Sari direct la conținut

Va mai fi Gabriela Firea candidatul PSD pentru Primăria București? Răspunsul lui Marcel Ciolacu

HotNews.ro
Gabriela Firea, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Gabriela Firea, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

După ce a dat-o cu certitudine candidat PSD la Primăria Capitalei pe Gabriela Firea, Marcel Ciolacu nu mai e așa de tranșant după scandalul azilelor groazei.

Întrebat dacă o mai susține pe Firea cum a declarat de mai multe ori, Marcel Ciolacu a răspuns: „La fel de multe ori am spus că nu avem alegeri locale. La momentul respectiv vom vorbi despre acest lucru”.

Marcel Ciolacu a reiterat că Gabriela Firea nu are nicio vină „instituțională” în cazul azilelor groazei, și că și-a avertizat colegii „să aibă grijă de oamenii care apar” pe lângă ei.

„Să fie un lucru pe care îl învățăm. Să avem grijă de oamenii care apar pe lângă persoanele publice, cei care ne filmează, ne fotografiază ca apoi să folosească aceaste conjuncturi ca să-și vadă scopuri economice. Este un cost mare, dar trebuie să avem foarte mare grijă cu cei care apar în anturajul nostru”, a spus Ciolacu.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a demisionat vineri, ea suspendându-se și din funcția de președinte al PSD București. Firea și-a anunțat demisia printr-un lung mesaj postat pe Facebook, în care spune că este „complet nevinovată”, continuând să susțină că este victimă și că a existat un „război total pentru demolarea” sa „și mai puțin pentru aflarea adevărului”

Conducerea filialei PSD București va fi preluată interimar de Paul Stănescu.

Centrul de Investigații Media și Buletin de București, cele două publicații de la care a pornit ancheta DIICOT vizând cele trei azile ale groazei din Voluntari și Afumați, au dezvăluit legăturile Gabrielei Firea cu oameni implicați în schema abuzurilor din azile.

Ștefan Godei, patronul Asociației Gabriel cel Viteaz, care deține două dintre azilele groazei, a fost angajat în Primăria Capitalei în 2016, de la debutul primului mandat al Gabrielei Firea la PMB și a lucrat acolo timp de aproape cinci ani.

Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz condusă de Ștefan Godei a avut-o în conducere, la înființare, și pe Ligia Gheorghe, consiliera și prietena Gabrielei Firea.

În urma anchetei declanșate de DIICOT în scandalul azilelor groazei, Ștefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro