De ce SUA nu pot convinge Orientul Mijlociu să le sprijine în privința Ucrainei

La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina la sfârșitul lunii februarie, oficialii americani ar fi încercat să organizeze o convorbire telefonică între președintele american Joe Biden și liderul de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.

Dar prințul moștenitor saudit, adesea denumit simplu MBS, ar fi refuzat să răspundă la apel. La scurt timp după aceea, însă, MBS a vorbit cu președintele rus Vladimir Putin. Iar luna următoare, a vorbit și cu președintele chinez Xi Jinping, scrie Deutsche Welle.

Casa Albă a negat ulterior că apelurile lui Biden ar fi fost refuzate. Dar, în multe privințe, nu a contat. Pentru că acesta a fost doar cel mai recent incident dintr-o perioadă deosebit de rece în relația dintre SUA și unii dintre cei mai apropiați prieteni ai săi, producători de petrol din Orientul Mijlociu.

În trecutul recent, Biden a descris Arabia Saudită ca fiind un „stat paria”, un comentariu cu privire la presupusa asasinare orchestrată de stat a disidentului saudit Jamal Khashoggi în 2018, precum și cu privire la bilanțul general sumbru al țării în ceea ce privește drepturile omului.

În speranța de a fi reunit

Problema este că acum, din cauza războiului din Ucraina, SUA au din nou nevoie de Arabia Saudită și de vecinii săi. SUA și Europa ar dori ca partenerii lor din Orientul Mijlociu să pompeze mai mult petrol pentru a scădea prețurile globale, să susțină diverse rezoluții ale Națiunilor Unite care se opun invaziei din Ucraina și să ajute cu sancțiuni împotriva Rusiei.

Însă aceștia sunt reticenți. Națiunile bogate în petrol, cum ar fi Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, respectă în mare parte limitele de producție convenite anterior cu grupul OPEC+, care include Rusia.

În plus, superiahturile, avioanele private și bunurile oligarhilor ruși sunt la adăpost de confiscări în EAU. Și alte țări din regiune, inclusiv aliații SUA, Irak, Iordania și Israel, au refuzat să voteze împotriva Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU.

Atunci de ce oare SUA, un actor major în Orientul Mijlociu de zeci de ani, nu a reușit să își convingă presupușii „prieteni” să îi ia partea?

De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, SUA și-au schimbat puterea militară pentru securitatea energetică în regiune. Și, după cum a subliniat un raport din aprilie al Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), SUA „rămân garantul dominant al securității și cel mai mare exportator de arme în regiune”.

SUA încă mai au baze militare mari în Orientul Mijlociu și între 45.000 și 60.000 de oameni staționați acolo. Prezența sa o eclipsează pe cea a altor actori, a remarcat ECFR.

Cu toate acestea, atunci când americanii au început să își extragă propriul petrol acasă – din 2019, SUA au exportat mai mult petrol decât importă – producătorii de petrol din Orientul Mijlociu au devenit mai puțin relevanți.

„Aș spune că, în ultimii 20 de ani, deși SUA nu s-au retras din regiune, prioritățile s-au schimbat”, a declarat Aaron D. Miller, fost consilier pe probleme de politică externă al guvernului.

Aaron D. Miller (foto Twitter)

Sentimentul de neglijare

Orientul Mijlociu este în continuare foarte important, doar că nu la fel de important ca înainte, a declarat Miller pentru Deutsche Welle.

„Nu există nicio îndoială că partenerii noștri regionali au început să simtă că principalii lor binefăcători și patroni le acordă mai puțină atenție”, a explicat el. „Acest lucru a produs o situație în care statele-cheie – saudiții și emirienii, în special – au căutat să ajungă la alții”.

China, de exemplu, este de departe cel mai mare importator de petrol din lume, iar în 2020, 47% din importurile sale proveneau din Orientul Mijlociu. Superputerea asiatică și-a consolidat relațiile acolo, inclusiv ajutând la dezvoltarea rachetelor balistice în Arabia Saudită, cumpărând instalații de producție de petrol irakiene și investind în infrastructura irakiană.

„Acestea sunt țări suverane care au interese care adesea nu sunt aliniate cu ale noastre, iar noi nu suntem singurul jucător din oraș”, a confirmat Bilal Saab, director al programului de apărare și securitate la Middle East Institute, sau MEI, cu sediul la Washington. „Ei au și alte opțiuni. Poate că acestea nu sunt la fel de bune ca cele ale SUA, dar există”.

Cu toate acestea, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă și situația economică globală se înrăutățește (parțial din cauza prețului ridicat al petrolului), SUA încearcă să recupereze terenul pe care l-a pierdut în fața altora, precum China și Rusia.

O delegație la nivel înalt, condusă de vicepreședintele american Kamala Harris, a vizitat EAU la mijlocul lunii mai și s-a întâlnit cu liderul EAU, Mohammed bin Zayed Al Nahyan, după moartea fratelui său vitreg.

Săptămâna aceasta, presa americană a relatat că însuși președintele SUA va vizita Arabia Saudită la jumătatea lunii iulie pentru întâlniri cu liderul saudit MBS, lucru pe care Biden a părut anterior reticent să îl facă.

Kamala Harris (foto:Shutterstock Editorial / Profimedia Images)

În căutarea unor beneficii reciproce

„Dacă am vrea să jucăm dur, probabil că am putea”, a declarat Miller, care a lucrat la Departamentul de Stat al SUA timp de peste două decenii, consilierea diferitelor administrații în ceea ce privește politica pentru Orientul Mijlociu.

„Dar am urmărit cum tratăm cu țările din Orientul Mijlociu timp de 40 de ani și rareori, dacă nu chiar niciodată, exercităm acest tip de presiune asupra unei țări atunci când este vorba despre o chestiune de interes național vital [al acesteia].”, spune el.

În schimb, este nevoie de „un management inteligent și abil al alianțelor”, a argumentat Miller, ceea ce, în opinia sa, este în curs de realizare.

Saab de la MEI crede că există, de asemenea, un progres, cu acțiuni precum trimiterea delegației la nivel înalt în EAU. Iar în ceea ce privește continuarea convingerii, există multe alte domenii în care SUA pot demonstra cum cooperarea poate fi reciproc avantajoasă, a adăugat el.

„Unul dintre aceste domenii este apărarea antiaeriană și antirachetă integrată”, a declarat autorul cărții recent publicate, „Rebuilding Arab Defense: US Security Cooperation in the Middle East.

Este un lucru de care țări precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au nevoie, datorită atacurilor cu rachete din Yemen, inclusiv unul care a oprit aproape jumătate din producția de petrol saudită în 2019.

„Dar dacă ar urma să meargă pe calea achiziționării sau, eventual, a dezvoltării de rachete balistice cu ajutorul chinezilor, atunci s-ar putea să nu îi ajutăm în ceea ce privește apărarea antirachetă aeriană integrată”, a sugerat Saab.

Subestimarea UE

UE ar trebui, de asemenea, să joace un rol, după cum a declarat pentru DW Hugh Lovatt, expert în Orientul Mijlociu. „UE pare mulțumită să lase administrația americană să facă cea mai mare parte din munca grea”, a spus el.

Dar, de fapt, europenii au multe de oferit, în special în ceea ce privește aspecte precum sprijinul pentru dezvoltare, ajutorul umanitar, investițiile străine directe, comerțul și securitatea.

„În timp ce contribuțiile chinezești și rusești sunt adesea supraexagerate, contribuțiile europene sunt adesea subapreciate, inclusiv de către europenii înșiși”, a avertizat Lovatt.

„Ar fi grozav să adăugăm aceste țări la lunga listă a celor pregătite să se opună Rusiei cu sancțiuni, a fost de acord Miller.

„Dar acest lucru ar putea fi nerealist”, a spus fostul consilier de politică externă al SUA, pledând pentru o abordare mai pragmatică. „Cred că, atunci când toate acestea se vor rezolva într-un fel, vom ajunge la un fel de Război Rece 2.0, dar unul în care multe țări din lume nu vor fi dispuse să aleagă o tabără”.

sursă: Deutsche Welle