Sari direct la conținut

Zelenski ar urma să viziteze Washingtonul miercuri – presă / Prima călătorie în străinătate a președintelui ucrainean de la debutul războiului ar putea coincide cu anunțul SUA că vor oferi Ucrainei sisteme Patriot

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: Handout / AFP / Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat miercuri să călătorească la Washington, unde se va întâlni, la Casa Albă, cu omologul său american Joe Biden, urmând să viziteze Capitoliul american, scriu Punchbowl News și CNN, potrivit Reuters.

Zelenski este așteptat să fie întâmpinat de Biden și să aibă întâlniri cu liderii Congresului și șefii comisiei de securitate națională.

Călătoria nu a fost confirmată încă și îngrijorările privind securitatea ar putea forța o schimbare a planurilor, a declarat marți o sursă familiarizată cu planul, potrivit Reuters.

Parlamentara SUA Marcy Kaptur, copreședintele grupului de lucru al Congresului pentru Ucraina, a declarat pentru CBS News că sunt în desfășurare eforturi pentru a-l aduce pe Zelenski la Capitoliu miercuri și pentru ca acesta să se adreseze Congresului.

„Am fi foarte onorați să ne viziteze. Sunt uimită că poate reuși, având în vedere situația. Ar fi un cadou grozav să-l avem la Capitoliu. Lucrăm cu conducerea pentru a fi de ajutor. Înțelegem dacă nu poate ajunge în cele din urmă”, a spus Kaptur, citată de CBS News.

Casa Albă a refuzat să comenteze o posibilă vizită sau noi anunțuri de asistență în materie de securitate.

În timpul călătoriei sale, care ar fi prima călătorie în străinătate a acestuia de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, președintele ucrainean este așteptat să țină un discurs în Congres.

Marți, președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat că va avea loc o sesiune a Congresului miercuri seara, care va fi axat în special pe democrație.

Pelosi nu a detaliat despre ce va fi sesiunea. Biroul ei nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta cu privire la vizita raportată de Punchbowl News a lui Zelenski.

Biden ar urma să anunțe că SUA oferă Ucrainei sisteme Patriot

Vizita surpriză va coincide cu intenția administrației Biden de a trimite un nou pachet de asistență militară pentru apărare care va include sisteme Patriot, scrie CNN, citând două surse familiare cu planul.

De altfel, oficiali americani citați de Reuters spuneau săptămâna trecută că Statele Unite finalizează planurile de a trimite sisteme de apărare antirachetă Patriot în Ucraina.

Ucraina a cerut partenerilor săi occidentali sisteme de apărare aeriană, inclusiv sisteme Patriot de fabricaţie americană, pentru a se proteja de bombardamentele intense cu rachete ruseşti inclusiv asupra infrastructurii sale energetice.

O baterie Patriot poate avea nevoie de până la 90 de soldați pentru a o opera și întreține, iar timp de luni de zile, SUA au fost reticente în a furniza acest sistem complex, deoarece trimiterea de forțe în Ucraina pentru a-l opera nu este o idee bună pentru administrația Biden.

Dar au existat și temeri că desfășurarea sistemului ar putea provoca Rusia sau că ar exista riscul ca o rachetă lansată să ajungă să lovească în interiorul Rusiei, ceea ce ar putea duce la o escaladare și mai mare a conflictului.

Ce este sistemul Patriot?

Patriot este un sistem de rachete ghidate sol-aer care a fost implementat pentru prima dată în anii 1980 și care poate viza avioane, rachete de croazieră și rachete balistice cu rază mai scurtă de acțiune.

O baterie are fiecare câte o unitate de tragere (patru lansatoare montate/atașate fiecare pe câte un camion, un radar, o unitate de conducere a focului, generatoare și alte echipamente).

Împotriva rachetelor de croazieră și a dronelor, subliniază Ian Williams, valoarea Patriot este limitată deoarece radarul acestora are un unghi de acoperire de 120 de grade, în timp ce NASAMS monitorizează orizontul la 360 de grade, potrivit AFP.

Citește și:

Ce poate face sistemul Patriot pentru Ucraina / Cât de mult poate influența soarta războiului?

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro