Mircia Dumitrescu: Să nu te înșeli pe tine însuți ca și cum ai fi altul

Mircia Dumitrescu. În cea mai glorioasă expoziție a anului, „Perspective”, ține până pe 30 ianuarie la MNAR, ai ocazia să îți schimbi viața „îmbătându-te” cu lucrările celui pe care îl putem considera avatarul lui Mihai Eminescu și Nichita Stănescu. Ești plictisit, nu ești interesat de artă, cu atât mai puțin de cea modernă, ți-e frig, ți-e rău, ți-e foame… aici e punctul de inflexiune. Ca în filmele SF, Poarta. Mircia Dumitrescu este gravor, sculptor, pictor, grafician-ilustrator, tapiser… un artist imens. A împlinit 80 de ani. Ce trebuie să știi?

Mircia Dumitrescu este cel care a inițiat și condus lucrările pentru tipărirea tuturor manuscriselor eminesciene.

Ce înseamnă asta? Manuscrisele originale nu mai pot fi atinse în niciun fel pentru că se distrug, ele sînt deja puse în conservare, dar oricine dorește să-l studieze pe Eminescu după facsimile o poate face. Biblioteca Academiei Române. Bine, dacă mă întrebau pe mine aș fi făcut și pentru comercializare, câteva zeci, 100 de bucăți. Un obiect de artă dublu. Povestea realizării lor, în sine, este o epopee, în care ni se dezvăluie cine ce treabă are cu cultura, patriotismul etc. De unde am fi putut deduce și ce se va întâmpla, astăzi, cu manuscrisele lui Eliade, Enescu și alții. Chiar și în zona culturală, mafia are fațete complexe. Mircia Dumitrescu și-a împlinit un vis care părea inaccesibil, cel puțin într-o țară în care totul e de vânzare. Dar nu aceste manuscrise sînt subiectul expoziției de față. Prima expoziție în România a avut-o în 1973, următoarea peste 35 de ani, în 2008. Devine profesor la Academie, de-abia, în 1990. Din 2006 ajunge Membru al Uniunii Gravorilor și Litografilor Maghiari. Sincer, nici nu știu dacă la noi există așa ceva. Nu că Master Mircia ar fi ultimul dintre mohicani, dar presupun de vreme ce n-a fost inclus în ea. De altfel, ungurii sînt foarte dotați, tot la ei există și unul dintre cei mai destoinici rari producători de hârtie artizanală, sau manuală, de unde se aprovizionează și maestrul. De ce manuală, vă explică dumnealui cum e cu bazele, acizii care „mănâncă” hârtia industrială. Deci, dacă n-a expus, ce-a făcut în tot acest timp? A gravat, a sculptat, a pictat, a ilustrat, și, cel mai important a respirat același aer cu Nichita. Iar acum putem și noi să ne alimentăm din acele butelii cu aer Nichitian.

Cum s-au găsit? Romanul boemei românești.

Dar, poate, altădată. Păi, geniile sînt ca animalele, se adulmecă și se împerechează. Prietenia celor doi e ca o poveste de dragoste. Nichita – Azi- i-a scris poezii iar Mircia le-a transformat în linii, contururi, forme. Expoziția rezervă un spațiu acestei povești. Citiți, după care să mergeți să vedeți minunăția lui Mircia:

Decalogul lui Mircea:

”1 Să nu-ți minți ochii cu ochi.

2 Să nu-ți furi realul în real.

3 Să nu te înșeli pe tine însuți ca și cum ai fi altul.

4 Să nu vorbești în numele nimănuia, căci numele tău al nimănuia este.

5 Să-ți faci chip cioplit.

6 Să-ți faci chip din linii.

7 Să-ți faci chip din trilul ciocârliei.

8 După ce le-ai făcut toate astea, încearcă să le-mbrățișezi dacă poți.

9 Îmbrățișarea chipului cu chip sărut se numește.

10 Numai chipul se îmbrățișează cu chipul, căci brațele sunt făcute pentru ararea câmpului.

Amin.”

E o încărcătură emoțională sufocantă în acest perimetru. Nu e exclus să și lăcrimați.

N-am să descriu lucrările cu limbajul simandicos al criticilor de artă („Demitizarea exhaustivă și relațional caducă… Incongruența fenomenologică și introspectiv cromatică”, vorba lui nea Tomiță), că de-aia sînt expozițiile goale, ci încerc să conectez niște puncte, pentru că e și anormal să crezi că vorbele pot substitui privirea și invers, ha. Las mai multe fotografii făcute cu telefonul.

Mini-instructaj de folosire. Nu este o expoziție de trecut/vizitat prin ea, este o expoziție – restaurant. Te așezi și mănânci.

Problema e că, în sălile de expunere nu au bănci și nu știu dacă așezatul pe jos, la fel ca în străinătate, nu va ridica probleme de ordin administrativ. Există, de ex, un biblioraft cu caiete, caiețoaie, de lucrări, tuș, acuarelă, care se pot răsfoi, dar depinde cât te țin picioarele și spatele. Eu am mers de trei ori, deja, dar de-abia am văzut un rând și ceva. Prin urmare, aveți așa, prima dată turul, cu cel puțin 1 și ½ h, după care trebuie să veniți pentru caiete. Desigur, dacă era vară și cald se putea ieși în curte și reîntoarce. Nu e nicio gaură în buzunar să veniți de mai multe ori. Pentru adulți biletul e 12 lei.

La prima ocheadă, opera sa pare misterioasă, poate chiar întunecată – gravura-, dar luând centimetru cu centimetru îți dai seama că totul este despre tine, pentru tine, totul rafinat prezentat de un geniu artistic.

Cum te influențează familia, oamenii de lângă tine, visele, învățăturile, natura, greșelile, păcatele săvârșite sau despre ceea ce crezi tu că ai acumulat de pe urma lor. Există câteva cicluri. Nu că ar reflecta vreo filosofie, dar vezi limpede că sînt momente care au marcat și crescut ceva. Sîntem departe de a-i cunoaște opera, dar aici e frumusețea, fiecare dintre lucrările expuse spune tot. Nu e nevoie să mai cauți. Totul curge ca vinul în pahare. Tehnicile sale, stilurile sînt variate ca și viața. Fie că vorbim de gândurile dictate de forme concrete, flori, copaci, animale, fie că vorbim de amprente lăsate de scriitori, cineaști sau prescriptele religioase, simțim aceeași căldură, energie, iubire. Vorbim despre forme încremenite de artă, dar nu, ele sînt mai cinetice decât instalațiile pe care artiști din ziua de astăzi se chinuie să le facă. Dezvoltă o chimie instantanee cu privitorul. Popular, niciun moment de plictiseală. Nu se face risipă de nimic, probabil, de-asta sculpturile par făcute din lamele, plăci (lucrează foarte mult pe lemn), pentru că totul e pus acolo unde și cât trebuie. Multum in parvo. Pictura merge în zona aceea cinematografică de abstract – figurativ. Fabulos ciclul inspirat de regizorul Peter Greenway și sugerat de regizorul Copel Moscu. De altfel, în pictura sa folosește ca limbaj aceleași tușe de umor post baroc, ironie și atmosferă carnavalescă.

Sau ciclul scaunelor. Sau ciclul dedicat antropologului Claude Lévi-Strauss – Antropologie biblică….

Mircia Dumitrescu a fost crescut în respectul marilor inimi, marilor caractere. Le-a onorat cu arta sa. Așa a realizat sculptura triptic Cioran/Eliade/Ionescu.

E fabulos cum le-a surprins măreția în fragilitatea fizică. Acuma, mă gândesc că, bine că nu a pus-o public pe undeva că, după canoanele unor influenseri de șanț ar fi desființat-o demult.

Nu mai lungesc povestea că, oricum, doi bani nu face, dacă nu vedeți expoziția. Încerc să păcălesc puțin cu niște poze luate cu telefonul. Atenție! Nu vă gândiți că veți cumpăra un album, așa cum faceți cu Michelangelo sau Rembrandt, că n-are niciunul. Mai e și o ocazie unică să simțiți la mână cum e hârtia, ca să zic așa, ”Bio”. Bucurați-vă, aveți cu ce!