Sari direct la conținut

Rusia l-a arestat pe generalul Serghei Surovikin, suspectat de trădare (The Moscow Times)

HotNews.ro
Generalul rus Serghei Surovikin și președintele rus Vladimir Putin, Foto: Alexei Nikolsky / TASS / Profimedia
Generalul rus Serghei Surovikin și președintele rus Vladimir Putin, Foto: Alexei Nikolsky / TASS / Profimedia

Fostul comandant al forțelor rusești de invazie în Ucraina, generalul Serghei Surovkin, a fost arestat din cauza suspiciunilor că a sprijinit rebeliunea mercenarilor Wagner, scrie miercuri noaptea The Moscow Times, citând două surse apropiate ministerului rus al apărării.

Oficial, ministerul nu a comentat în niciun fel aceste informații.

„Situația cu el nu a fost ‘OK’ pentru putere. Nu mai pot spune nimic”, a comentat una dintre surse în legătură cu motivul arestării.

„În contextul cu Prigojin, se pare că el [Surovkin] a ales partea [mercenarilor Wagner] și l-au prins de ‘ouă’”, a spus a doua sursă.

La întrebarea despre unde se află acum generalul, aceasta a răspuns: „Nu comentăm această informație nici pe canalele noastre interne”.

Mai multe surse din Rusia vorbesc de arestarea lui Surovikin

Zvonurile despre arestarea lui Surovkin au fost relatate anterior de bloggerul militar Vladimir Romanov. Conform informațiilor sale, generalul a fost arestat pe 25 iunie, în ziua următoare revoltei.

Potrivit informațiilor acestuia, Surovkin a fost dus la „Lefortovo”, notoria închisoare a FSB-ului din Moscova.

Una dintre sursele citate de The Moscow Times afirmă însă că nu este clar dacă Surovkin era la curent cu revolta plănuită de Prigojin, dar că „nu s-a comportat prea supus atunci când i s-a dat sarcina să citească un text în fața camerei și să gestioneze situația, a fost prea îndrăzneț față de conducere”.

Sursa citată afirmă că din cauza acestui comportament s-a putut crea impresia că Surovkin face parte din „coaliția lui Prigojin”.

Alexei Venediktov, redactor-șef al postului de radio „Ecolul Moscovei” afirmă că Surovikin nu a mai luat legătura cu familia sa de 3 zile, părând a confirma informațiile bloggerului Romanov.

Kremlinul a negat că generalul a fost arestat

Publicația americană The New York Times a scris mai devreme în cursul zilei de miercuri că Surovikin l-ar fi trădat pe Putin prin sprijinirea revoltei militare plănuite de șeful mercenarilor Wagner, însă jurnaliștii americani nu au scris nimic despre arestarea generalului.

Întrebat despre acest lucru miercuri în timpul conferinței sale zilnice de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat informațiile celor de la NYT.

„Acum vor exista o mulțime de diferite speculații, bârfe și așa mai departe în jurul acestor evenimente. Cred că acesta este un astfel de exemplu”, a spus Peskov, potrivit TASS.

Oficiali americani au declarat pentru The News York Times că generalul Surovikin, comandantul adjunct al operațiunilor militare rusești din Ucraina, ar fi avut cunoștință directă în avans de răzvrătirea planificată de Prigojin.

Actuali și foști oficiali americani au speculat că Prigojin nu ar fi lansat rebeliunea dacă nu ar fi crezut că și alte persoane aflate în poziții cheie îl vor susține, ceea ce i-a făcut să creadă că șeful mercenarilor a avut un sprijin pe plan intern pentru a a desfășura rebeliunea.

Surovikin, poreclit „generalul Armageddon” de către presa rusă, fusese pus la conducerea generală a operațiunilor din Ucraina în octombrie 2022, dar a fost înlocuit în acest rol la începutul anului de către Valeri Gherasimov, șeful Statului Major Rus.

Surovikin era considerat un apropiat al lui Evgheni Prigojin, care l-a lăudat în mod repetat, în timp ce pentru comandamentul militar de la Moscova a rezervat doar critici de luni de zile.

Urmărește ultimele evoluții din a 490-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro