Sari direct la conținut

Variola maimuței rămâne o urgenţă de sănătate publică, avertizează Organizația Mondială a Sănătății

HotNews.ro
Variola maimuței, Foto: MOSTAPHA TLIMAOUI / Alamy / Alamy / Profimedia
Variola maimuței, Foto: MOSTAPHA TLIMAOUI / Alamy / Alamy / Profimedia

Epidemia de variola maimuţei continuă să reprezinte o urgenţă de sănătate publică, cel mai înalt nivel de alertă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a anunţat marţi Comitetul de Urgenţă al agenţiei ONU, conform Reuters.

Declararea de către OMS a „urgenţei de sănătate publică la nivel internaţional” (Public Health Emergency of International Concern – PHEIC) este o decizie luată pentru a declanşa un răspuns internaţional coordonat şi pentru a se putea debloca fonduri în vederea colaborării în ceea ce priveşte schimbul de vaccinuri şi tratamente.

OMS a declarat în iulie epidemia de variola maimuţei – cu răspândire rapidă – drept urgenţă sanitară globală.

Câte cazuri de variola maimuței au fost confirmate în România

În România, ultimul caz de variola maimuței a fost confirmat luni. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 54 de ani, din București. Starea lui de sănătate este bună și se află în izolare, anunța Ministerul Sănătății.

Până în prezent, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței 42 de pacienți.

Conform Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), 10 persoane au fost vaccinate până acum împotriva variolei maimuței.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro