Sari direct la conținut

USR îl propune pe Cristian Preda la șefia Autorității Electorale Permanente

HotNews.ro
Cristian Preda, Foto: AGERPRES
Cristian Preda, Foto: AGERPRES

USR a anunțat, miercuri, că îl propune pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) pe Cristian Preda, profesor de știință politică și decanul Facultății de Științe Politice a Universității București.

„USR a depus astăzi dosarul de candidatură a domnului Cristian Preda, candidatură care să facă din AEP o instituție democratică, așa cum trebuie să fie instituția care garantează alegerile într-o țară europeană. PSD și PNL își împart România ca pe o pradă, zi de zi. În cazul AEP, sub presiunea opiniei publice și a USR, au făcut un pas înapoi și fostul secretar general al Guvernului Dăncilă nu a fost instalat la conducerea acestei instituții atât de importante. Fac un apel la toate forțele democratice din Parlament, care înțeleg importanța acestei instituții și a unor alegeri asupra cărora să nu planeze niciun fel de suspiciune, să-l susțină pe Cristian Preda pentru funcția de președinte al AEP”, declară Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR.

Cristian Preda este autorul mai multor lucrări în materia legislației electorale și de peste 20 de ani predă studenților cursuri despre sistemele electorale, incluzând alegerile organizate în România din 1831 până în prezent. A participat la 15 misiuni electorale pe trei continente și a condus patru misiuni de observare electorală ale Uniunii Europene în țări aflate în criză – Coasta de Fildeș (2010), Guineea (2013), Sri Lanka (2015) și Madagascar (2018).

Printre obiectivele lui Cristian Preda, în cazul validării la șefia AEP, se mai numără:

  • Îmbunătățirea semnificativă a Registrului Electoral, în condițiile în care o comparație între datele ultimului recensământ și datele Registrului Electoral arată că riscăm să avem pe listele electorale mai multe persoane decât cetățenii înregistrați la recensământ.
  • Organizarea unor secții noi de vot, mai ales în străinătate, pentru a putea include în procesul electoral orice cetățean român, indiferent de domiciliu.
  • Gestionarea cu responsabilitate a resurselor AEP, inclusiv resursele umane, cu organizarea în condiții de neutralitate deplină a recrutării și promovării personalului de specialitate, pentru ca AEP să fie o instituție pusă exclusiv în slujba interesului public, nu a unuia de partid.

Autoritatea Electorală Permanentă este o instituție cheie pentru buna desfășurare a alegerilor și pentru tot ce înseamnă controlul finanțării partidelor politice.

Anunțul vine în contextul în care Parlamentul trebuie să numească un nou președinte al instituției după demisia lui Constantin Mitulețu-Buică.

De asemenea de precizat ar fi că PSD și PNL nu s-au înțeles pentru susținerea unui candidat comun la șefia AEP. PSD la propus pe actualul prefect de București, Toni Greblă în timp ce PNL dorește funcția de secretar general al instituției.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro