Sari direct la conținut

Un bebeluș de 7 luni diagnosticat cu rujeolă a murit în județul Brașov / Copilul, internat în două spitale

HotNews.ro
Rujeolă, Foto: Prostockstudio | Dreamstime.com
Rujeolă, Foto: Prostockstudio | Dreamstime.com

Un bebeluş de 7 luni diagnosticat cu rujeolă a decedat, în judeţul Braşov, a anunțat marți Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Amintim că în România în 5 decembrie a fost declarată epidemie de rujeolă.

Copilul ar fi luat virusul de la fratele său în vârstă de 3 ani, care nu era vaccinat.

„În cadrul actualei epidemii de rujeolă din România a fost raportat un deces din cauza rujeolei la un copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) din jud. Braşov, contact cu fratele în vârstă de 3 ani, nevaccinat antirujeolic”, a anunțat INSP.

Copilul a fost internat în urmă cu două săptămâni într-o unitate spitalicească din municipiul Braşov, fiind adus din comuna Apaţa, susţin surse oficiale citate de Agerpres.

Potrivit acestora, bebeluşul a fost internat mai întâi la Spitalul de Boli Infecţioase, în secţia de Pediatrie, însă starea lui s-a înrăutăţit şi de acolo a fost transferat la Spitalul pentru Copii, unde ar fi şi murit în urmă cu câteva zile.

Potrivit INSP, în acest an în România au fost înregistrate 2.010 cazuri de rujeolă, cele mai multe în judeţul Mureş – 628, urmat de judeţul Braşov – 344 de cazuri.

Prima doză de vaccin ROR se administrează la vârsta de 12 luni. Odată cu declararea epidemiei de rujeolă, în 5 decembrie, medicii de familie vor vaccina bebelușii începând cu vârsta de 9 luni.

În România, acoperirea vaccinală cu prima doză a vaccinului ROR, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% la copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani, potrivit Ministerului Sănătății.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro