Sari direct la conținut

Prima reacție oficială din PSD după nominalizarea lui Vlase la SIE. Neacșu: Cea mai potrivită propunere. Nu am transmis această propunere în niciun mod oficial către Iohannis

HotNews.ro
Marian Neacsu, Foto: AGERPRES
Marian Neacsu, Foto: AGERPRES

Gabriel Vlase este cea mai bună propunere pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe, a declarat vineri secretarul general al PSD, Marian Neacşu, adăugând însă că PSD nu a transmis această propunere în mod oficial către președintele Klaus Iohannis. Potrivit lui Neacșu, un vot în parlament pe această nominalizare ar putea avea loc marți, 19 iunie.

„Ştim că de mai bine de un an şi jumătate nu avem director acolo. În ceasul al 12-lea, preşedintele a decis că era normal să-l nominalizeze. Îl recomandă şi experienţa domniei sale, a fost şi vicepreşedinte şi respectiv preşedinte al Comisiei privind controlul SIE, are o activitate laborioasă parlamentară, în mod deosebit axată pe zona de siguranţă şi de apărare. Da, cred că, după părerea mea, Gabriel Vlase este cea mai potrivită propunere”, a spus Neacşu la Neptun, unde participă la Şcoala politică de vară a TSD.

Întrebat dacă a ştiut dinainte de decizia preşedintelui Iohannis privind nominalizarea lui Vlase la şefia SIE, Marian Neacşu a spus: „După cum aţi văzut şi din declaraţiile preşedintelui Liviu Dragnea, noi la nivelul conducerii partidului am discutat de multă vreme că domnul Vlase ar fi propunerea noastră pentru această înaltă demnitate. Nu am transmis această propunere în niciun mod oficial către preşedinte”.

Întrebat și dacă au existat discuţii între Gabriel Vlase şi preşedintele Iohannis, Neacşu a arătat că în mod normal ar fi trebuit să aibă loc o astfel de întâlnire.

„Mi-e greu să vă răspund la această întrebare. Cred că mai degrabă ar trebui să-i întrebaţi pe dumnealor. Cred că în mod normal ar fi trebuit să aibă o astfel de întâlnire, aşa cum sunt convins că domnul Vlase probabil că a avut o întâlnire şi cu preşedintele Liviu Dragnea”.

El s-a arătat convins că a existat o discuţie între Gabriel Vlase şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea. „Eu cred că atât timp cât domnul Vlase are susţinerea principalului partid din coaliţie, adică a PSD, din câte cunosc eu, probabil că nu cunosc foarte multe, nu este o propunere de refuzat nici din partea colegilor de la ALDE, sunt convins că domnul Vlase va avea suficiente voturi pentru a putea să obţină nominalizarea din partea Parlamentului”, a adăugat Neacşu.

În privinţa calendarului, secretarul general al PSD a anunţat că marţi ar putea avea loc o şedinţă a plenului reunit al celor două Camere pe acest subiect.

„Cred că s-ar impune ca luni să aibă loc o şedinţă de Birouri permanente reunite – noi aveam oricum în program aşa ceva – şi urmează să aibă loc audierea la Comisia de profil care va face un raport către plen şi probabil că marţi – că n-aş vrea să amestecăm evenimentele – să avem un plen reunit în care să se supună la vot această propunere, urmând ca în plenul reunit de miercuri să rămână problema prezentării de către doamna prim-ministru a situaţiei privind preşedinţia Consiliului European”, a explicat el.

În opinia liderului social-democrat, preşedintele Klaus Iohannis a făcut „un gest de normalitate” prin nominalizarea unui membru PSD la şefia SIE.

„Eu aş considera şi aş taxa ca un gest de normalitate. Aşteptăm şi alte gesturi de normalitate din partea preşedintelui”, a adăugat Neacşu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro