Câmpulung Muscel. Capitala. N-are bani, dar are caracter

Câmpulung Muscel. Capitala. Aici nu e Provincia. E Capitala Munteniei, zic. Capitală legendară de Ev Mediu: dovadă, Mănăstirea Negru vodă. Centrul lumii imaginare: dovezi, Titanic vals, Bulevardul Pardon, Parcul Merci. Capitala rezistenței anticomuniste, dovadă: “haiducii Muscelului”. Capitala Munteniei de astăzi. N-are bani, ticăloșii și-au bătut joc de oraș. Muscelul are obraz, are caracter. De vrei, trage la “Ciolan”, mașina respect-o la Șușter, dormi la “Un băiat și o fată”. Câmpulung Muscel. Capitala fără bani, dar cu caracter.

Câmpulung Muscel. Cel mai valoros Centru vechi de oraș muntenesc

Când intru în Câmpulung Muscel, pe drumul dinspre Pitești, mă lovește atmosfera orașului. E ca-n filme. Mă lovește în plex. Se rupe relieful. Ochiul se bucură. Atmosfera mă doboară, mă copleșește. Intru în altă ordine a lumii. E tandru aici, e Capitală aici. Este cel mai bine păstrat Centru vechi de oraș din Muntenia, zic (în afară de-un București, îndoielnic și mereu ruinat). E Capitală aici, fiindcă orașul are tandrețe, are caracter aparte.

Vezi zeci de case, cu prispă, cu pridvor, cu piatră de Albești, construite de italienii aciuați aici după 1900, uite câteva, ce-mi vin în cap:

Casa Apostolescu, Casa Constantin Enescu , Moara Grigorescu, Casa Bănățeanu, Casa Galigan, Casa Șerb, Casa Dinulescu, Casa Stoicescu din Str. Brâncoveanu Constantin 74, Vila Grant din Str. Catargiu Lascăr 40, Vila Stătescu, Vila Prager, Casa Miloș și Stoica, Casa Purnichescu, Casa dr.C.I. Parhon, Casa De Nicollo, Casa Bratu, Casa Dragoș Băjan, Casa Mușetescu, Casa Duțan, Casa Robescu, Casa Viforeanu și multe, multe pe care le iubesc și le cotrobăi când umblu prin Campo Longo.

Dar casele astea nu-s doar case vechi. Nu-s doar alcătuiri din piatră de Albești, niște stâlpi și grinzi. Omul când intră în Câmpulung plăsmuiește povești în capul lui sec. Orice om, oricât de redus o fi, este intrigat de ce vede aici. Și se-ntreabă. Ori ăsta e farmecul acestui decor de film, ăsta e farmecul Câmpulungului. Pune întrebări, ce-o fi cu lumea asta? În Curtea de Argeș sau în Târgoviște s-a întâmplat ca Mereu Noul BLOCURILE COMUNISTE să înghită părți din clădirile vechi, din trecut. Ori, în Câmpulung mereu Noul a privit cu oarecare uimire vechiul și i s-a alăturat. Clădirile noi BLOCURI URÂTE sunt, dar s-au îmblânzit văzând clădirile mărețe de secol 19. În arhitectura asta de interbelic, zic eu, văd revolta. Când comuniștii au intrat cu bocancul în Câmpulung, aici, dincolo de numeroasele slugi, aici a fost scânteie de revoltă. Și mereu comuniștii n-au știut cum să regleze conturile acestor pământuri, bogăția acestor locuri. Au inventat ARO și și-au bătut joc de ARO.

ARO era bună ca idee, dar era o mașină terminată înainte de a o testa. Materiale proaste. Te ținea un an doi, o cârpeai. Practic, comuniștii i-au amăgit pe musceleni și uite, după Revoluție, când Țiriac a venit cu investitorul Mercedes s-a strgat: “JOS Capitalismul!” Semn a fost că pot intra ticăloșii români în funcție. Așa a fost. S-a ales prafu de iluziile muscelenilor.

Câmpulungul s-a adunat din răii ani ‘90, anii 2000 au înghețat Capitala,.n-au adus mare lucru. Ici colo s-a ridicat locul. Un restaurant, un hotel, un chef mergea tras în Câmpulung. Important e că istoria a rămas. Și curajul n-a dat înapoi.

Casele, străzi întregi cu aer de Muscel, aer patriarhal. Oho, dar bisericile? Nu fac deosebire în vechimea lor. Mi-s dragi, fără apăsare, locuri puse în lumină. Batiștea, Mănăstirea domnească, de la Negru-vodă, apoi Sf.Ilie, Biserica „Sf. Împăraţi” – Şubeşti, Flămânda

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Fundeni, dar și Bisericile rupestre dimprejur (Mănăstirea Corbii de Piatră, Nămăești, Schitul Cetățeni. Toate te zăpăcesc cu vechimea lor. Că-s cu un picior în legendă, într-o lume de icari, de inorogi, de flecari, de meșteșugari.

De muscel. Nu-s cu pretenții, dar sunt atât cât trebuie. Sfinte, modeste. Curajoase.

Un cuvânt de tihnă îl spun despre Vila Golescu, iată vizita făcută de Letiția Guran de curând. Recunosc, ea mi-a făcut poftă să povestesc Câmpulungul meu:

Titanic Vals de Tudor Mușatescu

Câmpulung are și o ficțiune, nu doar o lume de cărămidă. O lume a visării. Și când spun de caracterul orașului, nu-i cunosc vitregiile sau vagabonțelile, îl știu din tandrețea lui Spirache Necșulescu. Știu Titanic Vals-ul. Și-mi place că s-a păstrat Magazinul de Pălării de unde a pornit mica apocalipsă a pălăriei lui Spirache. Spirache e cel care se mulțumește cu lumea lui, îi știe valoarea și-și știe micimea și e mulțumit cu toate ce-s ale lui.

E un loc cu obraz că-l știu pe Spirache. Și eu cred în ficțiuni. Uite-l pe omul meu, uite ficțiunea mea. Minunat Birlicul interpretând scena omului cinstit copleșit de ticăloși:

Câmpulung Muscel nu e orașul prăfuit și provincial.

El este Capitală pentru mine. Capitală legendară de Ev Mediu: dovadă, Mănăstirea Negru vodă. Centrul lumii imaginare: dovezi, Titanic vals, Bulevardul Pardon, Parcul Merci. Capitala rezistenței anticomuniste, dovadă: “haiducii Muscelului”. Capitala Munteniei de astăzi. N-are bani, ticăloșii și-au bătut joc de oraș. Muscelul are obraz, are caracter. De vrei, trage la “Ciolan”, mașina respect-o la Șușter, dormi la “Un băiat și o fată”. Câmpulung Muscel. Capitala fără bani, dar cu case, biserici, poveste, caracter.