Ceasiv Iar, noul punct fierbinte pe frontul din estul Ucrainei. Generalul Sîrski: Obiectivul Rusiei este de a-l cuceri până la 9 mai
Comandantul-șef al forțelor ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a declarat duminica aceasta că trupele care apără orașul Ceasiv Iar, un punct fierbinte pe frontul de est, au primit armament suplimentar pentru a bloca mai bine forțele rusești care înceracă să cucerească acest punct strategic, informează AFP.
„Au fost luate măsuri pentru a întări semnificativ brigăzile cu muniție, drone și echipamente de război electronic”, a scris el pe Facebook, precizând că a vizitat militarii ucraineni.
Cu o zi înainte, el afirmase că situația de pe frontul de est s-a „deteriorat considerabil” și că soldații ruși își intensifică presiunea spre Ceasiv Iar.
Cucerirea acestui oraș le-ar oferi soldaților ruși șansa de a avansa în regiune, comentează France Presse.
Orașul, situat pe un deal, se află la mai puțin de 30 de kilometri sud-est de Kramatorsk, principalul oraș din zona aflată sub control ucrainean și un important nod feroviar și logistic pentru armata ucraineană.
Generalul Sîrski a mai declarat că Rusia „își concentrează eforturile pentru a sparge apărarea noastră la vest de Bahmut”, referindu-se la orașul cucerit de ruși în mai 2023 după o bătălie sângeroasă.
Rusia vrea să avanseze spre Kramatorsk
El a precizat că obiectivul comandamentului militar rus este de a „cuceri Ceasiv Iar”, la aproximativ 20 km vest de Bahmut, înainte de 9 mai, ziua în care Rusia comemorează victoria asupra Germaniei naziste.
Rusia vrea să „creeze condițiile pentru o avansare mai profundă” spre Kramatorsk, a precizat comandantul-șef.
În ultimele săptămâni, armata rusă și-a intensificat, de asemenea, bombardamentele asupra regiunii de frontieră Harkov, unde se află orașul cu același nume, al doilea ca mărime din țară.
Sâmbătă seara, un atac a ucis două persoane într-un sat din zonă, a declarat duminică guvernatorul Oleg Synegoubov.
De asemenea, atacurile rusești asupra sistemului energetic continuă să provoace întreruperi de energie electrică în regiune.
O dronă rusă a ucis, de asemenea, o persoană duminică dimineața în regiunea Sumî, potrivit Parchetului General.
La rândul său, șeful administrației ruse de ocupație din regiunea sudică Herson, Vladimir Saldo, a declarat duminică că lovituri ucrainene au ucis două persoane și au rănit o a treia în sate din zonă.