Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina – ziua 837: Ucraina spune că a lovit pentru prima dată un avion rusesc de vânătoare de ultimă generație / Rușii au lovit aproape 100 de instalații de infrastructură într-o singură zi – Ministerul ucrainean al Apărării

Soldați ucraineni în antrenamente de luptă în tranșee, Foto: JOSE COLON / AFP / Profimedia
Soldați ucraineni în antrenamente de luptă în tranșee, Foto: JOSE COLON / AFP / Profimedia

Comandamentul militar rus transferă un număr nespecificat de militari în zona de frontieră ruso-ucraineană din apropierea regiunii Harkov, dar nu este clar dacă șefii armatei Moscovei intenționează să angajeze imediat aceste forțe în luptă sau să le folosească pentru a consolida Gruparea nordică de forțe pentru a o aduce mai aproape de efectivul final planificat, notează Institutul pentru Studiul Războiului. Armata rusă ar fi avut aproximativ 35.000 de oameni în zona frontierei internaționale ca parte a Grupării nordice atunci când au început operațiunile ofensive la 10 mai, dar surse ucrainene au indicat că Moscova a încercat să concentreze 50.000 – 70.000 de oameni în zona frontierei internaționale după începutul lunii mai. Un blogger rus a afirmat însă joi că Rusia a angajat doar aproximativ 15.000 de oameni în ofensiva din nordul regiunii Harkov.

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 836 – LIVE pe HotNews.ro:

Zelenski: Pregătim noi pași, Ucraina se va apăra cu siguranță

21:51Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a ascultat raportul comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrskyi, și urmează să asculte raportul generalului Kirilo Budanov, șeful Serviciului de Informații al Apărării (DIU) din Ucraina. Zelenski a mai declarat că Ucraina pregătește noi măsuri, potrivit Ukrainka Pravda.

„Facem toate eforturile pentru a ne asigura că dumneavoastră și întreaga noastră armată aveți mai multe arme, mai multe echipamente și sisteme mai moderne”, a spus președintele ucrainean, în discursul video adresat duminică națiunii.

„Astăzi, a existat deja un raport din partea comandantului-șef Sîrski și va exista un raport din partea șefului DIU, Budanov – pregătim noi pași. Ucraina se va apăra cu siguranță”, a mai afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a subliniat că frontul Pokrovsk din regiunea Donețk rămâne cel mai fierbinte punct al zonei de luptă, unde rușii presează cel mai puternic.

21:12O sursă militară ucraineană a postului britanic de televiziune Sky News afirmă că un avion de luptă ucrainean a lovit, duminică, pentru prima dată o țintă de pe teritoriul Rusiei. Un post de comandă rusesc ar fi fost lovit în apropierea orașului Belgorod.

Sâmbătă, forțele ucrainene au lovit, de asemenea, o navă de debarcare rusă în Marea Azov, conform aceleiași surse.

Această navă a devenit a cincea dintre cele șapte nave de debarcare din clasa Ropucha care au fost scufundate sau scoase din luptă în urma atacurilor ucrainene, a precizat sursa, potrivit Ukrainska Pravda.

Sursa a spus că trupele ruse folosesc astfel de nave pentru a transfera muniții și echipamente în orașul ocupat Mariupol din regiunea Donețk, pentru a le transporta mai departe spre linia frontului.

19:46 În câteva săptămâni, Forțele Armate ale Ucrainei vor începe testarea bombelor ghidate de producție ucraineană, a spus generalul de brigadă Serhii Holubtsov, de la Comandamentul Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate Ucrainene, potrivit Ukrainska Pravda.

19:35După ce agenția de informații a Apărării a spus că a lovit pentru prima dată un avion rusesc de ultimă generație Su-57, acum GUR spune că este posibil ca două astfel de avioane de luptă au fost lovite în același timp pe aerodromul Ahtubinsk, relatează Ukrainska Pravda.

19:23Președintele SUA Joe Biden a declarat că a ajuns la o înțelegere cu președintele francez Emmanuel Macron privind modul de utilizare a profiturilor rezultate din activele rusești îngețate pentru a ajuta Ucraina, informează Reuters.

19:15Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, se va afla luni şi marţi în Rusia, unde va avea convorbiri cu omologul său rus Serghei Lavrov şi va participa la o reuniune a BRICS, a anunţat duminică ministerul său. Cele mai recente evoluţii din Ucraina şi Gaza, precum şi din Siria, Libia şi Caucazul de Sud urmează să fie discutate în timpul vizitei, potrivit unui comunicat al Ministerului turc de Externe, citat de AFP.

18:22Doi civili au fost uciși în atacurile ucrainene asupra zonelor controlate de Rusia în estul și sudul Ucrainei, au anunțat duminică oficialii instalați de Moscova în aceste zone, potrivit Reuters.

One man was killed and a woman wounded by artillery fire that hit the town of Nova Maiachka in the southern Kherson region, Vladimir Saldo, its pro-Russian governor, wrote on Telegram.

Un bărbat a fost ucis, iar o femeie a fost rănită de tiruri de artilerie care au lovit orașul Nova Maiachka din regiunea sudică Herson, a scris, pe Telegram, Vladimir Saldo, guvernatorul prorus al regiunii.

Un alt bărbat a fost ucis în Donețk, în estul Ucrainei, de o încărcătură explozivă lansată dintr-o dronă, potrivit lui Alexei Kulemzin, primarul instalat de ruși la conducerea orașului.

Cel puțin 25 de civili au fost uciși vineri în două atacuri separate în partea controlată de Rusia din regiuneaHerson și în orașul Luhansk – pe care oficialii instalați de Moscova le-au pus pe seama forțelor ucrainene.

Rusia a atacat 10 regiuni din sudul, estul și nordul Ucrainei, în ultima zi, spune Kievul

18:04Forțele ruse au vizat 103 așezări și 93 de facilități de infrastructură din Ucraina pe parcursul ultimelor 24 de ore, a anunțat duminică Centrul media militar ucrainean, potrivit The Kyiv Independent.

În total, Rusia a atacat 10 regiuni din sudul, estul și nordul Ucrainei.

În regiunea Harkov, un bombardament în districtul Chuhuiv a ucis un bărbat și a rănit alți doi bărbați, a anunțat șeful administrației regionale Oleg Sinegubov. Atacul a avariat, de asemenea, o școală, un magazin, două case și clădirea unui consiliul sătesc.

Un bombardament în timpul nopții a rănit un bărbat în satul Borova, regiunea Izium, în timp ce o femeie a fost ucisă în timpul unui atac de seară, sâmbătă, într-o așezare de lângă Kupiansk. Locuințele și infrastructura au suferit pagube în alte trei așezări din regiunea Harkov, deși nu s-au înregistrat victime.

Forțele ruse au vizat 16 regiuni din regiunea Herson, inclusiv orașul Herson, potrivit administrației militare regionale. Atacurile au ucis o persoană, au rănit alte două și au lovit, de asemenea, o zonă rezidențială, avariind 13 case.

Regiunea Zaporojie a suferit sâmbătă 429 de atacuri în opt așezări din apropierea liniei de front, potrivit administrației militare regionale. Rusia a lansat 181 de drone, 13 atacuri cu sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS) și 235 de lovituri de artilerie. O clădire rezidențială a fost lovită, dar nu s-au înregistrat victime civile, potrivit administrației.

Tot sâmbătă seară, Rusia a atacat localitatea Pokrovske lângă Nikopol, în regiunea Dnipropetrovsk, a anunțat guvernatorul regional, Serhii Lysak. Dimineață, Rusia a lansat drone și artilerie, lovind Nikopolul și o așezare din apropiere.

17:52 Biden spune că a ajuns la un acord cu Macron privind utilizarea activelor rusești în sprijinul Ucrainei

Președintele american Joe Biden a declarat duminică că a ajuns la un acord cu președintele francez Emmanuel Macron privind utilizarea profiturilor din activele rusești înghețate pentru a ajuta Ucraina.

17:00Un mare incendiu a fost raportat în regiunea rusă Belgorod pe 9 iunie, a spus Ministerul rus al Apărării, după ce autoritățile locale au spus că sunt sub amenințarea unor atacuri cu rachetă, relatează Ukrainska Pravda.

Întors din Franța, Zelenski le-a spus ucrainenilor că Kievul are noi soluţii pentru apărare

15:46Șoferul unei ambulanțe și un paramedic au fost răniți sâmbătă după un atac al rușilor în Herson, relatează duminică Ukrainska Pravda, citându-l pe Oleksandr Prokudin, șeful administrației militare a regiunii Herson.

14:41Preşedintele Volodimir Zelenski, întors din Franţa, unde a avut convorbiri cu Emmanuel Macron şi Joe Biden, le-a spus sâmbătă seara compatrioţilor că Ucraina are noi soluţii pentru apărare. În plus, Zelenski susţine că a ajuns deja la acorduri cu partenerii pentru sistemele suplimentare de apărare aeriană pentru Ucraina, iar unele dintre aceste soluţii vor fi puse în aplicare mai repede, iar altele – „mai aproape de toamnă”, relatează News.ro.

14:03Forțele ruse au încercat să adune trupe în casele exterioare ale cartierului Kanal din orașul Ceasiv Iar începând cu 3 iunie. Aceasta este partea orașului cea mai apropiată de Bahmut, care a fost confiscat de Rusia anul trecut, scrie Ukrainska Pravda citând surse militare familiarizate cu situația

13:07Ucraina va lansa un registru de stat cu zonele contaminate cu explozibili, potrivit unui raporta al Ministrului ucrainean al Economiei, relatează Kyiv Independent.

„Crearea acestui registru este un pas crucial pentru deminare. Implementarea sa va automatiza mai multe procese. De exemplu, registrul va permite monitorizarea aproape în timp real a activităților de deminare și va facilita o planificare mai eficientă a eforturilor viitoare”, a spus Igor Bezkaravainîi, ministrul adjunct al Economiei.

12:38Rușii au atacat, sâmbătă, pe 8 iunie, 93 de structuri de infrastructură din Ucraina, relatează Ukrainska Pravda, citând Centrul Media Militar al Ministerului ucrainean al Apărării.

Armata rusă își continuă atacurile în zona orașului Kupiansk

11:33 Igor Dodon, fostul președinte pro-rus al Republicii Moldova, a declarat într-un interviu publicat duminică de TASS că are în vedere să candideze din nou la președinție la alegerile care vor avea loc peste câteva luni.

„Nu ne grăbim, în ultimele luni am insistat în mod clar și consecvent că este nevoie de un singur candidat. Dar mai sunt aproape două luni până la campania electorală, care începe pe 20 august. Desigur, trebuie să luăm o decizie în viitorul apropiat, dacă nu găsim un singur candidat care ar putea fi susținut de trei sau patru partide diferite, atunci, desigur, Partidul Socialist va participa cu propriul său candidat. Mi se pune foarte des o întrebare: Igor Nikolaevici, vei candida sau nu? Eu trec în turul doi, unele sondaje arată că o voi învinge pe Maia Sandu în turul doi. Acestea țin cont de votul în interiorul țării, fără diaspora”, a declarat el pentru TASS la Sankt Petersburg, unde participă la Forumului Economic Internațional organizat anual în al doilea oraș ca mărime al Rusiei.

11:18De la începutul zilei, Forțele de Apărare ale Ucrainei au respins opt atacuri rusești în direcția Kupiansk iar în zonele Synkivka, Pischany, Andriivka, Grekivka și Makiivka „situația rămâne tensionată”, a declarat Oleg Sinegubov, șeful Administrației Regionale de Stat Harkov, a anunțat acest lucru pe Facebook.

Luptele continuă lângă Nevski localitatea Nevksi iar forțele de apărare „iau măsuri pentru a stabiliza situația”, mai spune acesta.

10:58 Reaprovizionarea armatei ruse cu noi recruți probabil nu va fi suficientă pentru a realiza simultan un efort ofensiv la scară largă pe mai multe fronturi, estimează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa evaluare. Un analist militar citat de ISW consideră că în ultimele șase până la opt luni forțele ruse au acumulat cel mult 60.000 de oameni în rezerve operaționale și strategice.

ISW sugerează că armata rusă nu a antrenat sau echipat corespunzător aceste rezerve, care anterior erau folosite în principal ca rezerve de forță de muncă pentru a reaproviziona și întări unitățile care efectuează atacuri ofensive.

Ucraina spune că a lovit pentru prima dată un avion rusesc de ultimă generație

10:34 Un avion de vânătoare rusesc de ultimă generație Su-57 a fost lovit sâmbătă pe aerodromul Ahtubinsk din regiunea rusă Astrahan, la 589 de kilometri de zona de război din Ucraina, a spus serviciul de informații al apărării din Ucraina (DIU), care a evocat imagini din satelit cu aeronava de pe aeroportul militar.

DIU a observat că imaginile din 7 iunie arată avionul Su-57 intact, în timp ce imaginile datate 8 iunie dezvăluie craterele provocate de explozie și urme distincte de arăsură cauzate de lovitură. Lovirea avionului Su-57 este o premieră. (Ukrainska Pravda)

10:22 NATO ia în considerare înființarea unui post de emisar permanent la Kiev, ca parte a angajamentului său pe termen lung față de Ucraina, au declarat pentru Foreign Policy oficiali occidentali și consilieri ai Congresului american familiarizați cu această chestiune.

Planul, care ar urma să fie anunțat la summitul NATO de la Washington din iulie, dacă va fi aprobat, presupune crearea unui post de „reprezentant civil de rang înalt” în Ucraina. Acest rol ar fi similar cu cel pe care NATO l-a avut în Afganistan în timpul prezenței sale de aproape două decenii acolo.

Noul emisar ar urma să coordoneze sprijinul NATO pentru Ucraina, inclusiv furnizarea de ajutor militar din partea diferitelor națiuni occidentale. Această poziție de profil înalt ar transmite, de asemenea, un mesaj politic puternic atât Ucrainei, cât și Rusiei cu privire la angajamentul NATO de a sprijini Kievul, în condițiile în care Ucraina încearcă să devină membră permanentă a NATO.

08:39 Un clip apărut online arată cum un elicopter rusesc vânează pe Marea Neagră o dronă navală ucraineană, o armă care a creat mari probleme flotei rusești. În momentul în care mitraliorul reușește să lovească drona, are o explozie masivă.

Ucrainenii au testat în luptă armament finlandez de ultimă generație

08:27 Ucrainenii afirmă că armata rusă a avut pierderi mari ieri: 1270 soldați, 26 de tancuri, 26 alte blindate de luptă, 60 de tunuri, 2 lansatoare multiple de rachete, 2 sisteme antiaeriene, 78 diferite vehicule și 5 echipamente speciale.

07:18 Forțele ucrainene au testat unele dintre cele mai noi tehnologii ale industriei de apărare finlandeze, potrivit agenției de știri finlandeze STT. Sâmbătă, șeful departamentului de armament al Forțelor de Apărare, Mikko Heiskanen, a declarat că, alături de stocuri mai vechi, Finlanda a trimis Ucrainei unele dintre cele mai recente inovații militare ale sale.

Unele dintre aceste echipamente sunt atât de noi încât se află încă în faza de dezvoltare, potrivit lui Heiskanen, care a precizat că reacția la performanța acestora a fost până acum pozitivă.

Declarația este o excepție în ce privește în comunicarea guvernamentală pe această temă, deoarece Finlanda a făcut publice relativ puține detalii despre conținutul ajutorului militar oferit Ucrainei. (YLE)

Putin are o problemă tot mai mare

06:36 În ultimele luni, armata rusă a obținut doar câștiguri limitate pe câmpul de luptă împotriva unor forțe ucrainene lipsite de arme și muniții. Aceasta este o problemă din ce în ce mai mare pentru președintele Vladimir Putin, pe măsură ce avantajul armatei sale începe să dispară, scrie Bloomberg.

