Sari direct la conținut

​VIDEO Rafila: Numărul de persoane infectate va crește atât din cauza variantei Omicron, cât și a creșterii capacității de testare / Peste 3200 de cabinete de medici de familie au început să testeze

HotNews.ro
Alexandru Rafila, Foto: Guvernul Romaniei
Alexandru Rafila, Foto: Guvernul Romaniei

Numărul de persoane infectate cu COVID-19 va crește în perioada următoare atât din cauza tulpinei Omicron care este mult mai transmisibilă, iar al doilea motiv va fi generat de cresterea capacitătii de testare, a declarat miercuri Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Potrivit acestuia peste 3200 de cabinete de medici de familie au început să testeze și s-a ajuns la 90.000 de teste pe zi.

  • „În momentul de față peste 3200 de cabinete de medici de familie au semnat contracte cu casele județene de asigurări de sănătate și au început să testeze. Ați remarcat că ieri a fost cel mai mare număr de teste într-o zi – 90.000 de teste într-o zi. Vom ajunge până la sfârșitul săptămânii viitoare la peste 100.000 de teste efectuate și implicit va crește și numărul de persoane infectate detectate.
  • Numărul de persoane infectate va crește în perioada următoare din două motive: în primul rand pentru că discutăm de o tulpină mult mai transmisibilă și asta se vede în toate țările afectate de tulpina Omicron, iar al doilea motiv va fi generat de creșterea capacitătii de testare.”, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la începutul ședinței de Guvern.

Rafila a dat detalii și despre centrele ambulatorii de evaluare a pacientilor infectati la care au acces exclusiv persoanele cu un test pozitiv si care sunt indrumate catre aceste centre.

  • „La nivel national au fost semnate contracte cu 123 de centre de către casele judetene de asigurări de sănătate. Mai avem peste 100 de centre care trebuie operaționalizate. Asta este procedura legală – trebuie avizate de DSP-uri și ulterior încheie contracte cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate, dar marea majoritate din cele 230 de centre vor fi operaționale până la sfârșitul acestei săptămâni.”, a spus Rafila.

Ministrul Sănătății susține că numărul de persoane infectate poate fi gestionat în prezent de sistemul de sănătate.

  • „În ciuda numărului mare de cazuri înregistrate, proporția de cazuri internate într-o zi este în continuare redusa – 2-3% creștere zilnica, care poate fi preluată fără probleme de sistemul de sanatate.
  • Am vazut afirmații în spațiul public legate de creșterea geometrică a numărului de copii infectați. Sunt informații neadevărate. Ieri erau 11 copii internați la sectia de terapie intensivă, cu 10 mai puțini decât in ziua precedentă, reprezentând circa 2% din numărul copiilor internați, iar numărul de copii afectați și care erau internați în spital era de 338.”, a mai spus Rafila.

Rafila a mai precizat că ‘din punct de vedere al mortalității, în acest moment față de situația similară din luna octombrie (n.a 2021) când se înregistra același număr de cazuri, mortalitatea este de 8-10 ori mai mică.’

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro