Ponta afirmă că 'un grup de infractori politico-economici' a elaborat Legea offshore în interes propriu
Liderul Pro România, Victor Ponta, a susţinut joi, la Constanţa, că modul în care coaliţia de guvernare a votat Legea offshore, pentru exploatarea resurselor naturale ale României din platoul continental al Mării Negre, denotă satisfacerea intereselor unui grup în detrimentul necesităţilor statului român, potrivit Agerpres.
„După tot circul şi situaţia fără precedent pe care am trăit-o în ultimele luni, şi anume Guvernul propune o lege, Senatul adoptă acea lege cu voturile PSD – ALDE, Camera Deputaţilor, în comisie, adoptă acea lege; cu o oră înainte de vot vine domnul Dragnea şi schimbă total legea cu ceva ce nu a înţeles nimeni, despre ce e vorba, după care tot domnul Dragnea vine şi spune că nu e bună legea şi trebuie ordonanţă de urgenţă, eu vă zic concluzia: în România nu se va face nicio investiţie, nu se va scoate niciun metru cub de gaz, nu vom încasa niciun leu redevenţă, taxe şi vom importa gaze din Rusia. Acesta este finalul, şi concluzia şi rezultatul demersului unui grup de infractori care au putere în România şi care au vrut să folosească această temă a resurselor naturale ale României ca să îşi facă poze cu Trump şi ca să participe la deschideri de ambasade la Ierusalim”, a declarat Ponta.
În opinia liderului Pro România, Legea offshore a suferit modificări în Parlament faţă de proiectul iniţial transmis de Guvern şi aprobat în comisia de specialitate după ce liderul PSD a fost condamnat în instanţă.
„Este vorba despre infractori politico-economici, şi mă refer la grupul din jurul domnului Dragnea care a elaborat proiectul de lege. Ştiţi că proiectul de lege de la Guvern a fost elaborat de o comisie condusă de secretarul general al Guvernului, domnul Busuioc. A ajuns la Senat, a fost votat de toţi senatorii PSD, PNL şi de altfel şi ceilalţi. La Camera Deputaţilor era votat de toţi deputaţii, doar că a apărut un proiect pe care nu l-a înţeles nimeni, în ultimul moment, după ce domnul Dragnea s-a supărat că a fost condamnat. El a zis că, cu gazele, cei de la Exxon o să-l ducă să facă poză cu Trump şi o să-l salveze de dosar. Lucrurile nu merg aşa. După cum aţi văzut, domnul Trump nu poate să-şi ajute apropiaţii, cu atât mai puţin cred că avea o preocupare să-l salveze pe domnul Dragnea”, a afirmat Ponta.
Potrivit fostului premier, capacitatea României de a fi independentă energetic a fost astfel „distrusă”.