trafic rutier București după 1 an de COVID și interziceri. Îmbrățișarea între oameni se manifestă în ciocnirea automobilelor

​Sute de șoareci și o firimitură de cașcaval. Aleargă în intersecție. Se ciocnesc cap în cap, se luptă cu gheruțele, cu colțișorii, se înjură, își scot ochii, își arată sexele. Pute în aer a crimă. Asta e impresia traficului rutier în București după eliberarea de “botniță”. Dar dacă am vedea altfel. E o poftă de atingere, îmbrățișare a Celuilalt. Manifestată prin împungere, zgâriere, ciocnire între tablele autovehiculelor. ​Trafic rutier București.

Pe bulevarde cozi. Pe străduțe, buluc. Nu contează ROȘU. Nu contează STOP. Contează să treci oricum. Ce reguli? Dă-le dracului de reguli. O calc tare de tot și trec. Să se ferească fraierii. Mașinile devin de plastilină. Dacă se ciobesc, freacă, ciocnesc nu-i nimic. E un chef de frecuș ceva de speriat. Pe vremurile libere, când nu stăteam „în colivie”, erau ore neaglomerate. După 10 și după 21. Acum tot timpul e aglomerat. Ce caută toți idioții afară, unde se duc? Ce sens au? Au dreptul să iasă fără rost? Au mâncat sarmale la prânz și se duc să-și ia șaormă la fix ora opt jumătate. Nu mai pot dacă nu se duc să-și ia șaormă.

E o poftă de vânzoleală.

Dar, PSIHANALITIC, se traduce într-o poftă de atingere, este o foame de împungere, este un infern de ciocniri. Vrem să ne bucurăm zgomotos de tot ce înseamnă libertate. Să ne luăm un pumn în cap să simțim că suntem iar oameni. Stăm ore-n șir pe bulevardul Magheru? De ce? Ca să fim împreună!

Îl vedem iar pe boul ăla cum claxonează, pe ălălalt cum îmi taie calea. Pe mimoza aia cum se rujează. Ore în șir în trafic, în care ne împărțim iar intimitatea. Iar aflăm despre lecțiile copiilor, iar plângem de dragul fetei când amantul e jalnic. Că doar cu toții ne conectăm telefoanele la sistemul audio-video și dăm difuzoare la maxim să audă tot poporul din trafic dramoletele noastre.

Suntem iar un fluviu de păpuși mecanice care ne tragem unii altora carburanții în nas. Ce infern! Ce paradis. Ne-am mirosit doar a pâine, a somon, a șiș. Ne-am întors în CO2, ce bine ne este! Ieri am revăzut-o pe panarama cu silicon în buze care se pensează în trafic. Știu sigur că n-are unde să se ducă la 11 dimineața, dar ea se duce undeva. Și mă bucur acum c-o revăd. După vreun an și ceva. Uite-l și pe Fărămiță, omul pitic și slăbănog cu Land Rover ucigaș, vorbind nervos. Îl înjuram pe vremuri. Mi-era dor de buzată și de Fărămiță. Să-i văd! Să-i ating cu privirea. Acum i-aș ciocni cu mașina mea.

Cu drag o ciocnire. Că COVID-ul n-a trecut, doar se preface că ne lasă un pic. ​Trafic rutier București.