Sari direct la conținut

Vîlceanu: Nu vom cere niciodată renegocierea PNRR. Au existat îngrijorări de la Comisia Europeană privind astfel de exprimări / Care ar fi pericolul

HotNews.ro
Dan Vilceanu, Foto: Captura Guvern
Dan Vilceanu, Foto: Captura Guvern

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat joi că Guvernul nu va cere niciodată renegocierea Planului Național de redresare și reziliență (PNRR) și că au existat îngrijorări de la Comisia Europeană privind astfel de exprimări în spațiul public. Acesta a spus și care ar fi pericolul renegocierii PNRR: „reiei totul de la zero, adio granturi, adio tot. Pică tot.”, a spus acesta.

  • „Nu vă ascund faptul că au existat îngrijorări de la Comisia Europeană imediat în momentul când au apărut exprimări în spațiul public, ne-au întrebat dacă există această posibilitate să mergem să încercăm să renegociem. Vă anunț că renegocierea PNRR înseamnă renegocierea de la zero. Nu vom face niciodată acest lucru.
  • Eu nu am ascuns niciodată posibilitatea de a discuta la termenul prevăzut 2023 orice. E termen prevăzut pentru așa ceva legat de PNRR. Dar să vii acum în continuare și să tot spui că mergem să renegociem, nu-i bine..e normal să genereze îngrijorare.”, a declarat joi Dan Vîlceanu.

Întrebat care ar fi pericolul renegocierii PNRR, Dan Vilveanu a spus:

  • „Dacă vrei sa renegociezi PNRR, ceea ce vă spun încă o dată, nu se va întâmpla, pleci de la zero. Deci nu mai există PNRR, reiei totul de la zero, adio granturi, adio tot. Pică tot.”, a spus acesta.

Întrebat dacă a avut vreo discuție cu premierul privind renegocierea PNRR, în condițiiole în care Ministrul Muncii (n.a Marius Budăi, PSD) susține că a discutat în Guvern cu reprezentanții guvernului și cu premierul și că PNRR ar putea fi renegociat, Vîlceanu a susținut că nu a existat o astfel de discuție.

  • „Da, știu ce a declarat ministrul Muncii. Nu, nu a existat o asemenea discuție de renegociere a nimic, cu atât mai puțin a PNRR. Încă o dată vă spun nu există nicio posibilitate de renegociere a PNRR.”, a spus Vîlceanu.

Acesta a spus că procentul de 9,4% din PIB asumat în PNRR pentru cheltuiala cu pensiile ar fi un procent îndestulător.

  • „Eu cred că la momentul acesta 9,4% din PIB este un procent îndestulător. În România niciodată nu s-au plătit 9,4% din PIB la pensii. Este mai mult decât s-a plătit până acum.”, a declarat Dan Vîlceanu.

Și președintele PNL, Florin Cîțu, a respins joi propunerea PSD de renegociere a PNRR la capitolul pensii. Cîțu a declarat, joi, că este imposibil de renegociat PNRR, pentru că asta ar însemna să renegociem întreg proiectul și România să piardă bani.

Reacția președintelui PNL vine în contextul în care ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat recent că este nevoie de o renegociere a procentului din PIB alocat bugetului de pensii. Budăi susține că autorităţile române se vor „duce cu argumente” la oficialii Comisiei Europene pentru creşterea procentului din PIB pentru bugetul de pensii.

„Noi, PSD, am luat decizia în interiorul partidului să susţinem renegociere, am dus decizia în coaliţie, suntem tot mai hotărâţi – şi în coaliţie nu avem decizie finală – dar suntem tot mai hotărâţi să discutăm. Am discutat în Guvern cu premierul şi premierul a agreat renegocierea”, a adăugat Budăi.

Ministrul Muncii a explicat că în urma unor simulări anterioare făcute de guvernul PSD ar fi necesar un procent din PIB de 11,7 pentru sistemul public de pensii, fără a fi incluse pensiile de serviciu din servicii așa cum este prevăzut acum în PNRR.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro