Sari direct la conținut

Elveţia confirmă găzduirea unei conferinţe pentru pace în Ucraina pe 15-16 iunie

HotNews.ro
Lacul celor Patru Cantoane, Elveția, Foto: Cristina Neacsu / Alamy / Alamy / Profimedia
Lacul celor Patru Cantoane, Elveția, Foto: Cristina Neacsu / Alamy / Alamy / Profimedia

Guvernul elveţian a confirmat miercuri că va găzdui la jumătatea lunii iunie o conferinţă la nivel înalt care va dura două zile şi va avea drept scop obţinerea păcii în Ucraina, deşi Rusia a transmis clar până în prezent că nu va participa, considerând că Elveţia şi-a pierdut statutul de ţară neutră, relatează Reuters.

Elveţia anunţase din ianuarie că are în vedere organizarea unei astfel de conferinţe, care a fost cerută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite efectuate în această ţară, ce poartă de atunci discuţii exploratorii cu statele din UE, cu cele din G7 şi cu puteri emergente precum China şi India pentru a obţine sprijin faţă de această iniţiativă, scrie Agerpres.

„Există în prezent suficient sprijin internaţional pentru o conferinţă la nivel înalt de lansare a procesului de pace”, a afirmat miercuri într-o declaraţie Consiliul Federal (guvernul elveţian). Acesta a mai precizat că reuniunea se va desfăşura pe 15 şi 16 iunie la hotelul de lux Bürgenstock, ce oferă o panoramă idilică pe coasta unui deal la mai mult de 450 de metri deasupra Lacului celor Patru Cantoane, în apropierea oraşului Lucerna.

Obiectivul conferinţei va fi crearea unui cadru favorabil pentru o pace cuprinzătoare şi durabilă în Ucraina, precum şi a „unei foi de parcurs concrete pentru participarea Rusiei la procesul de pace”, se mai arată în anunţul guvernului elveţian, care nu a precizat deocamdată lista participanţilor. Potrivit presei, sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi din zeci de ţări – unele mass-media afirmând că ar putea fi chiar aproximativ o sută – la reuniunea pe care Elveţia o prezintă drept „Conferinţa la nivel înalt asupra păcii în Ucraina”, fără a fi o conferinţă de pace propriu-zisă.

Această conferinţă va fi o platformă de dialog pentru identificarea posibilelor căi de a ajunge la o pace globală, justă şi durabilă, conform principiilor fundamentale ale ONU şi ale dreptului internaţional, mai notează guvernul federal de la Berna, potrivit agenţiei de presă EFE.

Rusia a transmis că nu participă

Deşi Rusia afirmă că este favorabilă negocierilor menite să pună capăt războiului pe care l-a pornit contra Ucrainei, oficialii de la Moscova au declarat până în prezent că nu vor participa la reuniunea din Elveţia, acuzând această ţară că a renunţat la statutul său tradiţional de neutralitate prin aplicarea sancţiunilor impuse Rusiei de către UE.

De altfel, ministrul elveţian de externe Ignazio Cassis a confirmat miercuri la o conferinţă de presă că Rusia nu are în vedere să ia parte la conferinţa din 15-16 iunie. Totuşi, el a admis că „un proces de pace nu se va putea face fără Rusia, chiar dacă ea nu va fi aici la prima noastră reuniune”.

Potrivit presei elveţiene, la conferinţa din 15-16 iunie ar urma să participe şi preşedintele american Joe Biden. Însă oficialii ruşi consideră că, fără participarea Moscovei, o astfel de reuniune nu are sens.

Pe de altă parte, pentru reluarea negocierilor de pace, Rusia consideră că Ucraina trebuie să recunoască „noile realităţi de pe teren”, în timp ce Ucraina cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul său, inclusiv din Crimeea, şi restabilirea integrităţii sale teritoriale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro