Sari direct la conținut

Rezistența ucraineană lovește în Melitopolul ocupat de ruși: O mașină a exlodat lângă o clădire a primăriei

HotNews.ro
Rezistența ucraineană lovește în Melitopolul ocupat de ruși: O mașină a exlodat lângă o clădire a primăriei

O explozie de proporții a avut loc în Melitopol, un oraș din regiunea Zaporojie, ocupat în prezent de Rusia, transmite RIA Novosti, citând un oficial militar al forțelor de ocupație.

„Astăzi, în jurul orei 7.40, o explozie puternică a fost auzită chiar în centrul orașului. Ferestrele și pereții din case s-au zguduit. Centrul orașului s-a umplut de fum negru”, a declarat Vladimir Rogov, care este membru al noului consiliu militar impus în regiune.

RIA Novosti susține că o sursă din cadrul noului guvern local afirmă că a explodat o mașină, parcată în apropierea uneia dintre clădirile primăriei din Melitopol. Se crede că în spatele acesteia s-ar afla un grup de sabotaj ucrainean. Trei persoane ar fi fost rănite.

Rogov a scris, pe Telegram, că „astfel de atacuri nu se vor opri atâta timp cât va exista entitatea teroristă UGIL (statul ucrainean Ivano-Frankivsk și Lvov). Regimul Zelenskiy urăște viața pașnică din Melitopol și în alte teritorii eliberate. Demilitarizarea și denazificarea trebuie să se desfășoare până la capăt în întregul spațiu post-Ucraina!”

Potrivit Nexta TV, la locul exploziei s-ar fi aflat și șeful regional pus de ruși în Zaporojie.

În urmă cu aproximativ zece zile, oficiali ucraineni au vorbit despre amplificarea rezistenței din zonele ocupate de ruși în sudul Ucrainei, iar Alexei Arestovici, un consilier al lui Volodimir Zelenski, a spus că un sabotaj al Mișcării de Rezistență din Melitopol a dus la deraierea unui tren.

––––-

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro