Sari direct la conținut

Coaliția, la un pas de implozie: PSD și PNL la o nouă rundă de negocieri. Ultimele poziționări ale liberalilor și social-democraților

HotNews.ro
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru

După eșecul negocierilor din Coaliție privind stabilirea comasării alegerilor electorale din 2024, liderii PSD și PNL discută din nou vineri. Pentru prima oară de la înființarea Coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă și-au aruncat săgeți prin intermediul declarațiilor de presă. La nivel neoficial social-democrații și liberalii susțin că sunt șanse minime ca cele două partide să ajungă la un consens.

Liderii PSD și PNL urmează să se întâlnească vineri, la o nouă rundă de negocieri privind calendarul alegerilor electorale din 2024. Primele alegeri sunt cele europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie. Procedural Guvernul trebuie să emită o hotărâre de organizare a scrutinului la începutul lunii martie.

În ceea ce privește o posibilă comasare a acestora cu alegerile locale, Guvernul trebuie să emită o hotărâre separată prin care să le mute la data de 9 iunie, după ce în prealabil modifică legea. Termenul limită în care Guvernul poate să emită documentul este la sfârșitul luni martie.

Dacă liderii PSD și PNL nu se înțeleg în privința calendarului, negocierile teoretic ar putea continua în zilele următoare însă aceste nu pot fi prelungite prea mult din motive care țin de organizarea internă a partidelor (stabilirea candidațiilor la nivel local).

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat public că orice prelungire a discuţiilor dincolo de ziua de vineri este inoportună. „Eu cred că orice prelungire dincolo de ziua de vineri este inoportună şi nu mai are niciun fel de rost să mai discutăm, pentru că, pe de o parte ocupăm, spaţiul public cu un subiect care se rostogoleşte şi aşa de prea mult timp şi, până la urmă, trebuie să vedem care sunt şi celelalte probleme care trebuie rezolvate. (…) Acesta este procesul de negociere şi trebuie să mergem cu el până la capăt şi să anunţăm decizia finală”, a afirmat Ciucă.

De partea cealaltă, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că o comasare a alegerilor este posibilă numai dacă se va ajunge la un acord pentru un program al tuturor scrutinurilor din acest an electoral. Acesta a mai spus că își dorește să facă modificarea legislativă pentru tot anul electoral, nu pe bucăți. „Nu facem acum comasare, pe urmă ne mai gândim cum facem abordarea alegerilor”, a explicat Ciolacu.

Mai departe, Ciolacu a plusat precizând că PSD și-a asumat stabilitatea țării și a acceptat să intre la guvernare cu PNL. Președintele PSD a subliniat că în cazul în care liberalii ies de la guvernare, își va depune mandatul de premier la președintele Klaus Iohannis.

„Dacă e o decizie politică a partenerilor de Coaliție să se retragă de la guvernare, președintele Klaus Iohannis va primi mandatul meu de prim-ministru. Eu am intrat în acest proiect după o discuție inclusiv cu președintele României că vom duce această Coaliție și guvernare cel puțin până în 2024. Dacă ne supărăm că nu mai avem prim-ministru, cu toate că am avut prim-ministru timp de trei ani şi jumătate, având un scor electoral de 20%, şi ni se pare normal să avem în continuare prim-miniştri sau anumite decizii, cred că este o abordare greşită”, a declarat premierul.

Replica lui Nicolae Ciucă a venit la o zi printr-o postare pe Facebook în care șeful PNL vorbește despre principii și de angajamente, arătând cu degetul către „guvernanții care au uitat această motivație”, dar nedând niciun nume.

„Am intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate. În politică, în guvern, în societate. Îndemn guvernanții care au uitat această motivație în ultimii ani să își reamintească de angajamentul lor, să își aducă aminte ce ne-am propus să realizăm pentru români și pentru țară, în vremuri complicate.În contextul acestor zile, saturat de discurs politic, să nu uităm că suntem aici pentru oameni. Nu pentru noi și nu pentru funcții. Să ne amintim ce le-am promis românilor. Nu am promis nimănui conflicte, nu asta e menirea noastră aici”, a scris Ciucă pe Facebook.

Cum se poziționează cele două partide la noua rundă de negocieri

Reamintim că liderii Coaliției discută de mai bine de o lună posibilitatea comasării alegerilor electorale. Discuțiile au avansat până la împărțirea candidaturilor la nivelul primăriilor reședință de județ. În urmă cu o săptămână, PSD a venit cu o nouă solicitare prin care condiționa înțelegerea comasării alaegerilor locale cu europarlamentare: susținerea liberalilor pentru Marcel Ciolacu candidat la prezidențiale.

În acest context, liberalii au decis în Biroul Politic să strângă rândurile și să intre în campania electorală pentru toate cele patru rânduri de alegeri fără nicio înțelegere cu PSD. În acest sens, liberalii au anulat ședința Consiliului Național al PNL care fusese programată pentru duminică (pentru a valida calendarul alegerilor comasate).

Neoficial, liberalii cred că nu mai există prea multe șanse de a se ajunge la o înțelegere și invocă schimbarea de poziție și atitudine a partenerilor de guvernare care i-a luat prin surprindere.

„Marcel Ciolacu a propus în Coaliție acest scenariu al comasării alegerilor locale cu europarlamentare, noi aveam analize pe comasarea localelor cu parlamentarele. Au plusat cu această propunere, iar noi am acceptat ca apoi, când discuțiile erau aproape de final, să schimbe condițiile și să ceară calendar complet pentru toate cele 4 tipuri de alegeri și susținerea prezidențiabilului PSD. În acest context noi am luat decizia de strânge rândurile pentru cele patru tipuri de alegeri și este exclus să acceptăm condițiile PSD”, susține un lider PNL pentru HotNews.ro.

De partea cealaltă, social-democrații își mențin poziția de forță și nu vor să cedeze în fața liberalilor. De altfel, un lider PSD a explicat pentru HotNews.ro că partidul nu poate accepta să susțină un candidat al PNL la prezidențiale pentru că liberalii nu au ce să ofere la schimb.

„Am premier pentru că am majoritate în Parlament, am președinția Camerei, primar general este ori Firea, ori Nicușor nicidecum PNL, comisarul europen îl numește premierul adica Ciolacu. Nu am niciun interes să cresc PNL, scopul meu este să-l țin la 15%, e suficient să guvernăm împreună”, spune liderul PSD.

Cum s-au dinamitat relațiile în Coaliție

Reamintim că la ședința de la începutul săptămânii din Coaliție PSD a cerut tranșarea tuturor candidaturilor, inclusiv candidatura comună pentru alegerile prezidențiale. Liberalii au cerut o decizie doar pe comasarea alegerilor locale cu europarlamentare.

Discuțiile s-au blocat la candidatura la prezidențiale. În PSD, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Paul Stănescu au solicitat stabilirea unui calendar complet al alegerilor din 2024 și stabilirea unui candidat comun la prezidențiale din partea PSD.

În prezent nu este clar dacă liderul PSD își dorește să intre în competiția pentru prezidențiale, dar în ședința de Coaliției, social-democrații au cerut asta liberalilor.

De precizat este că liderii PSD știau că PNL nu va accepta niciodată să susțină un candidat PSD la prezidențiale. În discuțiile informale, liberalii le-au propus social-democrațiilor funcțiile care dețin puterea administrativă și executivă( premier, șefia Camerei Deputaților, șefia SRI).

Noua solicitare cu care PSD a venit a dinamitat negocierile în Coaliție.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro