Sari direct la conținut

Armata Belarusului face exerciții / Ministerul Apărării spune că e doar o pregătire normală

HotNews.ro
exercitii militare comune Rusia-Belarus, Foto: Evgeny Odinokov / Sputnik / Profimedia
exercitii militare comune Rusia-Belarus, Foto: Evgeny Odinokov / Sputnik / Profimedia

Ministerul belarus al Apărării a precizat într-o declarație că exercițiile militare au ca scop testarea pregătirii trupelor de luptă și nu reprezintă o amenințare pentru vecinii săi sau pentru comunitatea europeană, potrivit Newsweek.

„Este planificat ca testul (de pregătire de luptă) să implice deplasarea unui număr semnificativ de vehicule militare, ceea ce poate încetini traficul pe drumurile publice”, a precizat ministerul.

Exercițiile au ca scop „evaluarea pregătirii și a capacității personalului de a răspunde prompt la posibile situații de criză”, se arată în comunicat, adăugând că Belarus va studia capacitatea forțelor sale de a „contracara amenințările militare atât pe uscat, cât și în aer”.

Aceasta vine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la faptul că liderul rus va declara oficial război Ucrainei de Ziua Victoriei – pe 9 mai – conform unei analize a oficialilor din domeniul apărării din Marea Britanie, care au declarat la începutul acestei luni că Putin „probabil dorește să se laude cu un succes militar semnificativ” înainte de această sărbătoare.

Președintele belarus Alexander Lukașenko a negat în mod constant că țara intenționează să se alăture ofensivei Rusiei în Ucraina.

Ucraina a susținut că trupele rusești atacă țara de pe teritoriul belarus. Înainte ca Putin să-și înceapă invazia în februarie, Rusia a staționat trupe și echipamente militare în țară, deși forțele armate belaruse nu au fost desfășurate în ofensiva în curs.

La 9 martie, Comandamentul Forțelor Aeriene din Ucraina a acuzat Rusia că vrea să atragă Belarusul în război.

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, apără invazia Rusiei în Ucraina, dar susține că „operațiunea specială” durează prea mult.

„Nu cunosc suficient de bine această problemă pentru a spune dacă merge conform planului, așa cum spun rușii sau așa cum simt eu. Vreau să subliniez încă o dată că simt că această operațiune durează prea mult”, a spus Lukașenko într-un interviu pentru Associated Press.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro