Sari direct la conținut

Generalul ucrainean care i-a spulberat pe ruși la Harkov, despre noua ofensivă în regiune: „Situația este dificilă”

HotNews.ro
General-colonelul Oleksandr Sirskîi, Foto: Roman Chop / AP / Profimedia
General-colonelul Oleksandr Sirskîi, Foto: Roman Chop / AP / Profimedia

Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat duminica aceasta că forțele Kievului se confruntă cu o situație dificilă în luptele din regiunea Harkov, dar că fac tot ce pot pentru a-i împiedica pe ruși să spargă liniile de apăare, transmite Reuters.

Rusia a lansat vineri un nou asalt de pe teritoriul său în regiunea Harkov din nordul Ucrainei, amenințând să deschidă un nou front în războiul care durează de 27 de luni.

Moscova a susținut sâmbătă că a capturat cinci sate, în timp ce Kievul a declarat că respinge atacurile și luptă pentru controlul așezărilor.

„Unitățile Forțelor de Apărare duc lupte aprige de apărare, încercările invadatorilor ruși de a trece prin apărarea noastră au fost oprite”, a scris Sîrski pe Telegram.

„Situația este dificilă, dar Forțele de Apărare ale Ucrainei fac tot posibilul pentru a menține liniile și pozițiile defensive, pentru a provoca daune inamicului”, a adăugat șeful armatei ucrainene.

Ucraina se află în prezent în defensivă împotriva Rusiei, care are un avantaj semnificativ în ceea ce privește efectivele și munițiile.

Kievul spune că a pierdut mult pe câmpul de luptă din cauza amânării de șase luni a aprobării noului pachet de ajutor militar de către Congresul american.

Acum speră că armament nou va ajunge rapid după adoptarea proiecului pentru a consolida efortul de apărare.

„Situația este sub control”

„Inamicul își desfășoară acțiunile pe două fronturi… încearcă să lărgească frontul”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al grupului de forțe Hortiția, Nazar Voloșin, la televiziunea ucraineană.

El a precizat că principalele direcții ale atacului rusesc au vizat orașele Vovchansk și Lyptsi.

Lyptsi se află la aproximativ 20 de km de periferia orașului Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. În 2022, forțele rusești au ajuns la suburbiile orașului înainte de a fi împinse înapoi la graniță.

Voloșin a îndemnat locuitorii să rămână calmi, spunând că Rusia desfășoară o campanie de informare pentru a semăna panică în paralel cu asaltul său militar.

„Populația ar trebui să rămână calmă… forțele de apărare mențin (liniile), situația este sub control”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Cine este Oleksandr Sîrski, supranumit „Leopardul zăpezilor”, șeful armatei ucrainene

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit la începutul lunii februarie 2024 pe generalul Oleksandr Sîrskicomandant șef al forțelor ucrainene, în locul lui Valeri Zalujnîi.

Până să fie promovat, Sîrski, supranumit „Leopardul zăpezilor”, a condus forțele terestre ale Ucrainei din 2019. În primele luni ale invaziei declanșate de Vladimir Putin în 2022 el a comandat apărarea Kievului, rezistența forțelor ucrainene din regiunea capitalei ducând în cele din urmă la retragerea trupelor ruse de aici la sfârșitul lui martie.

Ulterior, el a comandat și ofensiva-fulger din regiunea Harkov care a dus la prăbușirea catastrofală a frontului rusesc din nord-estul Ucrainei. Aceste victorii răsunătoare au făcut unele site-uri occidentale să îl descris drept cel mai de succes general al secolului XXI de până acum.

La începutul anului trecut, Sîrski a condus apărarea din orașul Bahmut, unde mii de soldați de ambele părți au fost uciși într-una dintre cele mai sângeroase bătălii ale războiului de până acum. Unii analiști militari s-au întrebat dacă lupta pentru un oraș în ruine valorează atât de mulți morți și răniți. Sîrski a spus că apărarea obstinată a Ucrainei față Bahmut a afectat efortul general de război al Rusiei prin înlăturarea grupului de mercenari Wagner.

Sîrski s-a născut în iulie 1965 în regiunea Vladimir din Rusia, care făcea pe atunci parte din Uniunea Sovietică. Locuiește în Ucraina din anii 1980. La fel ca mulți oameni de vârsta sa din forțele armate ale Ucrainei, a studiat la Moscova – la Școala Superioară de Comandă Militară, iar unii dintre colegii lui au devenit de atunci comandanți ruși, absolvind în 1986 și servind timp de cinci ani în Corpul de Artilerie Sovietică. Unii analiști militari cred că tactica lui pe câmpul de luptă reflectă pregătirea sa ierarhică sovietică.

Urmărește ultimele evoluții din a 809-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro