Sari direct la conținut

Noi servicii oferite de medicii de familie de luna aceasta: spirometrie, Holter și electrocardiogramă

HotNews.ro
La medic, Foto: Pexels
La medic, Foto: Pexels

​Medicii de familie care au pregătirea (conform curriculei) și aparatura necesară în cabinet pot oferi pacienților asigurați din propria listă noi servicii, începând cu data de 1 iulie: spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore (Holter), măsurarea indicelui de presiune gleznă – braţ, precum și efectuarea și interpretarea electrocardiogramei (EKG) pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

1. Spirometrie

  • Ajută la diagnosticarea și monitorizarea anumitor afecțiuni ale plămânilor
  • Pentru efectuarea acestei proceduri, pacientul este instruit să sufle tot aerul corespunzător volumului maxim expirator pulmonar, urmând indicațiile medicului

2. Măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore (Holter)

  • Oferă informații cu privire la o suspiciune de hipertensiune arterială, hipertensiune arterială oscilantă sau hipotensiune arterială
  • Constă în montarea unui dispozitiv electronic la nivelul taliei și a unei manșete de tensiometru pe braț, care măsoară tensiunea arterială la intervale de timp specifice și memorează valorile măsurate

3. Măsurarea indicelui de presiune gleznă – braţ

  • Metodă de diagnosticare a unei afecțiuni arteriale periferice, care indică îngustarea sau blocarea fluxului sanguin la nivelul arterelor periferice (membre superioare sau inferioare)
  • Test care compară tensiunea arterială la nivelul gleznelor cu cea mai mare valoare a tensiunii arteriale la nivelul brațelor

4. Efectuarea și interpretarea electrocardiogramei (EKG) pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate

  • Indică eventualele tulburări de ritm cardiac și poate depista afecțiuni ischemice ale inimii, inclusiv infarctul
  • Înregistrează impulsurile electrice ale inimii, prin intermediul unor electrozi plasați pe piele, în zona pieptului, pe brațe și pe picioare

În funcție de afecțiunile pacientului, de simptomele și problemele pe care le acuză, medicul de familie poate să decidă efectuarea unuia din serviciile de mai sus, care constau în proceduri non-invazive și nedureroase.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro