Sari direct la conținut

Ucraina anunță că va lua măsuri de securitate suplimentare după atacul masiv cu rachete rusești de săptămâna aceasta

HotNews.ro
Război în Ucraina: Forțele ruse au lovit infrastructura critică din Harkov, Foto: Kostiantyn Liberov / AP - The Associated Press / Profimedia
Război în Ucraina: Forțele ruse au lovit infrastructura critică din Harkov, Foto: Kostiantyn Liberov / AP - The Associated Press / Profimedia

Oficialii de la Kiev pun în aplicare măsuri suplimentare de securitate şi apărare în întreaga Ucraină pentru a proteja infrastructura critică şi zonele rezidenţiale de un alt potenţial atac rusesc la nivelul întregii ţări, a declarat sâmbătă ministrul ucrainean de interne, Ihor Klimenko, la televiziunea naţională, relatează CNN și News.ro.

„Pot spune că suntem întotdeauna pregătiţi pentru aşa-numitele lovituri de ripostă (atacuri cu rachete), atunci când inamicul distruge în mod insidios nu numai facilităţi de infrastructură critică, ci şi clădiri rezidenţiale”, a declarat el.

„Aş dori să vă reamintesc că, de la începutul invaziei pe scară largă, peste 40.500 de astfel de lovituri au fost efectuate pe teritoriul ţării noastre. Au fost distruse aproximativ 152.000 de clădiri rezidenţiale şi circa 400.000 de instalaţii de infrastructură publică”, a adăugat el.

Ihor Klimenko a spus că nu poate detalia măsurile de securitate suplimentare, dar a precizat că autorităţile încearcă să ajute locuitorii să se simtă în siguranţă, în special în oraşele în care au avut loc cele mai mari atacuri.

Oficialii securizează centrele în care oamenii se pot adăposti, se pot încălzi şi îşi pot încărca dispozitivele şi efectuează „patrulări intensificate”, a spus ministrul de interne.

Joi, Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei folosind 95 de rachete, inclusiv şase rachete balistice Kinjal care au capacitatea de a eluda apărarea antiaeriană a Kievului, a declarat armata ucraineană.

Klimenko a mai spus că 66.300 de procese penale pentru crime de război comise de forţele ruseşti au fost înregistrate din februarie 2022.

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro