Premierul Ciucă, răspuns către Bruxelles: Pensiile militare nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu, pe bază de contributivitate, ca și în alte state UE
Premierul Nicolae Ciucă a susținut din nou vineri, la Baia Mare, că pensiile militare nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu, care ar fi acordate pe bază de contributivitate, și că Guvernul va continua discuțiile cu Executivul European pentru a se ajunge la o înțelegere în conformitate cu principiile pe care le respectă și celelalte state UE.
- „Pensiile militare au fost modificate prin lege și sunt pe bază de contributivitate, iar la nivelul nostru continuăm să susținem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate și continuăm ca în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europeană să ajungem la o înțelegere în conformitate cu principiile pe care le respectă și celelalte state din UE vis a vis de pensiile militare, conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de servicii.”, a declarat vineri la Baia Mare, premierul Nicolae Ciucă.
Premierul a mai spus că subiectul pensiilor militare a fost discutat recent și cu oficialii Comisiei Europene care au fost în vizită la București cu privire la stadiul PNRR, discuțiile axându-se „pe marginea raportului prezentat de Banca Mondială, raport în care e scris foarte clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensiilor speciale, ci la capitolul pensii de serviciu”.
Ciucă a spus că raportul Băncii Mondiale arată că situația pensiilor militare „este o stare de fapt în toate statele UE”.
Premierul a mai spus și că atunci când a făcut conferința de presă, la Bruxelles, în urma întâlnirilor cu oficialii europeni, inclusiv cu președinta Comisiei Europene, a prezentat că unul dintre subiecte discutate a fost ca plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii să poată fi înlocuit cu alt indicator de disciplină financiară, care practic e prevăzut în PNRR.
Premierul Ciucă are pensie anuală de 200.000 de lei de la Armată
Amintim că premierul Ciucă are o pensie anuală de peste 200.000 de lei de la Armată.
Potrivit celei mai recente declarații de avere, premierul Nicolae Ciucă a avut în anul 2020 o pensie de serviciu de la Armată de 214.990 de lei, sub veniturile din același an care au depășit 166.000 de lei (148.446 lei indemnizație pentru perioada cât a fost ministru al Apărării și încă 17.683 de lei ca prim-ministru).
Comisia Europeană: Plafonul de 9,4% face parte din măsura de reformă a pensiilor / Pensiile speciale le includ și pe cele militare
Declarațiile de vineri ale premierului Ciucă vin ca reacție la precizările Comisiei Europene cu privire la obligațiile României în implementarea reformei pensiilor.
Comisia Europeană se aşteaptă ca „România să continue să lucreze la implementarea reformei” sistemului public de pensii, care „va fi evaluată în contextul viitoarelor cereri de plată” ale ţării în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR), au declarat vineri surse din cadrul Executivului comunitar pentru Agerpres.
Plafonul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile „face parte din măsura privind reforma sistemului public de pensii. Această măsură prevede adoptarea unei noi legi privind sistemul de pensii”, care „să înlocuiască actuala lege a pensiilor (Legea 127/2019)”.
„Anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului României precizează că ‘Un scop al noii legi trebuie să fie menţinerea cheltuielilor totale cu pensiile publice (inclusiv toate schemele existente de pensii publice) stabile pe termen lung (2022-2070) la 9,4% din PIB”, au precizat sursele citate.
Ele reamintesc că aprobarea PNRR-ului României „stipulează jaloanele şi ţintele, obligatorii din punct de vedere juridic, legate de diferite reforme şi investiţii pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a primi plăţile corespunzătoare”.
Sursele au mai spus că, potrivit Anexei la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a PNRR-ului României, data limită pentru noua lege a pensiilor este primul trimestru din 2023, urmând ca evaluarea îndeplinirii acestui jalon să fie realizată de Comisie în contextul solicitării celei de-a patra cereri de plată.
Sursele Comisiei precizează de asemenea că „un jalon special, care are ca termen limită sfârşitul acestui an, este legat de revizuirea pensiilor speciale, care includ şi pensiile militare”. „Acest lucru este parte a reformei generale a sistemului public de pensii, care este un element-cheie al PNRR-ului României. Îndeplinirea satisfăcătoare a acestui jalon va fi evaluată în contextul celei de-a treia cereri de plată”, conform surselor de la Bruxelles.
La sfârşitul lunii octombrie, premierul Nicolae Ciucă a declarat că, în urma unor discuţii avute la Bruxelles, s-a ajuns la concluzia că este nevoie să fie făcute „ajustări” la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), arătând că nu există timp de renegociere, pentru că ar însemna o pierdere de timp şi de resurse.
El a spus de asemenea că s-a discutat de „principiu” despre plafonul de 9,4% din PIB asumat prin PNRR pentru pensii.