În condițiile în care Kievul primește acum livrări de armament de miliarde de dolari de la aliații săi americani și europeni, fereastra de oportunitate pentru o avansarerusă se îngustează, chiar dacă aceasta continuă să tragă cu rachete și drone asupra orașelor ucrainene, inclusiv asupra infrastructurii energetice.

Tentativa Rusiei de a deschide un nou front în nord-estul Ucrainei, în regiunea Harkov, pare deja împotmolită, fără a atinge obiectivul lui Putin de a crea o zonă tampon de-a lungul graniței. Ucraina susține că a provocat „pierderi foarte mari” trupelor rusești în luptele din jurul orașului Vovchansk.

Strategia de uzură a Rusiei pentru a epuiza forțele ucrainene este „foarte costisitoare și sângeroasă pentru armata rusă însăși”, a declarat Ruslan Pukhov, șeful Centrului de analiză a strategiilor și tehnologiilor cu sediul la Moscova. „Poate duce la epuizarea excesivă a forțelor de partea rusă, ceea ce, de partea cealaltă, le poate oferi ucrainenilor șansa de a contraataca”, a adăugat el.

06:25 Președintele francez Emmanuel Macron și președintele american Joe Biden au anunțat sâmbătă că susțin eforturile de a folosi profiturile excepționale din activele rusești înghețate în beneficiul Ucrainei.

Într-un document comun dat publicității în timpul vizitei lui Biden în Franța, cei doi lideri și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la transferurile către Rusia de armament din Iran și Coreea de Nord și de materiale cu dublă utilizare din China, susținând măsuri de restricționare a acestor transferuri care trec prin sistemele financiare american și francez.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Trupele ruse au eșuat în ofensiva lor din regiunea Harkov, a declarat președintele Volodimir Zelenski în discursul său video adresat sâmbătă seară națiunii, după ce s-a întâlnit cu comandantul-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski.
  • Rușii își mută unitățile din regiunea Herson pe frontul din Harkov, a anunțat Centrul Național de Rezistență (NRC) al Ucrainei, creat de Forțele de Operații Speciale.
  • Forțele ucrainene de apărare controlează cea mai mare parte a orașului Vovceansk din regiunea Harkov, în timp ce rușii își consolidează numărul de efective în această zonă de front, a anunțat sâmbătă Nazar Voloșin, purtătorul de cuvânt al Grupului strategic operațional din Khortytsi.
  • Președintele american Joe Biden a promis sâmbătă continuarea sprijinului oferit de Washington pentru Kiev în lupta împotriva invaziei ruse, avertizând că Vladimir Putin „nu se va opri” la Ucraina.
  • Serviciul de informații al Apărării din Ucraina susține că în Rusia a avut loc o tentativă de asasinat asupra lui Hennadii Matsehora, fostul primar al orașului Kupiansk, care a trădat Ucraina și a devenit colaboraționist al rușilor.
  • Bază aeriană rusească din Osetia de Nord, ținta dronelor ucrainene. De pe aerodromul Mozdok decolează avioane de vânătoare și bombardiere rusești care atacă Ucraina.
  • Rusia va menține deschise liniile de dialog cu puterile nucleare, dar va răspunde în consecință dacă Statele Unite vor desfășura mai multe arme nucleare strategice, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
  • Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina”.
  • Cel puţin 174 de civili au fost ucişi şi 690 răniţi în Ucraina în luna mai, acesta fiind cel mai mare bilanţ începând din iunie 2023 și până în prezent înregistrat într-o lună, potrivit datelor Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina.
  • Premierul ucrainean Denis Şmihal a declarat că doar 27% dintre termocentralele din țară mai sunt funcţionale, din cauza atacurilor repetate ale Rusiei asupra infrastructurii energetice. Potrivit oficialului ucrainean, 42 de unităţi electrice au fost distruse ca urmare a bombardamentelor ruseşti.

–––––

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro