Moscova spune că un armistiţiu e în vigoare la Azovstal, pentru evacuarea ucrainenilor răniți
Ministerul rus al Apărării a anunțat luni că un armistiţiu a fost instituit la oțelăria Azovstal, ultimul bastion de rezistență ucraineană din orașul Mariupol, în vederea evacuării ucrainenilor răniți, transmite AFP.
Autoritățile ucrainene nu au transmis deocamdată nicio informație în acest sens, precizează AFP.
„Un regim de tăcere (a armelor) este în vigoare la acest moment și un coridor umanitar este deschis prin care soldații ucraineni răniți sunt transferați către unitățile medicale din Novoazovsk”, în teritoriu controlat de forțele ruse și pro-ruse, a informat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.
Conform acestui comunicat, armistiţiul este rezultatul negocierilor purtate chiar cu luptătorii ucraineni, care sunt baricadați într-un labirint de pasaje subterane din acest imens sit industrial.
Ministerul rus nu precizează însă câte persoane ar urma să fie evacuate.
Potrivit autorităților ucrainene, aproximativ 1.000 de soldați, circa 600 dintre ei răniți, se află încă acolo.
Novoazovsk se află la circa 40 de kilometri de Mariupol.
_____