Sari direct la conținut

Veste proastă pentru ruși. SUA pregătesc un mega-pachet de asistență pentru Ucraina – surse Reuters

HotNews.ro
Sisteme HIMARS, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Sisteme HIMARS, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Următorul pachet de asistență al administrației Biden pentru Ucraina ar urma să fie de un miliard de dolari, unul dintre cele mai mari de până acum, și să includă muniții pentru arme cu rază lungă de acțiune și vehicule blindate de transport medical, au declarat în exclusivitate vineri trei surse pentru Reuters.

Pachetul ar urma să fie anunțat luni și s-ar adăuga la ajutorul de aproximativ 8,8 miliarde de dolari pe care Statele Unite l-au acordat Ucrainei de la invazia Rusiei din 24 februarie.

Oficialii, care au vorbit sub rezerva anonimatului, au declarat că președintele Joe Biden nu a semnat încă următorul pachet de arme.

Aceștia au avertizat că valoarea și conținutul pachetelor de arme se pot schimba înainte de a fi semnate.

Cu toate acestea, dacă va fi semnat în forma sa actuală, acesta ar fi evaluat la 1 miliard de dolari și ar include muniții pentru HIMARS, muniție pentru sistemul de rachete sol-aer NASAMS și până la 50 de transporturi medicale blindate M113.

Pentagonul a decis recent să permită ucrainenilor să primească tratament medical la un spital militar american din Germania, în apropierea bazei aeriene Ramstein.

Lunea trecută, Pentagonul a anunțat un pachet separat de asistență de securitate pentru Ucraina, evaluat la 550 de milioane de dolari, inclusiv muniție suplimentară pentru sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS).

Casa Albă a refuzat să comenteze.

Ce se știe despre HIMARS și NASAMS

HIMARS joacă un rol-cheie în duelul de artilerie dintre Ucraina și Rusia, trupele ruse fiind „măcinate” și au reușit să facă puține mișcări ale liniei frontului în regiunea Donbas din estul Ucrainei.

Până în prezent, Statele Unite ale Americii au trimis 16 HIMARS în Ucraina, iar la 1 iulie s-au angajat să trimită două sisteme de apărare antiaeriană NASAMS.

Nu a fost clar dacă lansatoarele NASAMS, fabricate în comun de Raytheon Technologies Corp și Kongsberg din Norvegia, se află deja în Ucraina.

Statele Unite s-au angajat anterior să trimită 200 de transportoare blindate pentru trupe M113 în Ucraina.

Transportatoarele blindate de trupe dotate cu echipamente medicale ar putea da șanșe mai mari mari trupelor ucrainene penntru a supraviețui, care ar putea fi apoi trimise în Germania pentru tratament medical suplimentar.

Guvernul de la Kiev a declarat în iunie că între 100 și 200 de soldați ucraineni erau uciși pe zi.

––

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro