Sari direct la conținut

VIDEO Avertismentul lui Biden: Ajutorul pentru Ucraina „nu mai poate aştepta”

HotNews.ro
Joe Biden, Foto: Shawn Thew / INSTAR Images / Profimedia
Joe Biden, Foto: Shawn Thew / INSTAR Images / Profimedia

Deblocarea finanţării pentru sprijinirea Ucrainei „nu mai poate aştepta” în faţa pericolului reprezentat de Vladimir Putin, a avertizat miercuri preşedintele Joe Biden, adresându-se Congresului american, unde democraţii şi republicanii nu au reuşit încă să convină asupra unui nou pachet de ajutor pentru Kiev, relatează agențiile de presă AFP și Agerpres.

Eşecul unui vot asupra fondurilor suplimentare ar fi „cel mai frumos cadou” oferit preşedintelui rus, a adăugat Biden, afirmând că liderul de la Kremlin, dacă va reuşi să pună mâna pe Ucraina, „nu se va opri acolo”.

Vorbind pe un ton solemn la Casa Albă, democratul a evocat clar ipoteza unui atac rus împotriva unei ţări membre NATO, ceea ce ar declanşa intrarea Statelor Unite în război şi, prin urmare, „soldaţi americani vor lupta cu soldaţi ruşi”. O situaţie care nu există în prezent şi pe care Washingtonul nu şi-o doreşte, a insistat el.

Biden şi-a rostit discursul în urma unei teleconferinţe între liderii ţărilor G7, în cadrul căreia a vorbit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Joe Biden şi-a exprimat nemulţumirea crescândă faţă de aleşii conservatori care condiţionează ajutorul acordat Ucrainei de o înăsprire clară a politicii sale de migraţie în faţa sosirilor de migranţi la graniţa cu Mexicul.

Preşedintele democrat a afirmat de asemenea că este pregătit pentru „compromisuri importante” în acest sens pentru a obţine un sprijin al celor camere ale Congresului. Un astfel de sprijin ar face posibilă prelungirea ajutorului militar pentru Ucraina, Washingtonul fiind cel mai important furnizor de la invazia rusă, în februarie 2022.

Citește și:

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro