Sari direct la conținut

Marian Oprişan, reconfirmat la conducerea PSD Vrancea. Singurul candidat, el a fost ales în unanimitate

HotNews.ro
Marian Oprisan, Foto: Agerpres
Marian Oprisan, Foto: Agerpres

Marian Oprişan a fost reconfirmat, vineri, în fruntea organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat Vrancea, el fiind singurul candidat pentru această funcţie şi a fost ales cu unanimitate de voturi, prin ridicare de mâini, relatează Agerpres.

În discursul său, Marian Oprişan a ţinut să sublinieze faptul că Vrancea se va dezvolta atunci când va avea autostradă şi aeroport.

„De 30 de ani mă rog de toate guvernele României, de stânga sau de dreapta, să facem autostradă şi aeroport. Pentru că (…) fără autostradă şi fără aeroport (…), nu vine nimeni să dezvolte judeţul Vrancea. Nu vine nimeni să dezvolte Brăila, Galaţi, Vaslui, Botoşani. Noi, moldovenii, noi, Moldova, am rămas cu buza umflată de la 24 ianuarie 1859, când ne-au păcălit să le dăm capitala ţării la Bucureşti. Atunci au făcut mari promisiuni Moldovei. De atunci şi până acum, de 161 de ani, cei de la Bucureşti nu s-au mai ţinut de cuvânt niciodată faţă de Moldova”, a declarat liderul PSD Vrancea, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean.

Oprişan a vorbit şi despre un program de dezvoltare a ţării pe termen lung, care să devină obligatoriu pentru toate guvernele viitoare, indiferent de culoarea politică.

„Îl rog pe preşedintele ţării să facem un program naţional de dezvoltare a României, pe termen lung, pe cel puţin 30-50 de ani, să stabilim care sunt politicile prioritare în fiecare domeniu de activitate, cădem toate partidele politice de acord asupra lor. Mergem la Parlament, adoptăm o lege cu două treimi, în aşa fel încât să devină obligatorie pentru toate guvernele ţării, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta”, a spus Oprişan.

Liderul PSD Vrancea le-a transmis celor peste 400 de social-democraţi vrânceni prezenţi la conferinţă că partidul trebuie „să se întoarcă la oameni”.

„Suntem cei mai buni pentru că noi (PSD – n.r.) ştim să facem lucruri, avem vocaţie de constructori. Marea noastră greşeală este că n-am comunicat. (…) Noi va trebui, în organizaţiile noastre, să o luăm din nou, de la cătun, la sat, la comună, la oraş, la municipiu, să ne întoarcem la oameni, în casele lor, să vorbim cu ei şi să le explicăm cine le vrea cu adevărat binele (…) Activismul nostru politic, începând de astăzi, trebuie să se modifice. Trebuie să ne întoarcem la ceea ce ştim noi să facem cel mai bine: să vorbim cu oamenii”, a mai spus Marian Oprişan.

În cadrul Conferinţei Organizaţiei Judeţene a PSD Vrancea au fost aleşi şi membrii organizaţiei judeţene de conducere a partidului, membrii comisiilor de arbitraj şi integritate, ai comisiei financiare, ai biroului judeţean permanent, precum şi delegaţii vrânceni la Congresul PSD.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro