Rapid București – Chindia Târgoviște 1-0. Chindia nu ne-a dat căpușe. Bălan înscrie ca la biliard

Am câștigat cu 1-0 la debutul în Liga întâi. Sufletul ni s-a luminat ca artificia. Am avut o timiditate în joc. Parcă aveam ață la picioare, dar ne-au ieșit mileurile. I-am aiurit pe ai lui Săndoi și Bălan le-a băgat mortu’n casă, ca la biliard.

Ce se spune despre o victorie? Mai nimic! Bucuria te lasă fără multe cuvinte. Eu totuși aș vedea ceva dincolo de sufletul-petardă. Aș vedea fragilitatea jocului de pasă. Fragilitatea asta a păienjenișului de pase.

Îmi place, nu spun. Îmi dă senzații extreme. Fiecare atingere de minge e dinamică, te face să aștepți să-i spargi pe ăia, te face să ai satisfacție la fiecare atingere de balon. Dar “păienjenișul” de pase poate fi uneori, poate prea des, stopat. Ține de o măiestrie a jucătorilor, ține de prea multe „cotoaie”, dacă nu-s toate la fel de talentate, antrenate, în formă, e belită.

Și ajunge vrăjmașul să pună piciorul pe balon. Mă îngrozește. Ăsta-i pericolul jocului ăsta din “picioare de țânțar”. Atunci ai nevoie de o apărare-beton. Minutul 83 al meciului Rapid-Chindia a dat infarct la tot stadionul. Neguț de la Chindia fuge și ajunge față-n față cu Horațiu al nostru. Băi, unde ne era apărarea? Cu un pas în urmă. Fragilitatea asta poate duce la găuri în apărare pe unde adversarul trage cu tunul. Noroc că Neguț de la Chindia n-a știut ce șansă-i vine de peste umăr. Îi aterizase racheta lui Bezos și n-a recunoscut-o. Am rămas uraaaaa cu Unu la zero! Nu ne-am luat căpușa de la Chindia și asta contează.

Ce să spun despre golul lui Bălan care zic unii că a fost noroc? UITE AICI GOLUL< CA SA VEZI CE ZIC. A tras. Mingea a fost respinsă în Bălan. A venit mingea-n el și mingea l-a învins pe Moldovan de la Chindia. Goooool! Să fie primit și iubit. Insistența lui a căștigat. Când e meci, norocul este în teren jucător, nu chibiț cu luzării, la o bere. De Neguț mingea s-a lovit și degeaba, a sărit ca din colțul mesei.

Bravo Bălan pentru gol! Bravo Mihai Iosif pentru dantelărie! O vorbă bună pentru Hristei (mamă ce șut) și pentru Horațiu din poartă.

Unu zero. Ca și cum ar fi o sută zero!