Sari direct la conținut

Kremlinul acuză SUA că „provoacă” Ucraina să continue războiul

HotNews.ro
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, Foto: Vladimir Gerdo / Sputnik / Profimedia
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, Foto: Vladimir Gerdo / Sputnik / Profimedia

După ce secretarul american de stat adjunct Victoria Nuland a vizitat Ucraina, guvernul rus a acuzat Washingtonul că provoacă Kievul să continue războiul, relatează DPA și Agerpres.

Asta înseamnă că „americanii le provoacă mai multă durere ucrainenilor, că americanii provoacă moartea mai multor ucraineni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru corespondentul televiziunii de stat ruse Pavel Zarubin, care a publicat sâmbătă declaraţiile pe Telegram.

Statele Unite sunt direct implicate în conflict şi devin din ce în ce mai implicate, a mai spus Peskov, care s-a declarat încrezător că acest lucru „nu va schimba rezultatul războiului”.

Kremlinul acuză în mod constant că numeroasele victime ale războiului se datorează faptului că Occidentul ajută Kievul să se apere de atacurile Rusiei.

Subsecretarul de stat pentru afaceri politice al SUA, Victoria Nuland, a efectuat în această săptămână o vizită la Kiev pentru discuţii pe fondul creşterii incertitudinii legate de asistenţa economică şi militară pentru Kiev, în timp ce războiul cu Rusia va intra în curând în al treilea an.

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro