Sari direct la conținut

Iohannis: Progresul privind aderarea României la Schengen este unul lent – VIDEO

HotNews.ro
Zona Schengen, Foto: Karaboux / Dreamstime.com
Zona Schengen, Foto: Karaboux / Dreamstime.com

​Nu sunt încă vești bune pentru România în privința aderării la Schengen. Președintele Klaus Iohannis admite că progresul în acest dosar este „unul lent”, păstrând însă o notă oarecum optimistă, „dar există un progres”.

„Foarte multă lume prinde subiectul ca să se profileze. Progresul este unul lent, ca să mă exprim asa, dar există un progres. Să nu vă imaginați că sunt discuții doar între noi si austrieci sau între bulgari și olandezi,sunt discuții extinse la nivelul european”, a spus joi șeful statului.

Președintele Iohannis a precizat că punerea pe ordinea de zi a Consiliului JAI a dosarului aderării României la Schengen se va face atunci când nu va mai exista varianta unui eșec.

„Trebuie să înteleagă toată lumea: Atunci cand apare pe agenda oficială JAI ea trebuie să fie bine pregătită ca să nu fie un nou eșec”, a spus el.

România și Bulgaria au ratat aderarea la Schengen la Consiliul Jai din decembrie anul trecut. Austria și Olanda au blocat accesul României, respectiv Bulgariei.

Recent, o comisie a Parlamentului European a cerut Consiliului UE să aprobe admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie până la sfârşitul acestui an, subliniind că cele două state continuă să îndeplinească criteriile de aderare şi că respingerea lor a creat un sentiment antieuropean şi a produs daune economiei şi mediului, informează un comunicat difuzat pe site-ul legislativului UE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro