Teodorovici: Am să fac o invitaţie guvernatorului BNR să vină la Ministerul de Finanţe; cred că e momentul să discutăm deschis
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat duminică seara că îi va face o invitaţie guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, să vină la Ministerul de Finanţe pentru a discuta deschis, deoarece a auzit din piaţă că ar fi presiuni „agresive” din partea BNR către bănci pentru a nu se scădea indicele ROBOR, relatează Agerpres.
„Am să fac o invitaţie domnului guvernator să vină la Ministerul de Finanţe. Dânsul n-a mai fost cred că de mulţi ani de zile pe la Finanţe. Am tot fost eu anul trecut şi în cadrul unor şedinţe oficiale, dar şi în discuţii bilaterale. Acum o să-l invit eu la Finanţe, alături de preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi împreună vor trebui să-mi răspundă la nişte întrebări tocmai pentru a evita situaţiile care se întâmplă azi în zona sistemului bancar. Să îi ascult dacă mai au şi alte doleanţe, dar să pun şi eu nişte întrebări la care vreau să am şi câteva răspunsuri.(…) Cred că este momentul ca domnul guvernator să vină şi la Finanţe şi să discutăm deschis. Pentru că aud din piaţă, în ultimele zile, de când a apărut Ordonanţa 114 (privind unele măsuri fiscal-bugetare n.r.) că sunt presiuni agresive din partea Băncii Naţionale, eu sper să nu fie adevărat, către bănci pentru a nu se scădea ROBOR”, a declarat Teodorovici la Antena 3.
El a dat ca exemplu faptul că băncile trebuie să constituie provizioane pentru credite, care sunt deductibile şi a subliniat că ar trebui făcut invers, respectiv statul să încaseze impozit pe profit suma respectivă şi în cazul în care acesta se va dovedi în timp pierdere să vină şi să regleze.
„Ca şi exemplu, în partea de provizioane. O bancă este obligată să facă provizion. Dă un împrumut unei firme şi consideră că este un împrumut în risc, contagios. Face provizionul de 100%. Poate să facă şi parţial şi total. Intră tot, principal, dobânzi, comisioane, absolut tot poate să includă în acest provizion, care este deductibil. Cu alte cuvinte, dacă nu se întâmplă nimic, sau dacă se întâmplă ceva, banca îşi deduce din profit acea cheltuială. Adică eu aş putea să spun invers ca stat. Nu cumva mai bine facem invers? Hai să ne gândim că nu este nevoie să-ţi deduc aceste cheltuieli. Tu eşti nevoit să faci acest provizion. Poate nu trebuie să-ţi deduc această cheltuială. Lasă-mă pe mine ca stat să-ţi încasez impozit pe profit pe acea suma care nu se constituie ca şi pierdere şi dacă apare ceva peste un an, doi trei sau şapte, atunci vin eu ca stat şi reglez din ceea ce ar fi trebuit să pui tu ca şi provizion. Cam 3 miliarde de lei pe an, cam în zona asta se învârt, numai aici. Este un mic exemplu”, a explicat ministrul Finanţelor.
Un alt exemplu dat de oficialul MFP este acela al ROBOR, care este stabilit de zece dintre cele 35 de bănci existente pe piaţa din România. Aceste 10 bănci sunt cele care cotează zilnic, afişează dobânda la care se împrumute între ele în limita a 5 milioane de lei. Se dă la o parte cea mai mică şi cea mai mare dintre dobânzile afişate şi din media aritmetică a celor opt rămase rezultă ROBOR.
„De ce nu se face la tranzacţii? De ce să faci la cotaţiile tale ca bancă media aritmetică şi la tranzacţiile făcute la dobânzi? (…) Banca Naţională are o abordare foarte conservatoare. Niciodată nu vrea să rişte. Bun, nimeni nu spune să rişti că eşti bancă centrală, dar totuşi anumite elemente trebuie să fie analizate şi schimbate. Spuneam de ROBOR. Hai să admitem că cea mai mare dobândă dintre cele opt rămase este pusă acolo aşa, ca să crească media ROBOR. Şi mă întreb şi eu, şi o să facem o verificare, acea bancă cu cea mai mare dobândă s-a împrumutat sau nu? Sigur nu. Acea bancă a luat împrumut de la banca cu cea mai mică dobânda? Sigur da”, a explicat şeful de la Finanţe.
El a subliniat că din această cauză vrea să aibă o discuţie cu guvernatorul BNR, care ştie, la fel ca şi cei care îl cunosc „că simt anumite lucruri foarte repede şi foarte bine şi nu mă înşel, nu prea mă înşel, şi de aceea o astfel de discuţie cred ca este una foarte bine venită”.
Ministrul Finanţelor a mai afirmat că, în opinia sa, Ordonanţa 114 este cel mai curajos act normativ pe care un Guvern l-a dat şi au fost presiuni ca această ordonanţă să nu iasă, şi vor fi în continuare.
„Sunt sigur că va fi o campanie puternică. Au fost multe acţiuni. Vorbeam şi cu doamna prim ministru şi cu preşedinţii Coaliţiei de guvernare că poate ar fi bine să prezentăm în mod public, după ce se aşează şi Ordonanţa, felul în care ministerele inclusiv au dat puncte de vedere pe această Ordonanţă de urgenţă.(…) În aparatul de lucru al fiecărui minister în parte, din păcate, au rămas foarte mulţi care ştiu să spună doar nu.