Sari direct la conținut

Dmitri Medvedev vrea un răspuns „complet inuman” după exploziile de pe Podul Crimeii

HotNews.ro
Vladimir Putin și Dmitri Medvedev, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images
Vladimir Putin și Dmitri Medvedev, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a avut o reacție furioasă luni după noile explozii de pe Podul Kerci ce leagă Crimeea de Rusia continentală, vorbind de un răspuns „complet inuman” față de ucraineni, relatează Lenta.

„Experiența noastră și cea mondială arată că nu se poate lupta împotriva teroriștilor cu sancțiuni internaționale, intimidare sau îndemnuri. Ei înțeleg doar limbajul forței. Doar metode personale și complet inumane”, a transmis Medvedev pe canalul său de Telegram.

„De aceea, este necesar să li se facă să explodeze propriile case și casele rudelor lor. Să fie căutați și eliminații complicii lor, renunțând la ideea naivă a unui proces judiciar împotriva lor. Dar cel mai important este să fie distrusă conducerea superioară a formațiunilor teroriste, în orice fisuri s-ar ascunde aceste insecte”, a adăugat el.

Rusia afirmă că două persoane au fost ucise și o fetiță a fost rănită în noile explozii ce au avut loc în cursul nopții de duminică spre luni.

Mai mulți oficiali ruși au acuzat imediat un „atac terorist” pe teritoriul țării, la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor lovituri ce au avut loc în interiorul Rusiei și pe care Moscova le-a atribuit ucrainenilor. Amintim însă că anexarea Crimeii de către Moscova în 2014 nu este recunoscută de către comunitatea internațională.

Vladimir Putin, așteptat să facă declarații după exploziile de pe Podul Crimeii

Spre deosebire de cazurile altor explozii ce au avut loc pe teritoriul Rusiei de la începerea războiului, Ucraina nu a negat oficial că s-ar afla în spatele atacului, însă nici nu l-a revendicat.

„Orice structură ilegală folosită pentru a livra instrumentele rusești de ucidere în masă sunt de scurtă durată. Indiferent de motivele distrugerii”, a scris consilierul prezidențial Mihailo Podoliak pe Twitter.

Președintele rus Vladimir Putin a convocat luni o întrunire a Consiliului de Securitate al Rusiei, fiind așteptat să facă declarații televizate cu privire la situație.

Kremlinul a anunțat deja că va suspenda acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră, susținând însă că decizia nu are legătură cu atacul. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a spus de asemenea că Putin a primit rapoartele relevante cu privire la explozii.

Agenția de stat TASS a relatat că traficul către Crimeea ar fi fost reluat, însă Putin a răspuns la anterioarele atacuri asupra acestui obiectiv de infrastructură cu ordonarea unor „atacuri de răzbunare” împotriva Ucrainei.

Urmărește ultimele evoluții din a 509-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro