Rușii care se sustrag de la „mobilizarea parțială” ar putea fi pedepsiți cu muncă silnică sau închisoare
Deputații Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, intenționează să depună un proiect de legislativ care prevede răspunderea penală a persoanelor care se sustrag de la mobilizarea militară din țară, relatează Meduza.
Informația a fost dezvăluită în premieră de jurnaliștii de la Izvestia, cel mai vechi cotidian din Rusia, care au citat mai multe surse din cadrul parlamentului de la Moscova.
Unul dintre inițiatorii proiectului legislativ, Ernest Valeev, a confirmat ulterior știrea pentru agenția de stat Interfax, vorbind și despre prevederile legii.
Valeev, un membru al partidului Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin, afirmă că propunerile aduc modificări la Codul Penal al Rusiei, prevăzând că sustragerea de la mobilizare va putea fi pedepsită cu o amendă penală de la 200 la 500 de mii, muncă silnică sau închisoare de până la cinci ani.
Rușii care s-au sustras mobilizării vor fi cercetați penal dacă au primit ordinul de încorporare
Deputatul a precizat însă că răspunderea penală va interveni doar pentru cei care s-au sustras apelului la mobilizare după ce au primit oficial o citație de la biroul de înregistrare și înrolare militară.
Valeev a remarcat că proiectul de lege elimină o lacună din legislația rusă: Codul Penal al țării prevede acum răspunderea penală numai pentru sustragerea de la serviciul militar obligatoriu în Rusia, nu și în cazul mobilizării.
Deputatul a mai spus că această inițiativă nu afectează „mobilizarea parțială” care a început pe 21 septembrie, „pentru că s-a anunțat oficial că mobilizarea este finalizată”.
Kremlinul a afirmat însă marți că președintele Vladimir Putin nu va semna un decret care să pună capăt mobilizării fiindcă „nu este nevoie” de acest lucru.
Decretarea mobilizării parțiale în septembrie a declanșat un veritabil exod din Rusia, sute de mii de persoane, în special bărbați, fugind în țările vecine.
Urmărește ultimele evoluții din a 251-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.