Sari direct la conținut

UPDATE Ramzan Kadîrov despre cucerirea orașului Mariupol: Înainte de prânz, după prânz, Azovstal va fi sub controlul total al trupelor ruse / Asaltul a fost anulat de Kremlin

HotNews.ro
Ramzan Kadirov (centru), Foto: TASS / Profimedia Images
Ramzan Kadirov (centru), Foto: TASS / Profimedia Images

Unul dintre aliații de bază ai lui Vladimir Putin, liderul cecen Ramzan Kadîrov, a spus că trupele rusești vor cuceri joi complet orașul Mariupol și vor doborî rezistența soldaților de la complexul Azovstal, transmite Reuters. La câteva ore distanță, agenția de presă rusă Tass a transmis că Vladimir Putin i-a ordonat ministrului apărării Serghei Șoigu încetarea asaltului asupra combinatului Azovstal.

Precizarea vine în contextul în care Kievul a anunțat că este dispus la negocieri necondiționate pentru evacuarea trupelor și civililor captivi la Azovstal.

„Înainte de prânz, sau după prânz, Azovstal va fi complet sub controlul forțelor Federației Ruse”, a declarat liderul cecen care participă cu trupe la invazia declanșată de Vladimir Putin în Ucraina.

Cucerirea orașului-port Mariupol ar fi cea mai mare victorie a Rusiei de la declanșarea războiului de Moscova, la 24 februarie.

Orașul a fost distrus în urma asediului, însă luptătorii ucraineni au reușit până acum să reziste.

––

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro