Război în Ucraina: Ucraina avertizează că Rusia pregătește o nouă ofensivă majoră / General de brigadă: Rusia vrea un război de lungă durată /Kremlinul: Nu sunt discuţii pentru un armistiţiu în Ucraina de Crăciun
Moscova a declarat că nu există niciun „armistițiu de Crăciun” după aproape 10 luni de război în Ucraina, respingând un apel al Kievului de a începe retragerea trupelor până de sărbători ca un pas pentru a pune capăt celui mai mare conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Cele mai importante informații de joi, ziua 295 a războiului din Ucraina, LIVETEXT:
07:24Noul material LIVE, cu evenimentele de vineri, este aici
01:10 Zelenski: „Pregătim evenimente internaţionale importante pentru săptămâna viitoare”
Ucraina pregăteşte evenimente internaţionale importante pentru săptămâna viitoare, care i-ar putea oferi mai mult sprijin pentru apărare în această iarnă şi mai multe capacităţi militare, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în mesajul video transmis la sfârşitul zilei de joi, potrivit News.ro.
00:24Un videoclip distribuit pe rețelele de socializare joi arată o explozie puternică în zona Irmino, un oraș din regiunea Luhansk ocupată de ruși, relatează CNN.
00:02Armata rusă a lovit joi Hersonul de peste 16 ori, spune Zelenski
Armata rusă a lovit joi Khersonul „de peste 16 ori!”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timp ce orașul, eliberat de Kiev la 11 noiembrie, a fost supus unor bombardamente intense care au lăsat orașul fără electricitate, potrivit AFP.
23:51 Centrul pentru Tehnologii Speciale din Sankt Petersburg, care produce dronele Orlan-10, primește în continuare componente occidentale pentru a realiza aceste vehicule fără pilot, în timp ce intermediari din Statele Unite, China și Rusia ajută la evitarea sancțiunilor, relatează Reuters. Astfel, sutele de drone rusești care zboară deasupra Ucrainei în mod amenințător își datorează existența unui lanț de aprovizionare care se sustrage sancțiunilor și care trece adesea printr-un birou ponosit deasupra unei piețe din Hong Kong și, uneori, printr-o casă de dintr-o suburbie din Florida.
22:42Cele 27 de state membre UE au convenit joi seară să adopte noi sancțiuni împotriva Rusiei ca reacție la războiul Moscovei în Ucraina, au declarat mai multe surse diplomatice pentru AFP.
22:05Ce poate face sistemul Patriot pentru Ucraina / Cât de mult poate influența soarta războiului?
SUA au fost de acord să trimită o baterie de rachete Patriot în Ucraina, dar experții spun că este posibil ca aceasta să nu fie un factor de schimbare a jocului în război, potrivit Al Jazeera.
21:32Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei, 15 locuitori din părțile ocupate de ruși din regiunile Lugansk și Donețk s-au „alăturat în mod voluntar” trupelor ruse după 24 februarie ca lunetişti sau pentru a opera cu lansatoare de grenadă, relatează Kyiv Independent.
Astfel, aceștia ar fi „participat la operațiuni de luptă împotriva forțelor ucrainene din regiunile Herson, Zaporojie, Harkiv și Donețk”, precum și la exportul ilegal de cereale ucrainene din regiunile ocupate temporar ale Ucrainei către Rusia, a declarat SBU într-o declarație din 15 decembrie.
Potrivit SBU, forțele ucrainene au capturat militanții în timpul celei mai recente contraofensive. Aceștia au fost acuzați de trădare de stat și colaborare și au fost condamnați la 15 ani de închisoare, a adăugat SBU.
Cine este omul de afaceri rus Vladimir Potanin, sancționat de SUA?
20:55Guvernul german a declarat că a trimis câteva rachete suplimentare pentru sistemele de apărare antiaeriană IRIS-T furnizate anterior Ucrainei.
De asemenea, în cursul săptămânii trecute, Germania a furnizat Ucrainei 34 de ambulanțe, 18 camioane „cu sistem de caroserie swap” și 12 vehicule blindate de recuperare, potrivit guvernului german.
19:52 Președintele Volodimir Zelenski a declarat că „cu cât războiul se termină mai devreme (…), cu atât președintele rus și anturajul său vor trăi mai mult”, relatează Kyiv Independent.
19:25 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat țările UE să livreze tancuri moderne și mai multp artilerie pentru apărarea împotriva agresorilor ruși.
„Nu există niciun motiv rațional pentru care Ucraina să nu le primească acum”, a declarat Zelenski la summitul UE, la care a participat prin intermediul unei înregistrări video.
„Toate acestea ar însemna salvarea directă a milioane de vieți”, a spus el, potrivit Der Spiegel.
19:04Cine este omul de afaceri rus Vladimir Potanin, sancționat de SUA?
Vladimir Potanin, care a fost inclus joi pe lista de sancțiuni a SUA, este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Rusia. Reuters ne prezintă câteva date cheie despre bărbat, investițiile și cariera sa.
18:46 Producătorul rus de aluminiu Rusal, care deține 26,4% din producătorul de metale Nornickel , a declarat joi că atenuarea riscurilor legate de sancțiuni ar trebui să fie prioritatea absolută a conducerii Nornickel, potrivit Reuters.
Statele Unite au impus sancțiuni împotriva unuia dintre cei mai bogați oameni din Rusia, Vladimir Potanin, care este cel mai mare acționar și director executiv la Nornickel. Nornickel nu a fost vizată în mod direct de aceste sancțiuni.
18:17Cerealele ucrainene:14 milioane de tone exportate, potrivit ONU
Peste 14 milioane de tone de cereale au fost exportate până acum din porturile ucrainene datorită Inițiativei Mării Negre, a declarat joi un oficial de rang înalt al ONU însărcinat cu discuțiile, potrivit AFP.
Următoarele șase luni de conflict cu Rusia vor fi decisive
18:02Statele Unite au anunțat joi sancțiuni financiare împotriva lui Vladimir Potanin, fostul viceprim-ministru al lui Vladimir Putin și unul dintre cei mai bogați bărbați ai Rusiei, precum și a zeci de oficiali guvernamentali rusi și companii din sectorul financiar, relatează AFP.
Banca Rosbank, cumpărată de Vladimir Potanin în acest an, este și ea vizată de aceste sancțiuni. „Continuăm să consolidăm izolarea Rusiei de piețele globale”, a declarat subsecretarul american pentru terorism și informații financiare Brian Nelson, citat în declarația Departamentului de Trezorerie al SUA.
De altfel, se știa de ieri intenția SUA de a-l sancționa pe Potanin.
18:00Șeful poliției poloneze, Jaroslaw Szymczyk, a fost internat în spital cu răni ușoare, după ce un cadou primit de la un înalt oficial ucrainean a explodat, a anunțat joi Ministerul polonez de Interne, relatează AFP.
17:07Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că următoarele șase luni de conflict cu Rusia vor fi „decisive” pentru războiul început de Kremlin, relatează The Guardian.
Într-o adresă online adresată Consiliului European de joi, Zelenski a spus: „Următoarele șase luni vor fi decisive din multe puncte de vedere în confruntarea pe care Rusia a început-o cu agresiunea lor.
„Agresiunea împotriva Ucrainei și împotriva fiecăruia dintre voi, pentru că ținta finală a Rusiei este mult mai departe decât granița noastră și suveranitatea ucraineană. Următoarele șase luni vor cere de la noi eforturi și mai mari decât au fost întreprinse în perioada trecută.”
El a spus că atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei trebuie oprite și a cerut mai multe arme. „Avem nevoie de arme mai moderne, de un volum mai mare de provizii”, a spus el, în comentariile raportate de site-ul de știri ucrainean Ukrinform.
Rusia plănuiește o nouă ofensivă majoră, susține Ucraina
16:55 Șeful forțelor armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, crede că Rusia va încerca din nou să captureze Kievul, după ce atacul său anterior a fost respins la începutul acestui an.
16:13Mai mult de o treime dintre ucrainenii care s-au refugiat în Germania după invazia Rusiei au declarat că ar dori să rămână permanent în această țară, potrivit Reuters.
Un sondaj realizat de guvernul de la Berlin a arătat că majoritatea se simt bineveniți, iar 37% ar dori să se stabilească definitiv în Germania.
Peste un milion de ucraineni au mers în Germania după ce forțele lui Vladimir Putin au invadat Ucraina, ceea ce a însemnat că, în afară de Polonia, Germania a primit mai mulți refugiați decât orice altă țară din Uniunea Europeană.
15:45VIDEO Compania turcească de armament Baykar, cunoscută pentru dezvoltarea dronelor Bayraktar TB2 folosite în războiul din Ucraina, a anunțat miercuri că prima sa aeronavă fără pilot propulsată de un motor cu reacție și-a finalizat zborul inaugural.
15:22Forțele rusești au atacat joi infrastructura critică din orașul Harkov din estul Ucrainei, provocând mai multe explozii, a declarat primarul orașului, Ihor Terekhov, potrivit Reuters.
13:56Circa 20% din populaţia Ucrainei a părăsit ţara de la începutul invaziei ruse, a declarat miercuri comisarul pentru drepturile omului din parlamentul ucrainean, Dmitro Lubineţ.
Autoritățile din Crimeea vor să naționalizeze apartamentul lui Zelenski
13:54Vaticanul a lansat joi o campanie de crowdfunding pentru a trimite lenjerie termică în Ucraina, cu scopul de a-i ajuta pe locuitori să facă față iernii, în timp ce se confruntă cu lipsa de energie electrică pe fondul războiului cu Rusia, transmite Reuters.
13:39Autoritățile din Crimeea intenționează să naționalizeze apartamentul deținut în peninsulă de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că, „în principiu”, locuința va fi dată altcuiva.
13:14 Două persoane au murit joi după ce rușii au bombardat centrul orașului Herson, recent eliberat în sudul Ucrainei, a declarat șeful adjunct al biroului prezidențial ucrainean, Kirilo Timoșenko, transmite Reuters. Oficialul ucrainean a precizat că cele două persoane au fost ucise la aproximativ 100 de metri de clădirea administrației regionale, care a fost lovită de bombardamente miercuri.
12:46 Rusia afirmă că a primit o declarație oficială de la Vatican în care Sfântul Scaun își cere scuze pentru declarațiile Papei Francisc despre soldații ceceni și buriați, pe care suveranul pontif i-a numit cei mai cruzi soldați ai Rusiei.
12:45Rusia încearcă să transforme războiul din Ucraina într-o confruntare militară de lungă durată și antrenează noi soldați pe teritoriul Belarusului, a declarat joi un ofițer militar ucrainean de rang înalt, transmite Reuters.
Generalul de brigadă Oleksii Gromov a declarat în cadrul unei conferințe de presă că, în ciuda antrenamentelor din Belarus, probabilitatea ca o operațiune militară să fie lansată de pe teritoriul belarus rămâne scăzută.
„Kremlinul … încearcă să transforme conflictul într-o confruntare armată prelungită”, a declarat Gromov.
El nu a precizat care ar fi scopul Kremlinului în prelungirea războiului care durează deja de aproape 10 luni.
Rusia acuză SUA că dau undă verde pentru atacuri la Moscova
12:31Moscova amenință Washington.Rusia a declarat joi că planurile Statelor Unite de a furniza Ucrainei sisteme de apărare antirachetă Patriot reprezintă o nouă „provocare” și o extindere a implicării militare a SUA în conflictul din Ucraina, transmite Reuters. Purtătoare de cuvânt a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, susține că politicienii ucraineni vor să lovească Moscova pe fondul susținerii de către Pentagon a atacurilor cu drone în interiorul Federației Ruse.
11:58O înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare de militarii ucraineni arată că aceștia au reușit să scoată din acțiune cel mai modern tanc al armatei ruse cu un sistem antitanc Stugna-P, o nouă reușită remarcabilă a soldaților Kievului.
11:19Rusia se pregăteşte de o eventuală deconectare de la Internetul mondial prin exerciţii în domeniul securităţii cibernetice, după un scenariu al unei iniţiative defensive a Moscovei sau al unei măsuri impuse din exterior, relatează Kommersant, cel mai mare cotidian financiar rus.
11:12Forțele ucrainene au bombardat în noaptea de miercuri spre joi orașul Donețk, aflat sub control rușilor în estul Ucrainei, în unele dintre cele mai mari atacuri din ultimii ani, au declarat joi oficiali instalați de Moscova în zona anexată ilegal de președintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.
10:30Statele membre NATO au convenit o creştere semnificativă a bugetului comun pentru anul viitor în contextul noii situaţii de securitate în Europa de Est provocate de invazia Rusiei în Ucraina, conform dpa.
SUA plănuiește să trimită în Ucraina kituri pentru „bombe inteligente”
10:05Administrația Biden plănuiește să trimită Ucrainei echipamente electronice avansate care transformă munițiile aeriene neghidate în „bombe inteligente”, capabile să lovească poziții militare rusești cu un grad ridicat de precizie, potrivit unor înalți oficiali americani citați de The Washington Post.
09:19În ultimele 24 de ore, Ucraina a respins atacuri rusești în apropierea a șase localități din regiunea Donețk, a anunțat Statul Major General al forțelor armate ucrainene , potrivit The Kyiv Independent. Armata rusă a lansat opt rachete, 31 de lovituri aeriene și peste 60 de atacuri MLRS împotriva Ucrainei în aceeași perioadă.
09:00A băgat Kievul frica în Putin? Kremlinul a anunțat luni că președintele rus Vladimir Putin nu își va ține anul acesta conferința de presă maraton, o decizie luată în ultimul moment din cauza temerilor tot mai mari că evenimentul televizat va fi dominat de războiul din Ucraina, au declarat surse guvernametale pentru publicația independentă The Moscow Times. În plus, surse de la Kremlin susțin că existau îngrijorări în privința unui atac major înainte de marele eveniment care este o tradiție pentru Putin de când este la putere în Rusia.
08:22Două persoane au murit și alte două au fost rănite în urma unei explozii masive urmată de un incendiu la o rafinărie de petrol din Angarsk, în sud-estul Siberiei, a declarat joi guvernatorul regiunii Irkutsk, Igor Kobzev, potrivit Reuters.
07:33Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că a vorbit miercuri cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, căruia i-a cerut să nu permită sportivilor ruşi să participe la competiţii nici măcar sub un steag neutru.
Scurtă recapitulare, joi dimineață, a evenimentelor recente:
- Armata rusă a încărcat o rachetă balistică intercontinentală „Yars” într-un siloz de lansare din regiunea Kaluga, a spus miercuri Ministerul rus al Apărării, relatează TASS. Ministerul Apărării a lansat un videoclip pentru a marca evenimentul, chiar înainte de „Ziua Forțelor de Rachete Strategice” din Rusia.
- Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate națională, John Kirby, a declarat că SUA se așteaptă ca războiul din Ucraina să continue „pentru o perioadă de timp” și că nu există „nicio așteptare” că luptele se vor opri în lunile de iarnă. Kirby a confirmat, de asemenea, că un cetățean american a fost eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina, dar nu a dezvăluit detalii suplimentare, invocând preocupări legate de confidențialitate.
- Armata ucraineană a declarat că a doborât 13 drone de fabricație iraniană deasupra Kievului și a regiunii înconjurătoare, în urma primului atac major cu drone al Rusiei asupra capitalei în ultimele săptămâni. Autoritățile au descris atacul de miercuri dimineață ca fiind o continuare a „terorii energetice” a Rusiei împotriva țării. Nu au existat victime.
- Atacurile cu drone rusești de miercuri au avariat cinci clădiri din capitala Ucrainei, Kiev – deși apărarea aeriană a împiedicat multe altele, au declarat autoritățile. Atacurile subliniază modul în care cel mai mare oraș al Ucrainei rămâne vulnerabil la atacurile regulate ale Rusiei, care au devastat infrastructura și alte centre de populație, mai ales în estul și sudul țării în ultimele săptămâni.
- Un canal neoficial de pe Telegram a postat o fotografie a ceea ce pare a fi o bucată dintr-o dronă doborâtă, pe care sunt scrise în limba rusă cuvintele „Pentru Riazan!!!”. La 5 decembrie, o bază aeriană militară rusă din orașul Riazan, în vestul Rusiei, a fost atacată. Un avion rusesc de bombardament Tu-95, care a fost folosit pentru a ataca Ucraina, a fost avariat, iar trei soldați de la bază au fost răniți mortal, potrivit Ministerului rus al Apărării.
- Forțele rusești care au tras cu mai multe lansatoare de rachete au lovit clădirea administrației regionale din orașul Herson din sudul Ucrainei, potrivit unui oficial ucrainean de rang înalt.
- Volodimir Zelenksi a declarat că 184 de atleți ucraineni au fost uciși ca urmare a războiului Rusiei de când trupele sale au invadat Ucraina în februarie. Liderul ucrainean a remarcat cifra în timpul unei conversații cu șeful Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, potrivit The Guardian.
- Rusia este înfuriată de arestarea unui presupus agent FSB în Estonia, a cărui extrădare este cerută de SUA.
- Kremlinul a declarat miercuri că sistemul Patriot de apărare aeriană cu rachete pe care Statele Unite s-ar pregăti să îl trimită Kievului ar reprezenta o „țintă legitimă” pentru loviturile sale împotriva Ucrainei.
- Președintele rus Vladimir Putin nu își va ține nici discursul anual din parlamentul rus, în 2022, după ce și-a anulat și conferința de presă maraton pe care o susține de regulă în luna decembrie, scrie agenția TASS, citând o sursă din legislativul de la Moscova.
- Percheziții în biserici suspectate de legături cu Moscova. Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au anunțat miercuri că au percheziționat bisericile ortodoxe aflate sub tutela Patriarhiei Moscovei din Ucraina, în contextul presiunilor tot mai mari împotriva acestei filiale pe fondul invaziei rusești, potrivit AFP.
- Un anunț privind planurile SUA de a furniza Ucrainei sistemul de apărare antirachetă Patriot ar putea fi făcut chiar în această săptămână, au declarat trei oficiali americani pentru Reuters.
- Autoritățile ucrainene au descoperit o cameră pe care rușii o foloseau pentru a reține și tortura copiii în timpul ocupației Hersonului, a declarat, pe 14 decembrie, Dmitro Lubinets, comisarul pentru drepturile omului din Parlamentul ucrainean, relatează Kyiv Independent.
–––––-