Un consilier al lui Zelenski îl critică pe şeful AIEA pentru gestionarea situaţiei de la centrala nucleară Zaporojie
Un înalt consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a formulat critici la adresa şefului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru modul în care acesta gestionează situaţia fragilă de la centrala nucleară din Zaporojie, în sudul Ucrainei, aflată din primele zile ale invaziei sub controlul Rusiei, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.
„Omul este absolut ineficient în gestionarea riscului-cheie”, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, referindu-se la directorului AIEA, Rafael Grossi.
AIEA are „pârghii clare de influenţă” asupra Rusiei, a declarat Podoliak marţi seara la televiziunea ucraineană. Exercitarea de presiuni asupra corporaţiei nucleare de stat Rosatom ar fi putut forţa o retragere a Rusiei şi deminarea uzinei, a argumentat el.
Podoliak a vorbit despre „show-ul unui clovn” şi s-a referit la Grossi ca fiind „acea persoană”.
Ucraina avertizează de aproape două săptămâni cu privire la un posibil atac terorist la centrala nucleară.
Rafael Grossi, care s-a exprimat marţi seara la Viena, a declarat că centrala din Zaporojie a pierdut din nou conexiunea cu linia electrică principală externă şi, prin urmare, depinde de o singură sursă recent restaurată care este alimentată de o linie mai puţin puternică.
Singura linie electrică rămasă de 750 de kilovolţi (kV) – din cele patru disponibile înainte de conflict – a fost întreruptă marţi, 4 iulie, ora 01:21 (22:21 luni GMT), a precizat el.
„Nu s-a ştiut imediat care a fost cauza întreruperii energiei electrice sau cât va dura”, a spus şeful AIEA. De electricitate este nevoie pentru a pompa apa de răcire la uzină, a adăugat el.
„De data aceasta centrala a reuşit să evite o pierdere completă a întregii surse de alimentare externă – ceea ce s-a întâmplat de şapte ori în timpul conflictului -, dar ultima întrerupere a liniei de curent evidenţiază încă o dată situaţia precară a securităţii nucleare la această centrală”, a declarat Grossi.
Acuzații de o parte și de alta privind pregătirea unui atac iminent
Atât Moscova, cât şi Kievul s-au acuzat reciproc de pregătirea unui atac iminent asupra centralei nucleare din sudul Ucrainei. Militarii ruşi au amplasat obiecte care semănau cu explozibili pe acoperişurile mai multor reactoare, a declarat Zelenski în discursul său video zilnic de marţi seara. La rândul său, Moscova a declarat că forţele armate ucrainene plănuiesc un atac asupra reactorului.
De altfel, Rusia a negat miercuri acuzaţiile ucrainene potrivit cărora ar fi plantat explozibili pe acoperişul centralei nucleare din Zaporojie cu presupusul scop de a-i detona şi susţine că Kievul este cel care plănuieşte un „sabotaj” la instalaţia atomică, potrivit agenției EFE.
„De ce am avea explozibili acolo? Este un nonsens menit să menţină tensiunea în jurul centralei”, a declarat Renat Karcea, un consilier al Rosenergoatom, operatorul rus al centralei nucleare din sudul Ucrainei.
Potrivit lui Karcea, citat de agenţia de presă rusă Interfax, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „minte cu neruşinare” atunci când susţine contrariul. „Minarea plafonului unităţilor energetice reprezintă o ameninţare, nu ne putem permite asta. Cineva în acest haos trebuie să îşi păstreze sănătatea mintală”, a spus Karcea.
Zelenski a scris marţi seara pe Telegram că există informaţii potrivit cărora trupele ruseşti ar fi amplasat „obiecte asemănătoare unor explozibili pe acoperişul mai multor unităţi energetice de la centrala nucleară din Zaporojie”. „Poate pentru a simula un atac asupra uzinei. Poate că au un alt scop”, a spus el.
„Dar, în orice caz, lumea vede că singura sursă de pericol pentru centrala nucleară din Zaporojie este Rusia şi nimeni altcineva”, a spus el.
Cea mai mare centrală nucleară din Europa, sub control rusesc de 16 luni
La rândul său, Kremlinul a declarat miercuri că există „un risc ridicat” de sabotaj la centrala nucleară din Zaporojie din partea forţelor Kievului, potrivit EFE.
„Situaţia de acolo este destul de tensionată, există o mare ameninţare de sabotaj din partea regimului de la Kiev care poate avea consecinţe catastrofale”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, adăugând că Rusia ia toate măsurile necesare pentru a „contracara” această ameninţare.
Ucraina se apără împotriva unei invazii ruse de peste 16 luni. Contraofensiva ucraineană, lansată cu aproape o lună în urmă, vizează şi recucerirea centralei nucleare din Zaporojie.
Cu o capacitate brută de 6.000 de megawaţi, cea mai mare centrală nucleară din Europa se află sub control rusesc de la începutul lunii martie 2022. Toate cele şase reactoare sunt oprite din septembrie anul trecut.
___