Sari direct la conținut

Dan Barna (USR): De astăzi, România a devenit un rai al infractorilor – femeile violate trebuie să dea declaraţii privindu-i în ochi pe agresori, iar dacă furi bani publici, nu mai poţi fi arestat preventiv, eşti liber să pleci în Costa Rica

HotNews.ro
Dan Barna, presedintele USR, Foto: Hotnews
Dan Barna, presedintele USR, Foto: Hotnews

Deputatul USR Dan Barna critică modificările aduse Codului de procedură penală, dar şi modul în care au fost adoptate aceste modificări, într-o dezbatere de câteva ore în Parlament, potrivit news.ro.

Barna a spus că, de luni, România a devenit un „rai al infractorilor”, în care femeile violate vor fi nevoite să de declaraţii privindu-i în ochi pe agresorii lor, iar dacă cineva face evaziune fiscală sau spălare de bani, „este liber să plece în Costa Rica”, pentru că autorităţile nu îl vor mai putea aresta preventiv. Deputatul a anunţat că, alături de PNL, USR va contesta proiectul de modificare a Codului de procedură penală la Curtea Constituţională (CCR).

„România devine un stat al infractorilor, un stat în care furtul şi evaziunea fiscală sunt încurajate prin politica oficială penală a statului român. Dacă furi bani publici sau orice fel de bani şi faci evaziune fiscală şi spălare de bani nu mai poţi fi arestat preventiv. În momentul în care autorităţile observă lucrul acesta, eşti liber să pleci în Costa Rica. Tot prin politica penală adoptată astăzi de această majoritate condusă de Liviu Dragnea, infractorii, fie ei violatori, criminali sau hoţi, chiar dacă sunt prinşi de cetăţeni prin telefoane mobile, pot scăpa liniştiţi dacă nu există alte probe – şi deseori nu există alte probe decât filmarea, dar aceste filmări nu mai sunt valabile în România, un adevărat rai pentru infractori. În egală măsură, un lucru la fel de grav, o prevedere aberantă, femeile violate, agresate, trebuie să dea declaraţii privindu-i în ochi pe agresori, pe violatori. Practic, criminalii stau la masă şi îşi privesc victimele în ochi”, a declarat luni seară Dan Barna.

El a spus că ce se va întâmpla odată adoptate aceste modificări este grotesc, dar lucrurile acestea se întâmplă pentru că în funcţiile publice de conducere sunt oameni acuzaţi penal, care îşi creează un cod de procedură penală pentru ei înşişi.

„Liviu Dragnea tocmai şi-a asigurat premisele pentru a-şi anula un proces, Tăriceanu şi-a asigurat premisele pentru a scăpa de acuzaţii. Astăzi, România a devenit un rai al infractorilor”, a subliniat Barna.

Întrebat de ce votul a fost în aceeaşi zi cu şedinţa Comisiei, deputatul USR a explicat că mai mulţi social-democraţi ar fi spus că „este un ordin de mai sus”.

„Domnul Vlase (Gabriel Vlase, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, n.r.) a spus că este un ordin de mai sus, de deasupra lui, şi nu ţine de el. Ceea ce au spus mai mulţi membri PSD, nu doar domnul Vlase, este un ordin al domnului Dragnea ca astăzi Codul de procedură penală să fie modificat”, a spus Barna.

Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat luni seară, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după mai multe ore de dezbateri. PNL şi USR au anunţat că vor ataca legea la Curtea Constituţională.

Proiectul a fost adoptat cu 175 de voturi “pentru”, 78 ”împotrivă” şi o abţinere.

Şedinţa de plen s-a desfăşurat în absenţa lui Liviu Dragnea şi a fost condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Gabriel Vlase, care a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis la conducerea Serviciului de Informaţii Externe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro