Andrei Ursu dat afară de la Institutul Revoluției. Emilian Cutean pune ghearele pe idealurile Revoluției de la 1989

Acum câteva zile, Andrei Ursu, director științific, este dat afară cu forța de Emilian Cutean, secretar general al Institutului Revoluției. Mișcare simplă deoarece Alexandru Mironov și Petre Roman, șefii Institutului, brusc s-au dat absenți din peisaj. Andrei Ursu tocmai încheiase, împreună cu cercetătorii Institutului, o nouă cercetare privind dezinformarea în Dosarul Revoluției din 1989. Cartea-l scoate din minți pe Emilian Cutean. Prezența și reformarea Institutului de către Ursu îl scoate din sărite pe Cutean. Uite înc-o poveste din lumea noastră cu valori rare și mulți Mironovi și Cuteni.

Andrei Ursu acum un an era numit director ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD).

Institutul era “curățat” de Ion Iliescu și de Gelu Voican. Ambii anchetați de crimă la Revoluție. Dar în fruntea Institutului au rămas Petre Roman, un Mironov și un Cutean. Andrei Ursu este numit de către Petre Roman, Alexandru Mironov și tot clanul revoluționarilor de Institut. Deci juridic, Cutean nu are cum să-l dea afară pe Andrei ca pe oala lui de sarmale. Doar că acum Petre Roman, Alexandru Mironov tac adânc, se dau bolnăviori într-o zi. Și iată-l pe preasănătosul Cuteanu făcând jocurile cum îi plac. OUT, Ursule! Dar în spatele acestei simple exmatriculări, în care lașitatea românească are rolul ei remarcabil, ca la Revoluție, se ascund povești care mai de care mai provocatoare.

Una este a pretextului: Andrei Ursu nu este un cercetător cu acte în regulă

Urlă Emilian Cutean, el însuși întors din penitenciar unde a stat la răcoare pentru corupție și e pus acum pe fapte grozave. Dar peste 30 de ani de cercetare a arhivelor de toate felurile îl fac pe Andrei Ursu cercetător. Dar, așa e, domle, n-are acte în regulă. Ăsta este reproșul de fațadă al Cutenilor intriganți. Andrei Ursu nu a ascuns acest lucru și până la urmă cei care l-au numit s-au bazat nu pe patalamaua lui ci pe credibilitatea și coordonarea de către el a cercetării revoluției. Adică, asta înseamnă angajarea unor cercetători “cu patalama” și existența unui Consiliu științific de profesori în domeniu. Institutul asta a făcut: a angajat cercetători,a ales un consiliu științific. Detaliile sunt aici.

Aci e mizeria cea nouă. Aici este înc-o palmă dată lui Andrei Ursu.

Andrei Ursu e obișnuit însă să nu se dea bătut. Uite, două povești care-l fac cum este: imbatabil. Vocea alternativă. Ursu Contra Confuziei generale Revoluția, o știm, nu ne-a ieșit cum am fi vrut. Dar, iartă-ne Doamne, așa îți ies revoluțiile toate! Am ieșit în stradă, puțini. Din cei puțini, mulți au fost omorâți. După ce Armata a trecut de partea poporului și am avut certitudini: Nicolae Ceaușescu mort, Ion Iliescu președinte, a început confuzia generală. Iar până astăzi glasul cel mai tare a rămas cel al Confuziei generale. Ori, știm că s-a murit la Revoluție și că a existat multă lașitate la Revoluție. Pentru lașitate sunt explicații. Dar pe mine mă interesează morții de la Revoluție. Și, după treizeci și ceva de ani, de confuzie generală, Andrei Ursu vine cu un răspuns alternativ: există criminali la Revoluție. Putem da un răspuns la întrebarea: cine a tras în noi/după 22. Și acești criminali sunt din rândul Securității. Adică, mai precis, din SRI-ului nereformat, plin de viermi și viermuși, oameni cu aere de mari conducători din umbră. Dar nu SRI-ul contează în sine, contează importanța dată acestuia. Importanța dată de Confuzia generală. Adică dată de atâtea și atâtea teorii ale conspirației.

Andrei Ursu iese din Confuzia generală. Nu-i place Confuzia.

Mintea lui, istoriile lui fondatoare nu au de-a face cu Confuzia. Ani de zile a cercetat pentru a ieși din Confuzie. Să-și apere Tatăl. Să apere Revoluția. Tatăl său e omorât de Securitate. Iubitele, iubiții, frații, surorile, părinții noștri au un loc la Cimitirul Revoluției și este destul de clar cine i-a ucis. Nimeni ani de zile nu s-a uitat atent în Dosarul nejudecat al Revoluției. Andrei Ursu și cercetătorii Institutului, da. Cărțile la care este coautor Andrei Ursu scoate din confuzie Revoluția. Ani de zile, n-auzim decât de teroriști, dar ei au un nume. Criminalii au un nume. Securitatea îi cunoștea, SRI-ul și el, dacă-și pune inteligența. De aceea, au apărut două cercetări, ca să alunge Confuzia Generală. AndreI Ursu impune astfel discursul alternativ: aici e parte de adevăr pe care Cuteanu și ai lui nu-l înghit.

“Trăgători şi mistificatori”, Andrei Ursu, Roland O. Thomasson şi realizată în colaborare cu Mădălin Hodor. „Căderea unui dictator – Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989”, Andrei Ursu și cercetătorii Institutului Revoluției.

Emilian Cutean este un Revoluționar. Dar, după Revoluție, este un condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru corupție. A uitat de Revoluția lui. Îi place, rămâne în Confuzie. Vrea ca Institutul să rămână în mlaștină.

Ce nu-nțelege el este că nu poziția îl face pe Ursu, Andrei Ursu.

Noi avem nevoie de Andrei Ursu în poziția de director științific. Tocmai pentru că noi am uitat să mai căutăm răspunsurile fundamentale ale generației noastre. Ce-i cu Revoluția? Cine a tras în noi după 22? Cine ne-a ucis pe 13-15 iunie 1990?

Și cum spuneam, povestea lui Andrei Ursu nu se oprește aici. Ea nu se leagă de meschine detalii. Noi avem nevoie de Andrei Ursu la Revoluție și-n societate de Adevăr, de ieșirea din Confuzia generală.

El urmărește Povestea Tatălui.

El are povestea care-l ține în viață.

Tatăl ucis pentru c-a spus Adevărul Gheorghe l-a învățat pe Andrei să înoate la 2 Mai. Apoi, așteptau să se lumineze Marea. Și Marea se lumina și tatăl, Gheorghe, îi arăta fiului său Andrei, miracolul. Și lucrul acesta s-a-ntâmplat de mai multe ori. Apoi, Andrei se lăsa dus în nenumărate astfel de călătorii în care cu Gheorghe vorbea despre enigmele lumii, deși amândoi mergeau cu troleibuzul ticsit de lume în Drumul Taberei. Astfel de inițieri nu se uită, n-au cum să dispară nu doar din memorie, ci mai ales din felul de a fi al omului Andrei. Ele vorbesc despre felul în care ți se spune o poveste cu care deslușești lumea în care trăiești, dar ele vorbesc despre încredere, dârzenie, despre un anume caracter pe care trebuie să-l ai pentru deslușirea adevărului. Gheorghe nu spunea adevăruri doar copilului, nu împărtășea doar lui ce e bine și ce e rău pe lumea asta. El făcea acest lucru și celorlalți. I se părea că este cel mai firesc lucru, ceva ce n-are legătură cu curajul. Ține de ființa noastră să înțelegem că binele nu ține de curaj. Și Gheorghe Ursu nota în jurnalul său și împărtășea această căutare, această mereu înnoită descifrare a semnelor timpului său. Inginer constructor fiind participă la o întâlnire cu Dictatorul Nicolae Ceaușescu. Dictatotul spune fără niciun dublu limbaj: a fost Cutremur în martie 1977, de acord, dar acum în iunie 1977 ordon să se uite acest cutremur. Până în august luați molozul, ascundeți crăpăturile mari, nu mai consolidați nimic. Gata! Cutremurul a fost! Din august-septembrie ne apucăm de Casa Poporului. Gheorghe Ursu s-a gândit la morții din cutremur, dar mai ales la ce va urma. Era inginer constructor știa câte zeci de blocuri în București sunt gata să se prăbușească la un viitor cutremur. Povestea aceasta a rămas în memoria întregului București. De 30 de ani când se aude de cutremur Bucureștiul e traversat de o frică paralizantă. Se dedică emisiuni, se aduc cioclii la televiziuni. Nimic cu adevărat nu se mișcă. După juma de secol, Gheorghe Ursu rămâne cel mai curajos om. Gheorghe Ursu este cel care ne răspunde la întrebarea cât de fragil este acest oraș.

Gheorghe Ursu și-a notat în jurnal, a vorbit cu colegii săi, a făcut intervenții chiar publice, la “Europa liberă”. Hei, acum urmează partea complicată pe care niciun judecător de astăzi nu o înțelege. Cum a reacționat societatea din anii 1970-1980 auzindu-l pe Gheorghe Ursu. Andrei era deja adolescent. Nu mai avem doar înotul și luminarea mării, sau plimbările magice cu troleibuzul ca o Arcă a lui Noe. Avem o expediție pe viață și pe moarte pentru a face Celorlalți bine.

Gheorghe Ursu n-a făcut caz de acest lucru, repet, i se părea simplu și firesc să spună și Celorlalți acest adevăr: putem muri cu toții dacă nu ne consolidăm casele. Andrei a trăit coșmarul. Era adolescent. Căutarea Adevărului a avut un răspuns imediat: uciderea tatălui, celui care spusese adevărul. Când ți se întâmplă așa ceva mai ai vreun răgaz? Mintea ți se blochează. A murit Tata, cel cu care înotam până se lumina Marea. A murit Tata, cel care făcea dintr-un troleibuz Arca lui Noe. A murit Tata, cel care a spus Adevărul și a fost Ucis. Un asemenea moment nu-ți mai poate porni viața aiurea. După Revoluție, Fiul n-a făcut decât să spună Adevărul și să fie în România noastră “ucis” de zeci de ori. De peste 30 de ani trăiește aceeași realitate pe care a trăit-o cu tatăl său. Adevărul e ucis. (poveste de viață care reia consemnările din Gheorghe Ursu – Europa mea, Polirom, 2021)

Așa înțelegem de ce Andrei Ursu nu se lasă. Povestea Tatălui lui este povestea esențială a felului nostru de a fi în Comunism. Povestea Revoluției este povestea esențială de a ne înțelege Originile societății.

Așa înțelegem de ce Andrei Ursu are în ADN-ul său moral o poveste despre Adevăr și Crimă la care n-are cum renunța. Așa înțelegem de ce Cuteanu și alții ca ei beau cucută doar să-l vadă la pământ pe Andrei Ursu.

Andrei Ursu continuă să nu ne lase în Confuzie. Chiar dacă noi uităm că ne-am rătăcit drumurile, Adevărurile, mințile. Și ne plac Cutenii.