Sari direct la conținut

Băsescu, înainte cu o zi de retragerea oficială din conducerea PMP: „În România a trecut vremea partidelor de lider. S-au terminat, nu mai sunt”

HotNews.ro
Băsescu, înainte cu o zi de retragerea oficială din conducerea PMP: „În România a trecut vremea partidelor de lider. S-au terminat, nu mai sunt”

​Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat că va rămâne un partener al Partidului Mişcarea Populară şi senator al partidului, dar, la 67 de ani, vârstă pe care o împlineşte în acest an, a venit timpul să predea ştafeta unei noi echipe de conducere a formaţiunii.

„Mâine (sâmbătă – n.r.) vom avea un congres, un congres în care vom alege o nouă conducere a partidului. Eu voi rămâne partenerul Partidului Mişcarea Populară şi senator al Partidului Mişcarea Populară. Cu certitudine, conducerea ce va fi aleasă mâine la congres va avea oricând deschisă uşa biroului meu să ne sfătuim, să-mi dau cu părerea, dar, la 67 de ani, a venit timpul, îi împlinesc în noiembrie, să predau ştafeta şi să rămân pe lângă cei care vor conduce partidul. În orice caz, să ştiţi că în România a trecut vremea partidelor de lider, nu pentru că nu ar mai fi posibil să crească un partid cu un lider, dar s-au terminat, nu mai sunt. Şi atunci, mâine, la congres, trebuie să alegem o echipă, o echipă de oameni care au arătat până acum că vor să facă politică, o echipă de oameni capabili să facă politică şi care să se dedice politicii în perioada următoare şi să-şi asume responsabilitatea alegerilor care vor fi în 2019 şi 2020”, a spus, potrivit Agerpres, Traian Băsescu, vineri, la conferinţa de alegere a preşedintelui PMP Diaspora.

În opinia sa, mesajul principal care va fi dat cu ocazia congresului de către PMP, dincolo de priorităţile de investiţii în domenii ca Sănătatea, Infrastructura şi Educaţia, va fi asumarea politică a responsabilităţii pentru reunificarea ţării. „PMP este singurul partid care are în programul lui politic acest obiectiv. Este un obiectiv greu, foarte greu, dar care poate fi atins. Cel mai rău este să spunem: pentru că este greu, ne lăsăm păgubaşi. Este un drum de parcurs”, a arătat Băsescu.

Candidatul la şefia organizaţiei PMP Diaspora este deputatul Doru Petrişor Coliu, pentru alegerea sa fiind prezenţi la conferinţă delegaţi ai organizaţiilor PMP de diaspora din Marea Britanie, Cipru, Italia, Spania, Portugalia, Germania, Danemarca, Grecia, Belgia şi Canada. Din echipa de conducere a PMP Diaspora vor mai face parte un prim-vicepreşedinte – Ion Popescu (PMP Italia) şi un secretar general – Valentin Bogdan Iosif (PMP Canada), dar şi 11 vicepreşedinţi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro