Sari direct la conținut

Pambuccian spune că parlamentarii minorităților naționale vor susține un guvern liberal

HotNews.ro
Varujan Pambuccian (foto arhiva), Foto: Agerpres
Varujan Pambuccian (foto arhiva), Foto: Agerpres

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat luni că deputaţii grupului său vor susţine un Guvern PNL, transmite Agerpres.

„O să susţinem un Guvern PNL şi nu am pus condiţii pentru susţinerea aceasta, ci am discutat chestiunile pe care ni le dorim de la acest guvern, care sunt în linii mari chestiuni care ţin de minorităţi şi de culte. (…) Ne-am dori, de exemplu, ca Departamentul pentru culte să rămână în subordinea primului ministru, aşa cum a fost şi până acum. Ne-am dori ca o serie de chestiuni legislative care rămăseseră restante legate de minorităţi, nu mă refer aici la legea-cadru, să le trecem în anul care urmează”, a afirmat Pambuccian, după întrevederea avută cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi alţi liberali.

Varujan Pambuccian a spus că garantează pentru toate cele 17 voturi din partea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

El a subliniat că reprezentanţii minorităţilor naţionale nu şi-au dorit niciodată să facă parte dintr-un guvern.

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a precizat că discuţia a fost una benefică, menţionând că PNL a avut întotdeauna o relaţie de parteneriat cu minorităţile naţionale.

„Chiar dacă nu ştim cine a votat la moţiune fiindcă a fost vot secret, le-am mulţumit parlamentarilor din grupul minorităţilor care au dat un vot în favoarea moţiunii. I-am asigurat pe toţi că relaţia va rămâne o relaţie la fel de deschisă, de dialog, de colaborare şi foarte multă atenţie pentru problematica minorităţilor naţionale”, a afirmat preşedintele PNL.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro